„Guvernul României respinge cu fermitate orice încercare de intimidare a jurnaliștilor. Libertatea de exprimare și liberul acces la informație sunt garanții ale unei democrații consolidate și ale funcționării statului de drept. Premierul Nicolae Ciucă consideră de neacceptat ca în spațiul public să fie promovate așa-zise liste cu „redacții toxice” și condamnă categoric manifestarea diferențelor de opinii prin orice tip de violență”, transmite guvernul într-un comunicat de presă.

Premierul Ciucă mai transmite că „susține drepturile fundamentale și protejarea jurnaliștilor, orice incitare la ură împotriva presei contribuind la generarea unei viziuni care ar îndepărta România de valorile democratice pe care și le-a asumat ca stat membru NATO și UE”.

CNA: „Gest extrem de periculos”

Acțiunile AUR au fost condamnate de CNA, care a transmis joi o scrisoare comisiilor de cultură ale Parlamentului în care condamnă gestul, pe care îl cataloghează „extrem de periculos”. „CNA dezavuează, respinge asemenea comportamente, cu atât mai mult cu cât ele vin din partea unui partid politic”, a transmis Valentin Jucan, membru CNA, citat de Agerpres.

„Sunt extrem, extrem de puţine situaţiile în care se vorbeşte despre portaluri online, adică despre zone în care CNA nu are sau încă nu are sau în acest moment CNA nu are nicio atribuţie. Faptul că AUR nu doar că face acest demers, dar îl şi susţine prin comentariile ulterioare, cred că este o chestiune care nu trebuie lăsată fără ca noi să avem o reacţie”, a spus Valentin Jucan în debutul ședinței CNA de joi.

Dosarul morții unui militar român prin electrocutare, pe un tanc în Gara Alba Iulia, tergiversat până aproape de prescriere. Se pregătea pentru parada de 1 Decembrie
Recomandări
Dosarul morții unui militar român prin electrocutare, pe un tanc în Gara Alba Iulia, tergiversat până aproape de prescriere. Se pregătea pentru parada de 1 Decembrie

Propunerea lui Valentin Jucan de a transmite o scrisoare de condamnare a acțiunii AUR către Parlament a fost votată în unanimitate de membrii Consiliului.

O condamnare a venit și din partea ActiveWatch, organizația care militează pentru libertatea presei. „Considerăm că astfel de strategii de comunicare și de divizare în spațiul public nu au nicio legătură cu anul 2022, dar sunt similare cu strategiile adoptate de partide care au pus bazele unor regimuri dictatoriale și autoritare din secolul trecut. Drept urmare, solicităm conducerii AUR să retragă postarea din data de 26 ianuarie 2022”, precizează ActiveWatch.

Libertatea l-a contactat joi pe George Simion pentru a-l întreba cum răspunde după acțiunile de condamnare în care este acuzat de „incitare la ură”, dar nu a răspuns apelurile nostre până la ora publicării acestui articol.

AUR, nemulțumit că este catalogat extremist

Într-o postare publicată miercuri pe pagina de Facebook, formațiunea condusă de George Simion își învită susținătorii să indice cele mai „toxice și false” publicații, începând lista cu site-ul G4 Media. Simion spune pentru Libertatea că își asumă postarea, în timp ce jurnaliștii de la G4 Media spun că mesaje de acest gen pot conduce inclusiv la violență fizică contra lor.

În trei luni, niciun soldat din Coreea de Nord nu va mai lupta pentru Rusia în războiul cu Ucraina: „Toți vor fi morți până în aprilie”
Recomandări
În trei luni, niciun soldat din Coreea de Nord nu va mai lupta pentru Rusia în războiul cu Ucraina: „Toți vor fi morți până în aprilie”

În câteva ore, postarea a devenit virală, având mii de comentarii în care apar frecvent menționate televiziuni și publicații precum Digi 24, Antena 3, Realitatea TV sau Newsweek ori jurnaliști precum Cristian Tudor Popescu, Lucian Mîndruță etc.

Miercuri, contactat Libertatea pentru a explica această postare, copreședintele AUR a precizat că nu a știut de ea, dar că și-o asumă, pentru că este nemulțumit de faptul că partidul pe care îl conduce a fost descris de către G4 Media ca fiind „extremist”.

În replică, unul dintre cofondatorii G4 Media, jurnalistul Dan Tăpălagă, susține că gestul AUR este unul extrem de grav. „AUR atacă instituții fundamentale într-un stat, precum parlamentul sau presa, și face asta din poziția de partid parlamentar cu susținători în spate, nu de comentator sau analist politic”, continuă Tăpălagă.

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Wow, ce mare s-a făcut fetița Elenei Udrea!! Eva Maria a fost fotografiată alături de tatăl ei, la un mall din București / FOTO
Unica.ro
Wow, ce mare s-a făcut fetița Elenei Udrea!! Eva Maria a fost fotografiată alături de tatăl ei, la un mall din București / FOTO
„Păpușa de la Glina” trăia la limita subzistenței, lângă groapa de gunoi, însă acum e o tânără frumoasă, cu o siluetă demnă de invidiat și o carieră de succes. Adina Asăvoaiei atrage toate privirile. Cele mai recente imagini
Viva.ro

Cum arată moșia de la Dobrești unde locuiesc Bodo de la Proconsul și familia lui. Colț de Rai și-a făcut acolo cu soția și cei doi băieți adoptați. Dani și Filip fac școala la sat
Libertateapentrufemei.ro
Cum arată moșia de la Dobrești unde locuiesc Bodo de la Proconsul și familia lui. Colț de Rai și-a făcut acolo cu soția și cei doi băieți adoptați. Dani și Filip fac școala la sat
Singurele zodii care renasc din propria cenușă din 18 ianuarie. Norocul le surâde, bunăstare și bogății pentru ele, Berbecii și Balanțele, favorizate de astre
FANATIK.RO
Singurele zodii care renasc din propria cenușă din 18 ianuarie. Norocul le surâde, bunăstare și bogății pentru ele, Berbecii și Balanțele, favorizate de astre
Deși se afișează cu mașini și genți de lux, casa Biancăi Drăgușanu nu e deloc cum ți-ai imagina! Imaginile din apartamentul ei au ajuns virale pe internet / FOTO
Unica.ro
Deși se afișează cu mașini și genți de lux, casa Biancăi Drăgușanu nu e deloc cum ți-ai imagina! Imaginile din apartamentul ei au ajuns virale pe internet / FOTO
Zeci de bucureşteni au aflat că blocul lor va fi demolat. Cer cel puţin 160.000 de euro despăgubiri pentru fiecare apartament
Observatornews.ro
Zeci de bucureşteni au aflat că blocul lor va fi demolat. Cer cel puţin 160.000 de euro despăgubiri pentru fiecare apartament
Horoscop 18 ianuarie 2025. Balanțele simt nevoia să se exprime prin orice mijloace, numai să se facă înțelese și să găsească sprijinul necesar
HOROSCOP
Horoscop 18 ianuarie 2025. Balanțele simt nevoia să se exprime prin orice mijloace, numai să se facă înțelese și să găsească sprijinul necesar

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI