REPORTAJ/ Realitatea dură din mahalaua Timişoarei. Au vrut să facă teatru cu copiii, dar au pornit prin a-i învăța să spună "mulțumesc" şi să nu se mai ia la bătaie
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Urmărește Libertatea in Google Discover
Câțiva timișoreni au decis să-și dedice câteva ore pe zi copiilor dintr-unul din cele mai sărace cartiere ale Timișoarei. O adevărată mahala, unde tinerii inimoși și-au propus să îi învețe pe micuți diverse forme de artă, dar s-au lovit de o realitate cruntă: copilașii, mulți dintre ei romi, nu știu să se comporte în societate, sunt sălbatici, știu doar de bătaie și habar nu au să se exprime. Motiv pentru care au luat-o de la zero și au început prin a-i învăța să spună "mulțumesc". Încet-încet, au văzut unele schimbări în bine, dar se tem că, odată încheiat proiectul, copiii vor ajunge ca înainte. Totuși, tinerii sunt optimiști și spun că e greu, dar este și frumos atunci când copiii aleargă spre ei, îi iau în brațe și nu se mai dezlipesc.
Cuprins:
În luna august, în timp ce mulți tineri de vârsta lor au plecat în vacanță, șase tineri din Timișoara își petrec timpul liber alături de câțiva copii din familii defavorizate. Petrec câteva ore pe zi alături de ei. Scopul a fost să le arate ce înseamnă arta, să facă cu ei ateliere de muzică, de teatru, de magie și de desen, dar s-au lovit de o situație deprimantă. Cei mici nu știu să se comporte, sar mereu la bătaie și au un univers limitat.
InclusiveArt este un proiect al Institutului Intercultural Român, care a primit finanțare din fonduri europene: 2.500 de euro. Suma nu este mare, dar e suficientă astfel încât tinerii implicați să poată cumpăra cele necesare pentru a le explica arta celor peste 30 de copii și tineri dintr-o zonă urbană defavorizată a Timișoarei. Este vorba despre cartierul Kuncz, un loc populat în mare parte de familii de etnie romă, cu mulți copii, dintre care unii nici măcar nu merg la școală.
Numitorul comun al copiilor din Kuncz este fotbalul
Intervenția culturală din Kuncz a început în luna august. Tinerii au mers zilnic să-și petreacă împreună cu copiii necăjiți din acest cartier. Au vrut să facă ateliere de teatru cu ei, de pictură, de muzică, dar s-au văzut nevoiți mai întâi să-i învețe cum să se comporte.
"Scopul proiectului nostru a fost revitalizarea comunităților. În Kuncz nu există niciun spațiu social, ne întâlnim zilnic în parcul de pe strada Torac. Ideea era să îi implicăm pe oameni, facem muzică și teatru cu ei, am confecționat din materiale reciclabile instrumente muzicale, boxe, xilofoane, pe care am decis să le lăsăm în parc. Eu am vrut să fac exerciții de teatru cu ei, dar sunt copii sub 11 ani, este cam imposibil să facem ceva coordonat. I-am învățat să cânte la tobe, am vrut practic să le oferim un exemplu de comportament", a povestit Sebastian Dobrescu, coordonatorul proiectului.
Singurul numitor comun al copiilor din Kuncz este fotbalul, așa că tinerii implicați au pus la cale diverse exerciții, pentru a-i învăța să se joace în echipă.
"Am observat că singurul hobby relevant pentru ei este fotbalul. Am luat niște fluiere, am încercat să mă dau antrenor, să îi fac să înțeleagă cumva necesitatea coordonării, a muncii în echipă. Copiii sunt foarte drăguți, normal ar trebui să fie 15, dar în total am avut peste 30 de copii, unii veneau, alții plecau", ne-a mai spus Sebastian.
S-a gândit că o să poată face teatru cu ei, dar nu s-a putut așa cum spune că își dorea… A luat niște lut, a încercat să facă modelaj, să dea un sens acelor bucăți de lut, dar, în cele din urmă, mai mult a exersat pe comportament și psihologie.
Primele zile au fost foarte grele. Copiii din Kuncz, mulți de etnie romă, habar n-aveau să se comporte în societate. Au fost violenți, sălbatici, dornici oricând să sară la bătaie. Au prins cumva drag de tinerii coordonatori și au început să asculte, dar a fost nevoie de ceva muncă de lămurire.
"Sunt foarte violenți, sălbatici, tot timpul se bat, tot timpul se aleargă, este singura lor formă de manifestare. Nu au modele! Dacă ei vor să arate afecțiune sau au nevoie de atenție, se duc și se împing unii în alții. Mai treceau și părinții lor pe-acolo, reacția a fost în principal pozitivă", a dezvăluit tânărul coordonator al proiectului.
"Încercăm să îi învățăm să spună mulțumesc"
Cel mai mic copil care a ajuns să ia parte la InclusiveArt are 5 - 6 ani, iar restul au peste 11 ani. La început, nici părinții nu au fost prea dornici să-și lase odraslele să facă artă, dar până la urmă au fost de acord să scape de ei câteva ore pe zi, mai ales că mulți părinți sunt și ei tot niște copii…
"Sunt și copii mai mari care vin pe acolo, adolescenți, noi am vrut să lucrăm cu adolescenți, dar nu au venit, pentru că majoritatea de la 14 ani în sus care locuiesc acolo au copii deja… este un mediu foarte ostil, e o mahala efectiv. Am încercat să aduc mai multe manifestări artistice, colegul meu Raul a făcut puțină magie cu ei, am dus colegi de la teatru… Încercăm să îi învățăm să spună mulțumesc. În prima zi a fost foarte greu. Abia după câteva ore am reușit să îi liniștim și chiar când să se întâmple asta a venit un copil cu un pistol de airsoft și a început să tragă în ei. Au început să plângă", ne-a mai spus Sebastian.
După mai bine de două săptămâni de mers zilnic în Kuncz, tinerii implicați în proiect spun că se văd câteva schimbări în bine. Copiii din mahala au învățat să vorbească puțin mai bine, să nu mai sară la bătaie, să comunice... lucruri de bază, de altfel. La un moment dat, povestește coordonatorul proiectului, prichindeii au adunat gunoaiele din parc pentru a-i aștepta pe "învățători" cu parcul curat.
"E greu, dar este și frumos când vezi că se poate. Când ajungem în parc, ne așteaptă vreo 20 de copii care aleargă spre noi și ne iau în brațe, iar când plecăm e greu, că toți se lipesc de noi. Ne plac copiii în mediul acela, dar e foarte dificil. Acum vrem să vedem ce rămâne după, pentru că tare mi-e că o să plecăm și ei o să rămână ca înainte. E stresant, dificil și greu", ne-a mai povestit tânărul.
Fascinați de spectacolul de magie și de teatru senzorial
Din banii primiți de la Uniunea Europeană s-au cumpărat materialele necesare pentru ateliere, au fost plătiți o parte din oamenii care au venit să-i învețe pe copii artă și s-a cumpărat chiar și mâncare pentru copii.
"Am încercat să îi facem să împartă lucruri între ei, de exemplu le-am dat 15 tobe confecționate, am încercat să-i facem să înțeleagă că sunt ale lor și că nu le ajung la toți, așa că trebuie să le împartă. Unul dintre ei chiar ne-a furat o tobă în prima zi", spune Sebastian.
Totul este o joacă pentru copiii din Kuncz. Raul, un tânăr magician, a mers să facă cu ei magie, iar copiii au fost fascinați. Au mai făcut modelaj din lut, un exercițiu de teatru senzorial, desen, muzică.
"Totul i-a fascinat, ei nu sunt expuși la nimic acolo. De spectacolul de magie au fost foarte fascinați, și de spectacolul de teatru senzorial, deși le-a fost puțin frică să fie legați la ochi, ei sunt obișnuiți cu bătaie. Până și modelajul cu lut a fost fascinant pentru ei, cu orice am fi mers acolo erau super-wow, că nu au efectiv nimic. Dacă am fi avut un spațiu în care să îi rupem din contextul obișnuit, ar fi fost altceva. Toți au niște povești de viață triste", mai spune Sebastian.
Primul lucru pe care l-a observat: fiecare crede despre el că este super-rău, că este cel mai rău, că este sălbatic.
"Copilul acela a început să se uite în pământ. Am lucrat pe partea psihologică, pentru că ei n-au parte de afecțiune deloc, de empatie, nu știu nici cum s-o arate".
Pavel, Cristi, Alex, Danie, Borcea, Lorena, Costel, Andrei sunt doar câțiva dintre copiii care au reușit să evadeze pentru câteva ore pe zi din cotidianul lor trist. Aproape toți au acasă pistoale cu airsoft și văd în jurul lor doar violență. Și ce văd, aia învață!
"În prima zi când am fost acolo m-am jucat cu ei, ne-am cățărat prin parc. Ei voiau să-mi arate că au mușchi, mi-au povestit de bătăile pe care le-au văzut, pe care le-au luat… Le-am arătat puțină magie, am văzut că pot să stea focusați pe un lucru și își amintesc din nou că sunt copii, nu i-am mai auzit că povesteau cum își sparg capetele unii altora", ne-a spus și Corneanu.
"Au fost momente în care ne-am luat cu mâinile de cap"
Sebastian știa că nu va fi ușor, dar a vrut să facă ceva pentru cei peste 30 de suflete pentru care copilăria s-a pierdut între certuri și bătăi.
"Toată lumea mi-a spus că nu avem ce face cu ei, că sunt sălbatici, vorbeau unii despre alții foarte negativ, nu se încurajau cu nimic. I-am pus, la un moment dat, în cerc și pe rând să iasă în față, iar ceilalți să spună ceva despre respectivul. A fost extrem de dificil, nu s-a putut. Au fost episoade și episoade, momente în care ne-am dat seama că învață ceva și momente în care ne-am luat cu mâinile de cap și ne-am întrebat ce căutăm acolo", povestește Sebastian.
El le-a arătat ce înseamnă teatrul, Tiberiu le-a povestit despre muzică și chiar a cântat cu ei, Marian a confecționat instrumente muzicale, Corneanu și Matei au făcut magie, iar Malvina i-a învățat să deseneze și să picteze.
Dar proiectul nu este gata. Toată luna august, zilnic, tinerii merg în mahalaua Timișoarei și-și dedică timpul copiilor din medii defavorizate.
"Majoritatea nici măcar nu merg la școală, unul dintre ei a rămas repetent de două ori în clasa a VI-a, unii care au peste 14 ani încă nu au buletine. Este foarte trist ce se întâmplă acolo. Când am ajuns, am dat față în față cu o realitate destul de crudă, m-a lovit ca trenul. E cumva trist că nimeni nu se implică și nu-i bagă în seamă. Totul arată ca o mahala, nici drumurile nu sunt făcute, este lumea a treia, parcă nici nu mai ești în Timișoara. Sunt mulți copii care acolo trăiesc toată viața, părinții nu se ocupă de ei, unii sunt plecați la muncă în străinătate, iar mulți părinți sunt și ei copii, trebuie să îi ajute cineva", ne-a mai spus Sebastian Dobrescu.
Tinerii de la InclusiveArt au propus Asociației Timișoara Capitală Culturală Europeană să amenajeze un centru cultural și educațional în Kuncz și speră că vor face rost de fonduri pentru ca acest lucru să se și întâmple.
Sursa FOTO - Proiectul InclusiveArt al Institutului Intercultural Român
Citește și:O româncă escaladează unul dintre cei mai periculoşi munţi ai lumii pentru a-i ajuta pe copiii cu boli incurabile
