REPORTAJ/ Realitatea dură din mahalaua Timişoarei. Au vrut să facă teatru cu copiii, dar au pornit prin a-i învăța să spună „mulțumesc” şi să nu se mai ia la bătaie

Încet-încet, au văzut unele schimbări în bine, dar se tem că, odată încheiat proiectul, copiii vor ajunge ca înainte. Totuși, tinerii sunt optimiști și spun că e greu, dar este și frumos atunci când copiii aleargă spre ei, îi iau în brațe și nu se mai dezlipesc.

În luna august, în timp ce mulți tineri de vârsta lor au plecat în vacanță, șase tineri din Timișoara își petrec timpul liber alături de câțiva copii din familii defavorizate. Petrec câteva ore pe zi alături de ei. Scopul a fost să le arate ce înseamnă arta, să facă cu ei ateliere de muzică, de teatru, de magie și de desen, dar s-au lovit de o situație deprimantă. Cei mici nu știu să se comporte, sar mereu la bătaie și au un univers limitat.

VEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 13

InclusiveArt este un proiect al Institutului Intercultural Român, care a primit finanțare din fonduri europene: 2.500 de euro. Suma nu este mare, dar e suficientă astfel încât tinerii implicați să poată cumpăra cele necesare pentru a le explica arta celor peste 30 de copii și tineri dintr-o zonă urbană defavorizată a Timișoarei. Este vorba despre cartierul Kuncz, un loc populat în mare parte de familii de etnie romă, cu mulți copii, dintre care unii nici măcar nu merg la școală.

Numitorul comun al copiilor din Kuncz este fotbalul

Intervenția culturală din Kuncz a început în luna august. Tinerii au mers zilnic să-și petreacă împreună cu copiii necăjiți din acest cartier. Au vrut să facă ateliere de teatru cu ei, de pictură, de muzică, dar s-au văzut nevoiți mai întâi să-i învețe cum să se comporte.

„Scopul proiectului nostru a fost revitalizarea comunităților. În Kuncz nu există niciun spațiu social, ne întâlnim zilnic în parcul de pe strada Torac. Ideea era să îi implicăm pe oameni, facem muzică și teatru cu ei, am confecționat din materiale reciclabile instrumente muzicale, boxe, xilofoane, pe care am decis să le lăsăm în parc. Eu am vrut să fac exerciții de teatru cu ei, dar sunt copii sub 11 ani, este cam imposibil să facem ceva coordonat. I-am învățat să cânte la tobe, am vrut practic să le oferim un exemplu de comportament”, a povestit Sebastian Dobrescu, coordonatorul proiectului.

Singurul numitor comun al copiilor din Kuncz este fotbalul, așa că tinerii implicați au pus la cale diverse exerciții, pentru a-i învăța să se joace în echipă.

„Am observat că singurul hobby relevant pentru ei este fotbalul. Am luat niște fluiere, am încercat să mă dau antrenor, să îi fac să înțeleagă cumva necesitatea coordonării, a muncii în echipă. Copiii sunt foarte drăguți, normal ar trebui să fie 15, dar în total am avut peste 30 de copii, unii veneau, alții plecau”, ne-a mai spus Sebastian.

S-a gândit că o să poată face teatru cu ei, dar nu s-a putut așa cum spune că își dorea… A luat niște lut, a încercat să facă modelaj, să dea un sens acelor bucăți de lut, dar, în cele din urmă, mai mult a exersat pe comportament și psihologie.

Primele zile au fost foarte grele. Copiii din Kuncz, mulți de etnie romă, habar n-aveau să se comporte în societate. Au fost violenți, sălbatici, dornici oricând să sară la bătaie. Au prins cumva drag de tinerii coordonatori și au început să asculte, dar a fost nevoie de ceva muncă de lămurire.

„Sunt foarte violenți, sălbatici, tot timpul se bat, tot timpul se aleargă, este singura lor formă de manifestare. Nu au modele! Dacă ei vor să arate afecțiune sau au nevoie de atenție, se duc și se împing unii în alții. Mai treceau și părinții lor pe-acolo, reacția a fost în principal pozitivă”, a dezvăluit tânărul coordonator al proiectului.

„Încercăm să îi învățăm să spună mulțumesc„

Cel mai mic copil care a ajuns să ia parte la InclusiveArt are 5 – 6 ani, iar restul au peste 11 ani. La început, nici părinții nu au fost prea dornici să-și lase odraslele să facă artă, dar până la urmă au fost de acord să scape de ei câteva ore pe zi, mai ales că mulți părinți sunt și ei tot niște copii…

„Sunt și copii mai mari care vin pe acolo, adolescenți, noi am vrut să lucrăm cu adolescenți, dar nu au venit, pentru că majoritatea de la 14 ani în sus care locuiesc acolo au copii deja… este un mediu foarte ostil, e o mahala efectiv. Am încercat să aduc mai multe manifestări artistice, colegul meu Raul a făcut puțină magie cu ei, am dus colegi de la teatru… Încercăm să îi învățăm să spună mulțumesc. În prima zi a fost foarte greu. Abia după câteva ore am reușit să îi liniștim și chiar când să se întâmple asta a venit un copil cu un pistol de airsoft și a început să tragă în ei. Au început să plângă”, ne-a mai spus Sebastian.

După mai bine de două săptămâni de mers zilnic în Kuncz, tinerii implicați în proiect spun că se văd câteva schimbări în bine. Copiii din mahala au învățat să vorbească puțin mai bine, să nu mai sară la bătaie, să comunice… lucruri de bază, de altfel. La un moment dat, povestește coordonatorul proiectului, prichindeii au adunat gunoaiele din parc pentru a-i aștepta pe „învățători” cu parcul curat.

„E greu, dar este și frumos când vezi că se poate. Când ajungem în parc, ne așteaptă vreo 20 de copii care aleargă spre noi și ne iau în brațe, iar când plecăm e greu, că toți se lipesc de noi. Ne plac copiii în mediul acela, dar e foarte dificil. Acum vrem să vedem ce rămâne după, pentru că tare mi-e că o să plecăm și ei o să rămână ca înainte. E stresant, dificil și greu”, ne-a mai povestit tânărul.

Fascinați de spectacolul de magie și de teatru senzorial

Din banii primiți de la Uniunea Europeană s-au cumpărat materialele necesare pentru ateliere, au fost plătiți o parte din oamenii care au venit să-i învețe pe copii artă și s-a cumpărat chiar și mâncare pentru copii.