REPORTAJ. În Viscri, satul schimbat în bine de noul rege Charles al III-lea, nu moartea reginei Elisabeta a II-a e breaking news, ci grijile legate de iarnă: „Ei cu treaba lor, noi cu treaba noastră!”
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Urmărește Libertatea in Google Discover
După moartea reginei Elisabeta a II-a, la poarta casei cu nr. 163 din satul braşovean Viscri a fost prinsă o năframă neagră. Sub ea a fost lipit un mesaj de condoleanţe, cu litere albe pe negru, în română şi engleză. Turiştii străini întreabă curioşi ce înseamnă pânza aceea pusă la poartă. Află că e un obicei românesc, legat de casele unde a murit cineva de curând. Nu doar oamenii poartă doliu.
Cuprins:
Casa de la nr. 163 este a noului rege Charles al III-lea, fost prinţ de Wales. Oamenii din sat îşi aduc aminte că în ea locuia o bătrânică, al cărei fiu se stabilise în Germania. După moartea mamei, fiul i-a donat casa Alteţei Regale, spun unii săteni. Alţii susţin că i-a vândut casa la preţul modic de 15.000 de euro.
[libvideo id="4281942"]
Febra imobiliară
Vizitele lui Charles în Viscri au schimbat cota în imobiliare a satului. Casele, construite în stil săsesc, arată ca nişte mici cetăţi, au grădini şi livezi în spate şi dependinţe solide. Oricare dintre ele poate deveni o pensiune agroturistică, fără mare efort de amenajare şi restaurare.
Înainte de venirea prinţului de Wales, o astfel de locuinţă costa cam 40.000 de euro. „Atât a dat vecinul meu, care e IT-ist, pe casa asta. Acum preţurile sunt peste 100.000 de euro”, spune doamna Viorica.
Ţăranii s-au împuţinat. Au îmbătrânit şi s-au mutat la copiii plecaţi în străinătate, aşa cum se gândeşte să procedeze şi doamna Viorica. Și casele, care poartă, majoritatea, bulina albastră cu M.I., monument istoric, au fost cumpărate de corporatişti, de aleşii locali sau de rudele acestora. Un consilier din comuna Buneşti, de care aparţine satul, deţine nu mai puţin de trei case în Viscri. Primarul Mircea Pălăşan, la al cincilea mandat, are o stână în sat şi terenuri agricole, de pe urma cărora familia edilului câştigă, conform declaraţiilor de avere, zeci de mii de euro din subvenţii şi comerţ.
Mai multe pensiuni, un restaurant amenajat într-un hambar şi câteva puncte gastronomice le stau la dispoziţie turiştilor din Cluj, Sibiu, Bucureşti sau din afara ţării.
Amintire cu vecinul sporadic Charles al III-lea
În jur de 400 de locuitori are satul, nu toţi permanenţi. Au apărut viscrenii de weekend. Strada Principală seamănă cu una din Bucureşti, după numărul de maşini parcate pe marginea ei. Există şi o parcare, un tăpşan împrejmuit, la intrarea în sat, unde vizitatorii sunt îndemnaţi de o plăcuţă a primăriei să-şi lase vehiculele.
Pe lângă năframa neagră, la poarta de la nr. 163 au fost depuse şi câteva flori, gladiole şi crizanteme. După ceva timp, cineva a avut ideea să pună florile într-un vas cu apă, să reziste mai mult.
Două care de televiziune au parcat în faţa porţii. În timp ce reporterii vorbesc la cameră despre doliul regal şi legăturile lui cu Viscri, găini destul de nepăsătoare scurmă pe la picioarele lor. Nu e risc să intre în cadru. E partea aceea de viaţă care merge mai departe şi care e cu străşnicie decupată din tabloul funebru, prea serios pentru a fi real.
Nici motanul gri, care e ieşit din curtea de la nr. 163, nu prinde prim-planul, oricât miaună după atenţie.
Casa a fost deschisă vizitatorilor, dar acum vizitele au fost suspendate. Motanul e client statornic al pizzeriei de vizavi, dar nu se grăbeşte să meargă acolo. Abia după 13.00, pizza e pusă în cuptor. Până atunci, nimic interesant. Doar cafea la 6 lei, bere la 10 lei, socată la 13 lei.
Oamenii din Viscri îşi amintesc cu zâmbetul în ochi de vizitele prinţului. Îi saluta de fiecare dată, atent să nu calce în gropi. Gărzile lui n-au avut acelaşi spirit de prevedere, s-au împiedicat odată şi au căzut în şanţul cu apă, mascat de iarbă, de pe marginea drumului. „Şi s-au făcut numai noroi, din cap până în picioare, vai, ce-a fost!”, îşi aminteşte Ioana, care se recomandă drept una dintre ultimele bătrâne din Viscri.
Germeni în paradis
Drumurile au fost parţial refăcute şi cam asta a fost marea schimbare pe care au resimţit-o sătenii, de când sunt vecini cu un cap încoronat. „Le-au făcut de putem merge pe ele, înainte, când ploua, nu puteai. Apă au pus, dar curge numai în vale, cei din deal nu au apă. Şi acum ne cere să punem ceasurile de apă afară, să nu furăm. Le punem afară, dar or să îngheţe”, povesteşte femeia. Îşi ţine lucrul de mână, andrele, un ghem şi un ciorap început, într-o cutie de plastic.
Fundaţia patronată de noul rege a reuşit să ridice o staţie de epurare a apei prin metode ecologice. O instalaţie care a costat în jur de jumătate de milion de euro şi care a rezolvat o mare problemă pentru protejarea mediului şi a afacerilor din agroturism în Viscri.
Tot ce a ţinut de autorităţile noastre – drumuri, reţele de apă şi canalizare, reţea de gaze – a fost făcut târziu şi de mântuială. Nu e doar părerea localnicilor, e şi concluzia Prefecturii Braşov, a cărei conducere atrăgea atenţia, în august, că apa de la robinet din mai multe localităţi nu e potabilă. Conform raportului DSP Braşov din 2021, apa din Viscri conţine germeni mezofili şi clor rezidual liber.
Pe strada Principală se află mai multe cişmele, din care apa curge în jgheaburi scobite în trunchiuri de copaci. Apa are gust de rugină, dar câinii satului, vacile, raţele, laolaltă cu oamenii, care vin cu sticle, se bucură de ea că e rece.
Circuitul perelor în natură
Coşurile de gunoi stradale sunt împletite din nuiele. De strajă drumului pietruit stau peri şi meri, pădureţi şi domestici, bătrâni, dar plini de rod.
Din când în când, din plictiseală, câte o pară cade în gol. Turiştii ieşiţi la promenadă culeg fructele, cotoarele ajung apoi în iarbă, de unde sunt preluate de gâşte. La magazinul de suvenire, oamenii se opresc să cumpere roşii, vinete, mere, pe care şi le aleg direct din grădină. Pliculeţe cu plante medicinale, la 5 lei. Jucării tricotate din lână, cu preţuri de la 50 de lei la 100 de lei. Siropuri de fructe la 15 lei sticla de jumătate de litru, miere de mai multe feluri, la 20 de lei borcănelul de 400 de grame.
„Părintele se roagă pentru toţi”
În germană, numele satului înseamnă Biserica Albă şi vine de la biserica germană, veche de secole, aflată pe vârful dealului.
Biserica românească, tot albă, cu tricolor la poartă, e şi ea pe culme, la câteva sute de metri distanţă. Casele din preajmă sunt mai modeste, mai mărunte, mai noi, înjghebate din materiale de construcţii de tot felul. Câţiva gospodari îşi ajută vecinul la strâns prunele. Un bărbat cu drujba îi taie lemnele pentru iarnă unei bătrânici cu broboadă, care asistă la operațiune. Iarna e deja aproape aici.
Pe doamna Ioana, 86 de ani, care roboteşte la ciorap, moartea reginei nu a impresionat-o foarte tare. „Ştiu că are casă aicea, dar ei cu treaba lor, noi cu treaba noastră. Părintele se roagă pentru toţi, duminica, la slujbă, pentru sănătate, pace şi linişte”, explică ea, trecând ochii de pe o andrea pe alta, fără să se uite. „Când eram fetişoară, nu era aşa greu ca acu. Atâtea minuni se întâmplă, că nu ştiu de unde mai ne rabdă Dumnezeu. Cu scumpirile astea, cu războaie, cu boli, cu toate, Doamne, cu toate!”.
Cel mai tare o loveşte pe doamna Ioana scumpirea lemnelor. De la 100 de lei metrul cub la 140 de lei. Plus transportul, plus plata pentru cel care le încarcă şi le descarcă, plus plata pentru cel care le taie. „Că eu nu mai am putere, multe trebe făcute, dar m-o lăsat picioarele”, oftează bătrâna.
Ce au în comun sătenii cu regii
Viscri ar fi raiul pe pământ, dar există o primărie, care, susţin sătenii, le pune beţe în roate şi îi amână la infinit când cer cadastru gratuit. Şi care a fost arătată cu degetul de Curtea de Conturi, potrivit national.ro, pentru că plăteşte excursii la munte şi la mare pentru angajaţii ei.
Apoi, în Viscri, la fel ca în restul ţării, există pensii şi salarii mult sub media europeană, din pricina cărora fiii şi fiicele satului au emigrat şi unii şi-au luat şi părinţii cu ei.
Prin urmare, doamna Viorica, văduvă, suferă de acelaşi lucru ca monarhii izolaţi la înălţimea tronului, şi anume de singurătate.
Aşteaptă cu lacrimi în ochi telefonul zilnic de la fiicele ei, care-o cheamă lângă nepoţi, în Italia. „Că e frumos şi acolo unde stau ele. Şi m-am săturat de atâta plâns”.
Un alt lucru pe care-l au în comun oamenii din Viscri cu membrii familiei regale britanice e faptul că trăiesc destul de expuşi, ca nişte actori care execută mişcări tradiţionale într-un muzeu al satului. „Am mai multe poze decât fire în cap”, ne asigură o femeie aşezată pe bancă, la stradă, lângă un câine lăţos.
Turiştii care urcă spre Biserica Albă pozează tot ce le iese în cale, pornire care pentru unii săteni a devenit destul de agasantă. Alţi localnici îşi scot caii la plimbare special să se laude cu ei în faţa orăşenilor cu 4X4.
Moartea reginei Elisabeta a II-a, care va fi înmormântată luni, la Londra, n-a sporit numărul de vizitatori în sat. Viscri are însă deja mai mulţi turişti decât poate duce. Şi pentru asta îi datorează recunoştinţă lui Charles al III-lea. De asemenea schimbare e în stare doar privirea unui rege: să se oprească asupra unui loc şi să descopere, acolo unde politicienii dibuiesc doar surse de îmbogăţire personală, o comoară de care să se bucure toţi.
