REPORTAJ. La 34 de ani, părintele Antonie Tamaș, fost rocker, vrea să își facă auzită vocea și să schimbe mentalități într-o parohie din Covasna 

Pe la 1600, zona care se numește acum comuna Vâlcele din Covasna atrăgea mii de vizitatori. Izvoarele cu apă minerală bogată în magneziu, care curg în pădurile de aici, își consolidaseră în timp un renume pentru puterile lor vindecătoare. Încă nu apăruse turismul, pentru că încă nu existau concedii, dar oamenii continuau să vină la Vâlcele și să se trateze o săptămână, două.

Mărirea și decăderea unei stațiuni

Un conte maghiar, Nemeș Janos, a ridicat în 1770 primul hotel din zonă. Avea două etaje și un restaurant. Pe lângă vizitatorii simpli, la Vâlcele au început să călătorească și nobili, prinți, arhiduci, boieri. Principele Miloș Obrenovici, lider al revoltelor sârbe împotriva otomanilor, s-a tratat în stațiunea transilvăneană în jurul anilor 1840. Drept recunoștință pentru că s-a vindecat, principele a ridicat în Vâlcele biserica ortodoxă care există și astăzi. 

Ce nu mai există: centrul de tratament construit din bani publici în 2014. A ars la sfârșitul lunii mai, anul acesta. Vechiul centru de tratament era de mult ruină, așa că acum, turiștii care trec prin zonă au doar două-trei pensiuni la dispoziție. O companie din Covasna îmbuteliază și distribuie apa de Vâlcele pe rafturile supermarketurilor din țară. 

Recomandări

Clotilde Armand, trimisă în judecată în ziua în care și-a anunțat candidatura pentru un nou mandat. De ce e acuzată și cum a reacționat

Schimb de generații în parohie

„Mă întrebați cum trăiesc oamenii aici. Păi, ca peste tot pe unde există resurse naturale: rău. Viața se desfășoară din inerție. Fiecare se luptă să-și asigure propria bunăstare. Sunt oameni frumoși aici. Există locuri de muncă. Brașovul e la 30 de kilometri. Sfântu Gheorghe e la 7 kilometri. Pleacă și la muncă în străinătate, dar nu la fel de mult ca în Bucovina sau Maramureș”. Asta zice preotul paroh al comunei.

În 2020, părintele Ioan Tamaș, care slujise 25 de ani în Vâlcele, s-a stins din viață. Iubise comuna atât de mult, încât, deși născut în Maramureș, își adăugase un al doilea nume de familie: Delavâlcele. În fruntea parohiei a venit fiul acestuia, Vasile Antonie. 

Tatăl îl îndrumase spre folclor, distribuindu-l în corul Voievozii Munților. Fiul și-a făcut însă și formație rock, Landscape, în care era solist. A renunțat la cariera pe scenă după ce a devenit preot, dar n-a renunțat la pasiunea pentru acest tip de muzică:

Recomandări

Rusia amenință că va ataca Polonia dacă NATO aduce arme nucleare pe teritoriul său: „Vor deveni cu siguranţă o ţintă”

„Ascult rock în general și pop-rock. Cunosc și cânt tot rockul internațional, în special. Aerosmith, Bon Jovi, Whitesnake. Cânt și melodiile unor soliști mari, ca Elton John, Robbie Williams. Ascult multă, multă muzică. Radioul de la mașină e fixat pe două posturi: Trinitas și Rock FM. Și sunt prieten foarte bun cu băieții de la Cargo, de la Compact. Cei de la Compact chiar au venit aici, în Săptămâna Mare, la Prohodul Domnului, au cântat cu noi. Cargo, Compact și Iris, din muzica noastră. N-am identificat nici o voce feminină care să mă impresioneze”.

La un moment dat, povestește părintele în vârstă de 34 de ani, a participat și la un concurs muzical TV. „M-am calificat în faza următoare, dar nu m-am mai dus. Nu mi-a plăcut. N-avea rost”. Are o voce puternică, de tenor. 

De sărbători, ține recitaluri de cântece populare patriotice pentru oamenii adunați din biserică. Românii din Vâlcele trăiesc acum în bună pace cu maghiarii și sașii din regiune. Dar vremurile n-au fost mereu atât de limpezi. Iar în biserica veche de aproape două secole, „Măi, Ardeal” rezonează aproape mistic. 

Recomandări

Emmanuel Macron spune că „Europa ar putea muri”. Propunerile șefului statului francez pentru recăpătarea „autonomiei strategice”

Comuna are în jur de 6.000 de locuitori, împărțiți în patru sate. În fiecare duminică, la slujbă se strâng în jur de 300 de oameni.

Portretul care nu se vinde

În grădina din dreptul pridvorului bisericii sunt amplasate busturile lui Avram Iancu, al lui Nicolae Bălcescu, fost pacient al stațiunii, al lui Burebista, „rex dacorum”, și o troiță a eroilor din cele două războaie mondiale. Tot lângă biserică, Tamaș fiul a așezat și un bust al tatălui. 

Înăuntrul bisericii, sub strană, cu fața spre altar, este expus un portret în ulei al principelui Obrenovici. 

„Cred că valorează milioane de euro. Au vrut membri ai Casei Regale Sârbe să îl cumpere de la noi. Le-am răspuns că nu e de vânzare”, spune părintele Antonie, oprit în dreptul tabloului. 

Ctitoria principelui sârb a trecut prin renovare și reamenajare, de când preotul cel tânăr a preluat parohia. Pictura murală a fost refăcută de un pictor de 28 de ani, Andrei Popa, din Târgu Neamț. 

Andrei lucrează acum la o altă biserică din parohie, amplasată lângă cătunul Hetea, locuit în majoritate de romi. Hetea se află la 6 km de Vâlcele. 

Biserica nouă, „mică, dar splendidă”, cu o turlă din lemn, a fost ideea preotului Antonie. „Sunt familii foarte sărace aici. Sărăcia asta merge mână în mână cu lipsa de educație și cu o anumită mentalitate. Adică mulți dintre oamenii ăștia așteaptă să primească și atât. Greu să-i schimbi. Dar copiii din Hetea n-au nici o vină că s-au născut în astfel de mediu. Pentru copii strâng donații și aduc pachete. Pentru copii am ridicat câteva case, să nu mai trăiască în grajd. Pentru copii, ridicăm, tot din donații, această biserică”, spune părintele. 

La începutul lunii iunie, cu ajutorul a zeci de voluntari, implicați în proiect, preotul Antonie a pus acoperișul pe casa cu numărul 8, destinată unui tată bolnav de epilepsie, care are în grijă doi copii. 

Binele în epoca internetului

În pridvorul bisericii în construcție, pensulele și borcănașele pictorului Andrei stau aliniate ca niște mici soldați. Sfinții pe ziduri așteaptă să prindă culoare pe mantii și pe cărțile pe care le țin la piept. Aici vrea să-i adune preotul cel tânăr pe copiii din Hetea și să le împartă ghiozdane, rechizite, jucării, haine, încălțări și alimente. 

Biserica Bucuriei Copiilor, cu hramul Sfântul Proroc Ioan Botezătorul, ăsta e numele proiectului pentru care părintele a făcut apel la donații în rețelele de socializare. „Singurele momente de bucurie pentru copiii din Hetea, unde e sărăcie masivă, grea, sunt atunci când cineva le dăruiește ceva”, argumentează ctitorul. 

Odată cu schimbarea de generații, Parohia Vâlcele a devenit cunoscută pe internet. Părintele Tamaș cel tânăr a pus la bătaie toate uneltele moderne și postmoderne pentru a ajunge la credincioși. Are peste 50.000 de urmăritori pe TikTok și peste două mii de urmăritori pe Facebook. 

„Călătoresc mult prin toată Europa și prin țară, am foarte mulți prieteni peste tot”, explică preotul. Titulatura de „influencer” îl face să râdă. „Nu, asta nu vreau să spun că sunt. Știți bancul ăla? «Tu cu ce te ocupi?», «Sunt influencer», «A, nici eu nu fac nimic»”.

Cum vorbești pe înțelesul publicului TikTok

Pentru că „mediul este mesajul”, cum observa un canadian laic, părintele Antonie își calibrează învățăturile astfel încât să prindă în online. În locul unor predici lungi și erudite, o întrebare în glumă dacă și când ți-ai făcut ITP-ul la mașină. „Dar de spovedit, te-ai spovedit? Dacă ai grijă de mașina ta, de sufletul tău de ce nu ai grijă?”. 

Să vorbești pe înțelesul publicului de TikTok e un talent, cu toată modestia părintelui Tamaș. Când ironizezi, trebuie să ai grijă să nu te scutești nici pe tine însuți de ironii. Tânărul prelat face glume și despre el, despre planurile lui mărețe sau despre cura de slăbire pe care o tot amână. E căsătorit cu o româncă din Ucraina, împreună cu care are o fetiță.

„Încă dinainte de război, mergeam în Ucraina, la românii de acolo. Știam multe dintre problemele lor. Când au început să vină refugiații, am strâns ajutoare pentru ei, în mai multe rânduri. Donații de la miile de prieteni. M-am dus personal să le împart, să mă asigur că ajung la cei care au nevoie de ele și nu în altă parte”, spune părintele Tamaș.

„Sărăcia nu e o virtute”

Revenind la enoriașii săi din Vâlcele și la sărăcia din multe familii, preotul insistă că sursa principală a acesteia e lipsa de educație. 

„Educația e oferită gratuit de către stat. Un om care nu va dori să se educe pe sine nu va avea șanse în societate. Deși există locuri de muncă și la drumuri și poduri. Dar acolo este un program. Nu te poți scula la 10 ca să pleci la serviciu, n-ai cum. O altă cauză a problemelor e statul român, care îți oferă toate posibilitățile de a sta. În momentul în care ai resurse naturale, pădure, poți să vinzi lemne din pădure. Ai și 7 copii, iei și 1.500 de lei din alocații pe lună, de ce să mai lucrezi? Oricum nu doreai să-i realizezi pe acești copii. Comunitățile sărace există peste tot, în fiecare județ. Nu mai zic ce sărăcie e la București, pe șoseaua de centură e ca-n Afganistan, o mizerie de nedescris”. 

Părerile preotului Tamaș sunt tranșante când vine vorba despre sărăcie, care „nu e o virtute. Săracii din Sfânta Scriptură nu căpușau neapărat societatea. Ei depuneau niște eforturi. Și poporul român, acum un secol, trăia în sărăcie, erau săraci oamenii la țară. Dar aveau o coloană vertebrală, o legătură corectă cu divinitatea, dar și cu societatea. Sărăcia nu e o virtute, este o stare pe care trebuie să ți-o asumi numai în momentul în care depui niște eforturi”.  

Făcând o pauză, părintele Antonie precizează că el vorbește doar despre părinți, despre adulți. „Sunt foarte mulți copii în Vâlcele. Există școli în fiecare dintre cele patru sate, dar unii elevi abandonează studiile pe la 10, 11, 12 ani. Mulți termină, totuși, clasa a opta, dar foarte puțini merg mai departe. Deși Sfântu Gheorghe e aproape și trebuie doar să vrei să termini un liceu în ziua de astăzi, că așa este. Nu există competiție pe locuri, vorbesc de liceele normale, ți se decontează transportul, ai bursă socială. Trebuie să-ți dorești să-ți dai copilul la școală, nu să trăiești într-o stare de continuă victimizare”.

Preotul Tamaș știe că nu e de-ajuns să mobilizeze, iar și iar, sute de voluntari și să aducă tiruri cu ajutoare în Hetea. Speră că, pe lângă copii, la biserica mică vor urca, din când în când, și cei mari, căutându-și drumul. 

Urmărește-ne pe Google News

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro