DNA Braşov investighează achiziţiile făcute de Prefectura Covasna după anul 2021, fiind ridicate documente şi înscrisuri. De asemenea, procurorii au căutat documente şi la locuinţa prefectului Raduly Istvan, informează un comunicat al Prefecturii Covasna.
„Autorităţile au demarat o acţiune complexă de control la Instituţia Prefectului – Judeţul Covasna, în ceea ce priveşte investiţiile după anul 2021”, a anunţat, miercuri, prefectul Raduly Istvan, citat într-un comunicat de presă.
Potrivit sursei citate, reprezentanţii serviciului teritorial Braşov al Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) au ridicat toate documentele relevante şi fac cercetări pentru a stabili dacă a fost comisă vreo infracţiune.
Prefectura Covasna a precizat că procurorii au colectat date şi în legătură cu retrocedarea unui imobil. „Raduly Istvan a confirmat că s-au căutat documente şi în propria sa locuinţă. Prefectul nu a dorit să comenteze intensitatea acţiunii DNA", se arată în comunicat.
Potrivit prefectului, toate investiţiile au respectat procedura legală.
„În ultimii ani, a fost renovată reţeaua electrică învechită a clădirii, deoarece nu mai făcea faţă solicitării tot mai mari a dispozitivelor electrice şi electronice, în birouri s-a schimbat podeaua, pereţii au fost tencuiţi şi zugrăviţi. Acoperişul şi faţada au fost renovate, iar uşa de fier, care nu se potrivea cu stilul clădirii, a fost înlocuită cu una de lemn", transmite Prefectura.
Prefectul a precizat că „toate acestea s-au făcut din bani publici, care, bineînțeles, trebuie să fie contabilizați până la ultimul bănuț". „Autorităţile au dreptul, chiar obligaţia de a verifica dacă fiecare leu din banii contribuabililor este cheltuit în mod raţional şi în conformitate cu legea. Am colaborat cu echipa de control, le-am pus la dispoziţie toate documentele pe care le-au solicitat şi sunt convins că atât eu, cât şi colegii mei am respectat în totalitate toate regulile şi procedurile”, a mai spus prefectul.
ginx 17.01.2024, 15:10
Toți sunt nevinovați când îi anchetează DNA-ul. Întotdeauna e o greșeală....
Alex.59 17.01.2024, 15:17
Pă ei, bă...pă ei, Lică...!!! ?
sorinzainescu68 17.01.2024, 16:13
Perchezițiile vor scoate la iveală adevărul
Lecoqsportif 17.01.2024, 16:35
Au luat si translatori cu ei?
MoSi202 17.01.2024, 17:32
Să vedem ce se va descoperi în urma acestor percheziții?