3842-111407-casa.jpg

Era locul unde numai “cel mai iubit fiu al poporului” şi apropiaţii lui aveau acces. Situată în zona Zetea a judeţului Harghita, într- un peisaj extrem de pitoresc, cabana a fost construită în anul 1971, la cererea dictatorului. Cu un aspect rustic – lemn şi acoperiş de şindrilă – căsuţa din pădure a făcut istorie în perioada comunistă graţie fondului de vânătoare impresionant. Aici a doborât Nicolae Ceauşescu exemplarul de urs care a stabilit, la vremea respectivă, recordul naţional la vâ- nătoare, urs a cărui blană este încă expusă la intrarea în Muzeul Cinegetic de la Posada. Pădurarii din Harghita îşi amintesc şi acum că, la o singură vânătoare, Ceauşescu împuşca peste 10 urşi.

O noapte de cazare costă 90 de lei

3842-111404-masa.jpg

Deseori, el era însoţit de şefi de stat sau de guvern, personalităţi care s-au arătat de fiecare dată încântate de peisajele incredibile din zonă. La cabana Ivo, tarifele pentru o noapte de cazare sunt cuprinse între 40 si 75 de lei pentru o persoană, în funcţie de perioada anului. Pentru Revelion, preţul a crescut la 90 de lei pe noapte pentru că numeroase persoane şi-au manifestat dorinţa expresă de a dormi în patul fostului dictator.

Cabana Ivo a fost una dintre casele de vacanţă preferate ale fostului dictator Nicolae Ceauşescu şi se află la o distanţă de 2 km de municipiul Miercurea Ciuc, lângă drumul judeţean ce leagă Miercurea Ciuc cu Leliceni. A fost construită în întregime din lemn, în anul 1971

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.