Ofițerii din cadrul patrulei mobile l-au identificat pe un bărbat în vârstă de 37 de ani, cetățean român, al cărui comportament a stârnit suspiciuni.

Acesta a fost surprins fotografiind exteriorul unor case, cu intenția evidentă de a face recunoașteri pentru posibile spargeri ulterioare.

Românul din Italia a fost dus apoi la sediul Companiei Carabinierilor din Alatri pentru verificări suplimentare.

În urma controalelor, s-a stabilit că bărbatul avea antecedente pentru infracțiuni contra patrimoniului și se afla ilegal pe teritoriul Italiei.

De asemenea, autoritățile au descoperit că „imigrantul ilegal” fusese recent expulzat din Italia, cu măsura repatrierii imediate.

În consecință, românul de 37 de ani a fost escortat de urgență la frontieră pentru o nouă „expulzare imediată”.

Carabinierii au subliniat că acest rezultat confirmă cât de importantă este colaborarea cetățenilor cu forțele de ordine. Sesizarea promptă a unei situații suspecte, coroborată cu intervenția rapidă a patrulelor, poate preveni fapte grave care ar afecta nu doar persoanele vizate, ci și întreaga comunitate.

Acest caz demonstrează cum colaborarea și contribuția chiar și a unui singur cetățean, gata să semnaleze orice „anomalie” sau eveniment „ieșit din rutina normală”, împreună cu intervenția promptă a poliției, pot preveni alte infracțiuni mai grave.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează
Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.