Un caz extrem de grav a zguduit Austria după ce trupul neînsuflețit al unei fetițe nou-născute a fost descoperit la punctul de trecere a frontierei din Nickelsdorf, aproape de granița cu Ungaria. Potrivit autorităților citate de publicațiile MeinBezirk.at și Krone.at, principala suspectă este o femeie de cetățenie română, care ar fi ajuns în zonă cu un autocar venit din România.
Cuprins:
O cameră de supraveghere a surprins momentul în care femeia a coborât din autocar având asupra sa o geantă neagră. Imaginile o arată îndreptându-se spre un coș de gunoi din apropierea punctului de frontieră, unde a lăsat geanta, după care a părăsit zona.
La câteva ore după acel moment, călători aflați în tranzit au observat geanta abandonată și au alertat autoritățile. În interior se afla trupul unei fetițe nou-născute, fără semne de viață. Echipajele medicale sosite la fața locului nu au mai putut face nimic și au declarat decesul.
Inițial, anchetatorii au luat în calcul ipoteza morții prin hipotermie, în condițiile în care duminică temperaturile din zonă au coborât până la minus opt grade Celsius, iar copilul ar fi stat abandonat mai multe ore în frig.
Rezultatele autopsiei, făcute publice de Parchetul din Eisenstadt, au schimbat însă radical datele cazului. Potrivit procurorilor, fetița s-a născut vie și a murit în urma unui act violent. Cauza morții a fost stabilită ca fiind un traumatism cranio-cerebral.
O purtătoare de cuvânt a parchetului a confirmat oficial că este vorba despre o omucidere. Înregistrările video, care nu au fost făcute publice, sugerează inclusiv că nașterea ar fi putut avea loc chiar în zona punctului de frontieră.
Anchetatorii cred că femeia este o îngrijitoare româncă. Aceasta ar fi coborât în grabă din autocar, s-ar fi deplasat într-o zonă ferită de camere, apoi s-ar fi întors cu geanta în care se afla copilul. Potrivit relatărilor din presa austriacă, șoferul autocarului ar fi ajutat-o să lase geanta lângă coșul de gunoi, fără să știe ce conține.
Poliția din Burgenland, împreună cu structurile de investigații criminale, continuă căutările pentru identificarea femeii, a autocarului și a șoferului. Investigațiile au fost extinse inclusiv în Germania, în încercarea de a reconstitui traseul parcurs după părăsirea punctului de frontieră.
Cazul este tratat ca omor, iar ancheta este în plină desfășurare.