Româncele care au migrat în Spania ca să scape de violența de acasă. „Am fost destul eu traumatizată când îl vedeam pe tata cum o calcă pe mama în picioare”

În dimineața de 21 iunie 2016, Georgiana Zamfirache s-a urcat într-un autocar cu destinația Madrid, din fața fostului restaurant „Cina” din Tecuci, simțind că lasă în urmă, într-o clipă, un bolovan foarte greu. 

Pe locul de lângă stătea fetița ei, care avea 10 ani, bucuroasă că merge la „mamaie” în Spania. 

Singurul gând al Georgianei era să scape. „A fost mai degrabă o fugă.” 

Într-unul dintre bagaje avea actele de divorț. După zece ani de bătăi și amenințări, Georgiana pusese capăt căsniciei.

„Aveam două genți mai mari decât fetița. Șoferul a zis, «Doamnă, de obicei cu gențile astea se vine din Spania, nu se pleacă»”. Am luat inclusiv prosoape, să am pentru mine și pentru fetiță”, povestește femeia, în vârstă de 34 de ani.

Se simțea ușurată, deși frica nu dispăruse de tot. 

„Zici c-aș fi cărat în spate o greutate și dintr-odată nu o mai aveam. Un bolovan lăsat jos, într-o clipă. Deși am stat cu frică luni de zile că el o să vină după noi și o să mă prindă, și o să îmi dea în cap, și o să-mi ia fata”.

Georgiana plecase pentru că își dorea să îi ofere fetiței ei o altă șansă. „Nu de a repeta aceeași poveste, de la mamă la fată”. 

Recomandări

Rufin Zamfir, expert în dezinformare rusească: „Este obligatoriu ca instituțiile competente să verifice dacă Rusia a interferat în procesul electoral din România”

Așa cum repetase ea. 

Plecarea mamei

În urmă cu 12 ani, în toamna lui 2004, mama Georgianei făcuse același drum spre Spania. Fugea de fostul ei soț, tatăl Georgianei. 

Georgiana a crescut văzând cum mama ei era bătută în mod repetat, dar și cum nimeni nu i-a oferit vreun sprijin. Își amintește că poliția nu a făcut nimic nici măcar când tatăl a bătut-o pe mama ei, a legat-o și a dat foc la casă, cu ea în casă. Familia locuia într-un sat din Galați. 

„Mama a suferit așa până când noi, copiii, fiind mari, am spus ajunge. Stop. Ea tot indecisă, nu, că știți, că e tatăl vostru. Nu, preferăm să te vedem singură și fericită decât așa”, povestește Georgiana. 

La puțin timp după divorț, mama ei s-a mutat în Spania, unde o rudă i-a găsit un loc de muncă. „A trebuit să plece pentru că ne era frică pentru ea să nu îi iasă tata în cale să îi facă rău”. 

Georgiana avea 17 ani atunci. Învățase în familie că, dacă ești femeie, înduri. Și a dus lecția mai departe, în noua ei familie. 

Cum s-a schimbat mentalitatea în Spania după ce o femeie a fost ucisă

María Crespo López, profesoară de psihologie la Universitatea Complutense din Madrid, spune că machismul este încă puternic și în Spania, dar percepția societății față de violența împotriva femeilor s-a schimbat radical față de acum 20 de ani, când situația era similară cu cea din România în prezent. 

Recomandări

Mircea Geoană, când ocupa funcția de ministru de externe, l-a angajat pe Călin Georgescu drept consilier personal

Profesoara conduce o cercetare despre motivele pentru care româncele din Coslada, un oraș din centrul Spaniei, apelează foarte puțin la serviciile de suport pentru victimele violenței de gen, deși trec mai mult prin acest gen de violență.

În Spania, schimbarea mentalității a fost foarte puternic legată de o femeie care a suferit abuzuri din partea soțului foarte mult timp.

María Crespo López, profesoară de psihologie:

În 4 decembrie 1997, Ana Orantes, o femeie în vârstă de 60 de ani, a apărut la emisiunea „De Tarde en Tarde”, unde a descris abuzul fizic și sexual pe care l-a suferit de-a lungul a 40 de ani de căsnicie. A povestit cum a mers la poliție de zeci de ori și cum a încercat să obțină divorțul, dar fără succes. Divorțul, legalizat în Spania în 1981, i s-a acordat abia în 1996. La 13 zile după interviu, Orantes a fost găsită moartă. Fusese ucisă de fostul soț, care a bătut-o, a legat-o de un scaun și i-a dat foc. 

La înmormântarea Anei Orantes au participat sute de persoane. În săptămânile care au urmat, femeile au ieșit să protesteze în Madrid și în alte orașe din Spania, cerând reforme legislative.

„A avut un impact foarte mare asupra opiniei sociale și asupra societății. Cred că există un înainte și un după acel episod”, adaugă profesoara Crespo López.

Recomandări

Mulțumim, Klaus! Aroganța, lăcomia și servilismul au produs, în mod uimitor, speranță

În 2004, Spania a introdus o lege care adresa violența bazată pe gen, considerată la momentul respectiv una dintre cele mai avansate din Europa. Guvernul a înființat tribunale speciale pentru a trata cazurile de violență împotriva femeilor.

Cum nu s-a schimbat mentalitatea în România după ce o femeie a fost ucisă

România a avut un caz similar, care nu a produs niciun cutremur la nivel de societate. 

Ramona Stricatu, o româncă de 37 de ani dintr-un sat din județul Argeș, a fost ucisă în mai anul trecut de partenerul ei, la câteva luni după ce aceasta și-a spus povestea la emisiunea „Acces direct” de la Antena 1. Bărbatul l-a ucis și pe copilul femeii.

Aceasta fusese invitată la emisiune împreună cu agresorul ei. Deși femeia a povestit prin ce trecea, inclusiv faptul că a depus mai multe plângeri la poliție, prezentatoarea Mirela Vaida a întrebat-o dacă îl mai iubește și ce zodie este bărbatul. 

Cazul a stârnit o revoltă pe Facebook-ul românesc, în zilele de după crimă. Apoi a fost uitat. 

Dependența economică

Când și-a luat prima palmă de la soțul ei de atunci, Georgiana Zamfirache avea puțin peste 20 de ani. A simțit frică. „Eu unde mă duc și ce fac?”. Nu voia să se ducă încă la mama ei, cu un copil după ea și niciun venit propriu.  

„Am stat foarte mulți ani bătută fizic și, tot așa, pentru copil, pentru că nu lucram”, își amintește Georgiana.

La un moment dat, s-a angajat la o fabrică de confecții, unde a prins un post de control calitate. A început să își pună bani deoparte, și-a luat permisul de conducere, a făcut un credit și și-a cumpărat o mașină. Văzând-o mai independentă, gelozia soțului s-a intensificat. 

Bătăile erau însoțite de amenințări. „Te omor, dacă e să mergi cu altul”. 

„Sunt zece ani de când sunt amenințată, mi-a trecut și frica de moarte. Dar pur și simplu mi-e frică cui o las pe fata mea? Cine are grijă de ea? Cui îi las copilul dacă eu nu mai sunt? Mie nu îmi păsa de viața mea. Dar copilul meu cui rămâne?”, rememorează Georgiana. 

„Nu vreau să-mi văd copilul traumatizat”

Femeia își amintește în detaliu ziua când a decis să spună stop, după zece ani de căsnicie.

„Era ziua de salariu, am ieșit un pic mai repede de la serviciu. Colegele ziceau hai să mergem să bem un suc. Și el mă sună. «Sunt la un suc cu fetele». «Bine, las că te aranjez eu pe tine». Nu mi-a mai ars de suc”.

Când a ajuns acasă, a început scandalul. „A început să țipe, a spart laptopul, mi-a rupt telefonul, iar ultima picătură a fost că s-a dezbrăcat ca să țipe în gura mare că nu mai îmi ajunge ce are el și caut în altă parte. Fetița era în spatele meu”.

Georgiana spune că a fost picătura care a umplut paharul. A înțeles atunci că nu vrea să își vadă copilul traumatizat, să treacă prin ce trecuse și ea. 

„Am fost destul eu traumatizată când îl vedeam pe tata cum o calcă pe mama în picioare, iar ea nu a vrut să cedeze niciodată decât în ultima clipă, și am zis eu nu pot. Am plecat a doua zi la serviciu, m-am dus după direct la bancă, aveam niște bani, așa din salariu, mi-am strâns toți banii pe care îi aveam, am fost la avocat, am plătit și am băgat divorțul”.

Privirea satului

Georgiana s-a întrebat ulterior de ce a suportat zece ani de bătăi, de ce nu a plecat mai repede. 

„Am ajuns la concluzia că suntem educate de mama, de bunica, că le vezi pe ele că stau și tu crești cu ideea dacă mama a stat, trebuie să stau și eu. Până îți iese ideea asta din cap, stai acolo și ești călcată în picioare”, spune femeia.

După ce a luat decizia să divorțeze, i-a povestit bunicii ei. „Ce-o să zică satul?”, a spus aceasta. 

Mama ei i-a zis doar „Bine, mamă, cum crezi tu”, iar tatăl a acuzat-o că face la fel ca „mă-sa”.

„Când vezi că ai tăi nu te susțin, când nu îți dă nimeni un pic de animo, ci mai mult te demoralizează, ajungi să te întrebi: oare fac bine ce fac? Probabil că de aia nu am luat decizia mai repede. Dar stai un pic, eu nu trăiesc cu lumea din sat. Lumea din sat nu suferă ce sufăr eu în casă”, explică Georgiana gândurile ei de atunci. 

Femeia a mers la duhovnicul ei din sat și i-a cerut sfatul. Preotul i-a spus că el, ca duhovnic, nu o poate sfătui să divorțeze, pentru că rolul lui e să unească. Dar a adăugat:

„Însă doar sufletul tău știe prin ce treci și cât ai suferit. Eu îți zic doar o vorbă și tu alegi ce e mai bine pentru tine. Ai vrea să mănânci o masă plină cu de toate cu lacrimi pe obraz sau să mănânci o ceapă spartă cu o bucată de pâine, dar să fii fericită?”, își amintește Georgiana.

Și a ales să fie fericită chiar dacă va mânca „doar o ceapă spartă”. 

Prinse între două lumi

Gabriela Stan, care e mediator intercultural în Cordoba și președinta Federației Asociațiilor de Români din Andaluzia, spune că a cunoscut mai multe românce care lucrează în Spania și care au fost condamnate de comunitate pentru că au divorțat de soții din țară. 

„Sunt acuzate, dar ele și-au schimbat deja mentalitatea. Am avut o româncă, în țară soțul ei era un bețiv, o bătea. Și ea a băgat divorț. Lumea o judeca, dar lumea nu realiza că ea își schimbase mentalitatea, nu mai considera că e normală situația pe care o trăia când mergea în țară. Într-un fel sau altul, în România s-a normalizat discursul ăsta că bătaia, o palmă, nu e nicio problemă. Ba este o problemă!”, explică Gabriela.

Gabriela colaborează cu rețeaua de apartamente pentru victimele violenței de gen din Andaluzia. Apartamentele sunt secrete, astfel încât agresorii să nu dea de urma lor. 

O perspectivă diferită asupra relației femeie-bărbat 

Georgiana Zamfirache spune că în Spania a văzut un alt fel de interacțiune între parteneri, diferită de „tiparul bărbatului machist” cu care era obișnuită. 

„Te-ai măritat, ești a mea”. Majoritatea sunt așa. Au ideea că atunci când ne căsătorim, ești deja proprietate.

Georgiana:

Făcând muncă domestică la familii din Madrid, curățenie, mâncare, îngrijit copii, a observat o dinamică diferită între soț și soție. 

„Vezi cum se ajută unul pe altul. Să se trezească el la 2 dimineața să schimbe pampersul lui aia mică, iar ea doarme. La noi nu există așa ceva. Plânge fiu-tău. Plânge fie-ta. Văzând altceva, îți schimbi mentalitatea dintr-odată. Vreau și eu așa ceva. La mine de ce nu a mers? El tot timpul cerea, eu făceam. În schimb, aici el cerea, ea făcea, ea cerea, el făcea. Copiii erau ai amândurora. Nu e nici fiu-tău, nici fie-ta”, explică Georgiana.

„Suni la poliție și vin imediat”

Georgiana a putut observa și cât de diferit acționează autoritățile din Spania când vine vorba de violența împotriva femeii. 

Mama ei începuse în Spania o relație cu un bărbat care, deși nu era violent fizic, o teroriza psihic. Se automutila, bea, spărgea lucruri prin casă și era agresiv verbal. Într-un astfel de episod, Georgiana a sunat la poliție. 

„În decurs de 10 minute erau patru polițiști la ușă, l-au încătușat și l-au luat la sediu, unde l-au ținut trei zile închis”, își amintește femeia. Nu doar că polițiștii au venit imediat, dar nu le-au criticat nicio clipă pentru că au sunat, așa cum pățiseră în România. 

Când episodul s-a repetat, poliția l-a ridicat din nou pe partenerul mamei. La câteva zile, Georgiana a fost chemată la judecătorie, să dea declarație, împreună cu mama și cu sora ei. Nu s-au intersectat cu agresorul nicio secundă. Procedura e gândită în așa fel încât victima să nu fie intimidată și constrânsă să își schimbe declarația. 

Conviețuirea

Georgiana locuiește acum în Madrid. S-a recăsătorit, iar relația e foarte diferită de căsnicia pe care a avut-o în România.  

„Treburile în casă se împart. Și eu merg la serviciu, și tu mergi la serviciu, dar în casă trăim amândoi. Asta este conviețuirea. E nevoie de cumpărături în casă. Mergem la cumpărături. Nu merg. Așa se face într-o familie”, povestește femeia. 

Spune că nu e o viață lipsită de probleme, dar au învățat să comunice unul cu altul, să ceară iertare când greșesc. Seara stau toți la masă și povestesc ce au făcut peste zi.  

Georgiana își amintește uneori cât de singură se simțea în România cu fostul soț. Nu doar că era violent, dar era și foarte absent. 

„La un moment dat stătea întins în pat în sufragerie, eu pe scaun, și povesteam ceva de la serviciu, eram foarte bucuroasă de ceva. Și el mă întreabă «Dar tu cu cine vorbești?». «Cu tine». «A, dar nici nu te ascult»”.

O altă viziune a viitorului

Înainte să plece din țară, din economiile ei, Georgiana a vrut să o ducă pe fetița ei la mare. Ea nu văzuse marea decât la 20 de ani. 

Nu a mai reușit să facă asta, pentru că a avut nevoie de banii aceia pentru divorț și să organizeze mutarea în Spania.

„Dar am dus-o la ocean”, adaugă femeia. 

„I-am oferit altceva, o altă viață, o altă șansă, nu aceeași de a se repeta povestea, de la mamă la fată. Copiii mei vor crește altcumva, vor avea parte de altceva, nu de ce am văzut eu, să o vezi pe mama ta cu ochelari de soare pentru că avea ochiul vânăt sau cu bluză pe gât în iulie, pentru că avea vânătăi pe gât, iar seara să îi pună totuși mâncare soțului, că așa se cuvine. I-am oferit o altă viziune a viitorului. Și totul timpul îi zic: «să nu stai să suferi pentru nimic în lume, pe primul loc ești tu»”, explică aceasta. 

***

Citește celelalte episoade ale seriei:

Viața unei românce mutate de 12 ani în Spania. Femeia povestește cum a reușit să supraviețuiască unui partener violent, cu ajutorul autorităților de acolo: „Dacă eram în România, eram moartă”

„Te iubesc mult. O sticlă de acid ți-o torn în cap”. Povestea unei românce care s-a mutat în trei țări ca să scape de teroarea fostului partener 

Urmărește-ne pe Google News

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro