Potrivit sursei citate, în 2019 s-au mutat în Germania nu mai puțin de 1,6 milioane de persoane, la fel ca în anul precedent, însă au fost înregistrate și 1,2 milioane de plecări.

Circa 66% dintre migranți provin dintr-o țară europeană, iar românii sunt pe primul loc, reprezentând 15% din numărul acestora.

La cifrele anunțate, rezultă că anul trecut au imigrat în Germania peste 158.000 de români. Ei sunt urmați în clasament de imigranții sosiți din Polonia, Bulgaria, Italia, Turcia, Croația, Ungaria și Serbia. India și SUA sunt și ele pe lista federală.

Unul din patru locuitori are ”fond migraționist”

Germania are o populație totală de 81,8 milioane de locuitori, din care circa 21,2 milioane au rădăcini străine, adică unul din patru. Grupul cel mai numeros este alcătuit din turci.

Conform raportului federal, se consideră că un om are fond migraționist dacă cel puțin unul dintre părinții săi nu este german prin naștere.

Raportul mai notează și că a scăzut numărul solicitanților de azil la circa 140.000, cu 20.000 mai puțin decât în anul precdent. Totuși, peste 20% dintre solicitări se referă la copii sub 1 an care s-au născut în Germania.

În 2014, se înregistrau peste 170.000 de cereri de azil, majoritatea provenind din Siria. În 2019, unul din patru solicitanți provenea din Siria.

În același timp însă, se constată o creștere a numărului de studenți străini. 410.000 de studenți s-au înscris la cursuri în anul 2019-2020, majoritatea fiind din China, urmată de India și Italia.

Citeşte şi:

Președintele CJ Caraș-Severin dă vina pe fosta administrație PSD a județului pentru dezastrul de la spitalul din Reșița. „Hoția și mizeria nu sunt de acum”

Miturile false despre vaccinul COVID, demontate de medici: de la ADN-ul modificat până la microcipul lui Bill Gates

Benny Adegbuyi, declarație curajoasă despre Antonia: „Velea, să nu te superi pe mine!”
PARTENERI - GSP.RO
Benny Adegbuyi, declarație curajoasă despre Antonia: „Velea, să nu te superi pe mine!”
IREAL! Alina Pușcaș, agresată în public. A fost la un pas să sune Poliția. Ce i-a putut face o femeie
PARTENERI - PLAYTECH
IREAL! Alina Pușcaș, agresată în public. A fost la un pas să sune Poliția. Ce i-a putut face o femeie
Horoscop 16 ianuarie 2021. Gemenii încearcă marea cu degetul, zicând că nu au cum să strice ceva
HOROSCOP
Horoscop 16 ianuarie 2021. Gemenii încearcă marea cu degetul, zicând că nu au cum să strice ceva
Marijuana gratis pentru cei care se vaccinează. În ce țară va fi aplicat acest plan
Știrileprotv.ro
Marijuana gratis pentru cei care se vaccinează. În ce țară va fi aplicat acest plan
Scandal MONSTRU în familia Vlăduţei Lupău. Bătaie ca-n filmele de acţiune în centrul Clujului
Telekomsport
Scandal MONSTRU în familia Vlăduţei Lupău. Bătaie ca-n filmele de acţiune în centrul Clujului
Probleme grave cu care se confruntă copiii și părinții,pe care parlamentarii ar trebui să le ia în considerare (Publicitate politică)
PUBLICITATE
Probleme grave cu care se confruntă copiii și părinții,pe care parlamentarii ar trebui să le ia în considerare (Publicitate politică)