Pentru multi pacienti care isi pierdusera speranta ca se vor mai putea simti vreodata oameni „normali”, protezele din silicon au fost sansa unui nou inceput. Pavilioane de urechi, nas si fragmente ale acestuia, ochi, oase ale cutiei craniene sau degete, toate confectionate din silicon, ii pot ajuta pe cei care au suferit diverse accidente sau au defecte din nastere sa scape de aspectul hidos.
Pana acum, explica dr. Elena Latcan, singurul medic de la noi din tara specializat in reconstructie proteica oro-maxilo-faciala, peste 100 de romani au apelat la aceste proteze din silicon pentru a-si redobandi aspectul fizic decent. Nici unul dintre pacienti nu a solicitat o interventie de acest gen pentru a-si indeplini vreun moft. Pur si simplu, aveau nevoie sa se reintegreze normal in familie si in societate.
„Am avut pacienti de toate varstele, de la copii pana la batrani de 65 de ani. Foarte multi au suferit accidente cumplite, in urma carora au ramas cu semne groaznice pe corp sau pe fata. Altii nu mai indrazneau sa iasa in lume din cauza ca sufereau de tumori care, incet, incet, le „mancau” o parte din fata. Am facut astfel de proteze pentru o tanara care a supravietuit unui accident de tren, dar ramasese cu cicatrice groaznice, la fel, pentru un baiat care suferise un accident la schi. Au fost de asemenea multe solicitari pentru degete, de la pacienti care suferisera diverse accidente”, ne-a spus medicul ORL Elena Latcan. Sunt si persoane care solicita sa le fie corectate anumite defecte genetice. „Recent, am avut ca pacient un baietel care se nascuse fara urechi, era surd si a trebuit sa-i fac astfel de proteze, in asa fel incat sa-i poata fi montat si un aparat auditiv”.
Procedura prin care se „construieste” o ureche, sau orice alta proteza din silicon, cere timp si migala. Primul pas este, inainte de operatia propriu-zisa, realizarea unui mulaj care reproduce, cu fidelitate, toate detaliile regiunii respective. Apoi se face o proteza provizorie, care se poate monta chiar in timpul operatiei. Dupa 10 zile, aceasta se scoate si incepe confectionarea protezei definitive. Totul dureaza aproximativ o luna de zile.
Protezele se fixeaza cu bioadeziv non-alergic sau prin implant de titaniu. Cele oculare pot fi „dotate” si cu gene si sprancene, iar degetelor din silicon li se pot aplica, de exemplu, si unghii. „Unii pacienti sunt atat de speriati, atat de ingroziti de aspectul lor, incat accepta foarte greu sa le fac fotografii, chiar daca le explic ca acestea urmeaza sa fie folosite doar in cazul unor prezentari in cadru medical, printre specialisti si ca, oricum, nu este fotografiata decat acea parte a corpului sau a fetei care este „in suferinta” si urmeaza sa fie protezata”, spune dr. Latcan.
Protezele din silicon costa, teoretic, intre 300 si 500 de dolari. Medicul explica insa ca nu poate spune un pret foarte exact, intrucat stabilirea acestor detalii depinde atat de dimensiunea si tipul protezei, de cantitatea de material necesar, cat si de situatia finaciara a pacientului respectiv.

 
 

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Autoritatea Electorală Permanentă a făcut sesizare la Poliţie şi Parchet în cazul lui Călin Georgescu şi al altor candidaţi
Știrileprotv.ro
Autoritatea Electorală Permanentă a făcut sesizare la Poliţie şi Parchet în cazul lui Călin Georgescu şi al altor candidaţi
BREAKING! CSAT a dat verdictul: "Evaluări cu privire la posibile riscuri la adresa securității naționale...”. Ce se întâmplă în aceste momente: "Din analiza documentelor a reieșit..."
Viva.ro
BREAKING! CSAT a dat verdictul: "Evaluări cu privire la posibile riscuri la adresa securității naționale...”. Ce se întâmplă în aceste momente: "Din analiza documentelor a reieșit..."
Fosta soție a lui CRBL, interviu în lacrimi, după divorț. Cum a reacționat fiica lor când a aflat că tati are o iubită. Dureros ce a ieșit la iveală
Libertateapentrufemei.ro
Fosta soție a lui CRBL, interviu în lacrimi, după divorț. Cum a reacționat fiica lor când a aflat că tati are o iubită. Dureros ce a ieșit la iveală
Cele trei zodii care vor avea săptămâni de poveste. Primesc vești bune și le așteaptă măriri de salariu
FANATIK.RO
Cele trei zodii care vor avea săptămâni de poveste. Primesc vești bune și le așteaptă măriri de salariu
Numărul 6 ATP s-a logodit cu Maria: „«Da»-ul cel mai ușor de rostit”
GSP.RO
Numărul 6 ATP s-a logodit cu Maria: „«Da»-ul cel mai ușor de rostit”
Kevin Costner și Sharon Stone, cel mai nou cuplu de la Hollywood? Cum au fost surprinși cei doi
Elle.ro
Kevin Costner și Sharon Stone, cel mai nou cuplu de la Hollywood? Cum au fost surprinși cei doi
Cum arată casa Elenei Lasconi din Câmpulung Muscel. 'Toţi banii pe care i-am făcut i-am investit aici' / FOTO
Unica.ro
Cum arată casa Elenei Lasconi din Câmpulung Muscel. 'Toţi banii pe care i-am făcut i-am investit aici' / FOTO
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Financiarul.ro
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Cristian Pîrvulescu, despre demersul lui Cristian Terheş şi decizia CCR: "Este evident, se încearcă relansarea candidaturii lui Ciolacu"
Observatornews.ro
Cristian Pîrvulescu, despre demersul lui Cristian Terheş şi decizia CCR: "Este evident, se încearcă relansarea candidaturii lui Ciolacu"
Horoscop 28 noiembrie 2024. Scorpionii vor avea ocazia de a construi ceva în relațiile cu cei dragi, în funcție de dispoziția în care vor fi astăzi
HOROSCOP
Horoscop 28 noiembrie 2024. Scorpionii vor avea ocazia de a construi ceva în relațiile cu cei dragi, în funcție de dispoziția în care vor fi astăzi

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI