Văzut ultima dată pe 22 iulie 2025

Mihai a fost văzut ultima dată marți, 22 iulie, pe Boumaboulevard, în Groningen. La acea vreme, avea dificultăți de mers, era într-o stare de sănătate precară și nu avea o reședință permanentă. Își găsise un loc de dormit lângă canalul Oude Winschoterdiep. Acolo își lăsase lucrurile și un bilet pe care scria: „Merg la gară”.

Un detaliu îngrijorător

Având în vedere starea sa de sănătate, a fost surprinzător că lângă canal lăsase cadrul metalic de care se sprijinea pentru a se deplasa. Acest detaliu a fost îngrijorător pentru autorități. „Deși a scris un bilet, este neobișnuit că și-a lăsat lucrurile în urmă. O persoană fără adăpost le prețuiește, știm din experiență”, a precizat Houwina Postma de la SAR, la începutul lunii august.

După câteva săptămâni, poliția a oprit căutările românului după ce au folosit câini, sonare, roboți și chiar o echipă de scafandri, pentru a-l găsi. Dar totul a fost în zadar. Nu s-a găsit nicio urmă, iar autoritățile și-au pierdut orice speranță pentru un sfârșit fericit.

A plecat urgent acasă

A fost, așadar, o mare surpriză când, marți după-amiază, la trei luni de la dispariția sa, a ajuns la SAR un mesaj cu un semn de viață de la Mihai. „Cineva l-a întâlnit în Groningen și a vorbit cu el. A trebuit să se întoarcă în România din cauza unor probleme de sănătate și acum este, teafăr, în Groningen, plimbându-se cu un zâmbet larg pe față”.

Căutarea îndelungată a lui Mihai și vestea îmbucurătoare, potrivit lui Houwina, arată încă o dată că speranța nu moare niciodată. „Chiar dacă ai renunțat deja, viața te poate surprinde uneori. Acestea sunt momentele pe care le prețuim”.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Urmărește cel mai nou VIDEO
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.