Piloții din România câștigă de trei ori mai puțin decât cei din Elveția

 1 comentariu

Deficitul global de piloți continuă să afecteze companiile aeriene, iar lipsa specialiștilor ridică și nivelul salariilor. Totuși, diferențele între statele europene rămân uriașe. Piloții din România câștigă cel mai puțin din Europa, și de 3,5 ori mai puțin decât colegii lor din Elveția, Belgia, Irlanda sau Germania.

Cele mai mici salarii pentru piloți, în România

Datele Economic Research Institute (ERI), citate de Euronews, arată că, în 2025, un pilot de linie român câștigă în medie doar 32.299 de euro brut pe an, de peste trei ori mai puțin decât un coleg de breaslă din Elveția, unde media urcă la 113.672 de euro anual.

Discrepanțele sunt evidente încă din primii ani de carieră. În România, un pilot cu 1-3 ani de experiență câștigă aproximativ 22.538 de euro anual (circa 1.870 euro pe lună). Chiar și după opt ani de experiență, veniturile nu depășesc 40.358 de euro pe an.

În schimb, în Elveția un pilot aflat la început de drum câștigă aproape 80.500 de euro anual, iar după opt ani poate ajunge la 140.344 de euro brut pe an. Practic, un pilot elvețian la început de carieră câștigă dublu față de unul român cu experiență de peste opt ani, iar un pilot senior elvețian are de peste trei ori venitul unui pilot român.

Potrivit SWISS, costul instruirii pilotului poate ajunge la aproximativ 150.000 de euro.

Cum stau alte țări europene

Salariile mari pentru piloți nu sunt doar în Elveția.

În Germania, venitul mediu anual al unui pilot este de 106.187 de euro, în Belgia de 110.424 de euro, iar în Irlanda de 108.007 euro. Chiar și în Franța, unde nivelurile salariale sunt mai temperate, media este de 87.893 de euro pe an, de aproape trei ori mai mult decât în România.

La polul opus, în Europa Centrală și de Est, salariile rămân reduse: în Polonia media este de 51.370 de euro, în Cehia de 47.974 de euro, iar România închide clasamentul, cu 32.299 de euro anual.

De ce cresc salariile piloților

Potrivit companiei de consultanță Oliver Wyman, până în 2032 industria aviației globale s-ar putea confrunta cu un deficit de aproape 80.000 de piloți, dintre care aproximativ 19.000 în Europa.

Această lipsă structurală determină multe companii aeriene să majoreze salariile pentru a atrage și reține personal calificat.

De exemplu, în Germania, câștigul lunar brut mediu pentru piloți depășește 12.500 de euro, iar în Franța piloții sunt printre primele cinci categorii de angajați după nivelul salarial.

În Marea Britanie, câștigul brut anual mediu pentru piloți și controlori de trafic aerian este de 95.240 de euro, dar poate urca la peste 173.000 de euro pentru cei cu experiență.

În ciuda salariilor atractive în multe țări europene, industria se confruntă cu o lipsă acută de piloți. Acest deficit a forțat companii precum SWISS să anuleze zboruri, afectând operațiunile și punând presiune pe sectorul aviatic.

România, mult în urma Europei de Vest

Deși și în România piloții câștigă mai bine decât salariul mediu național, estimat la aproximativ

13.200 de euro anual în 2025, decalajul față de Europa de Vest este uriaș.

Această profesie rămâne una dintre cele mai bine plătite din România, atractivitatea ei la nivel internațional este scăzută din cauza diferențelor salariale masive.

Potrivit datelor disponibile  în raportul Autorității Aeronautice Civile Române (AACR) semestrul I al anului 2024, numărul piloților civili în România era de 1.015.

Costul pentru a deveni pilot de linie în România în 2025 se situează în general între 40.000 și 60.000 de euro, dar poate depăși 100.000 de euro, cu licențele suplimentare, de care este nevoie pentru a fi angajat la marile companii aeriene.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
Comentarii (1)
  • Avatar comentarii

    danciuche 24.09.2025, 11:12

    voi scrieti fara sa intelegeti despre ce scrieti: salariile pot fi foarte mari dar alte costuri sunt si ele foarte mari, de exemplu costurile sociale, medicale, etc; salariul ca atare nu se poate compara decat in functie de toate celelalte costuri suportate de sociatatea respectiva; iar bogatia tarii se poate reflecta in sistemul social asa cum se intampla in tarile civilizate, ca elvetia

ALTE ȘTIRI
Mașină de poliție parcată lângă un bloc
2 oct.
Doi români au agresat și jefuit o femeie în propria casă, în Austria. Victima a murit la câteva săptămâni după atac
Nicușor Dan a postat o fotografie alături de Donald Trump la o săptămână după Adunarea Generală a ONU, Foto: X
2 oct.
Imagini cu Donald Trump și liderii din Balcani, inclusiv Nicușor Dan, la Adunarea Generală ONU, manipulate cu Inteligența Artificială. Precizările Administrației Prezidențiale
MONDEN
Elena Ionescu In Oglinda Kanal D2
2 oct.
Dezvăluirea emoționantă făcută de Elena Ionescu despre fiul ei, Răzvan. „L-am făcut să devină un pic din mine”
Dan Pavel | sursa foto: arhiva personală
Exclusiv
2 oct.
Ce studii are Dan Pavel de la Antena 1: „Poate m-aș fi făcut bucătar”. Cum a ajuns să lucreze în presă
POLITIC
Nicușor Dan și Giorgia Meloni, front comun pentru agricultură și coeziune în bugetul UE. Foto: Profimedia
2 oct.
Nicușor Dan și Giorgia Meloni, front comun pentru agricultură și coeziune în bugetul UE. Scrisoare semnată de 17 lideri europeni care se opun tăierilor - Surse
Nicușor Dan a postat o fotografie alături de Donald Trump la o săptămână după Adunarea Generală a ONU, Foto: X
2 oct.
Nicușor Dan a postat o fotografie alături de Donald Trump la o săptămână după Adunarea Generală a ONU. Care este motivul
Ultimele știri
2 oct.
Polonia - România 6-0. Rușine istorică pentru „tricolori”, într-o seară fără speranță la Varșovia
2 oct.
Mesaj gigant de ajutor scris pe fundul unui lac secat din Elveția de către locuitorii din zonă: „Am oprit navigația în plin sezon”
2 oct.
România a scăpat deocamdată de retrogradarea în junk. Standard & Poor's menține ratingul suveran la „BBB-", dar cu perspectivă negativă. Reacția ministrului Nazare
2 oct.
Preţurile petrolului au scăzut vineri după ce Europa a fost de acord să elibereze motorină din rezerve
TRENDING
2 oct.
Consiliul Concurenței, precizări despre AnimaWings: „Intrarea noilor acţionari în AnimaWings nu intră sub incidenţa Legii Concurenţei”
Analiză
2 oct.
Euro, nou record negativ la cursul BNR, din cauza instabilității politice: 5,3447 lei. Ce înseamnă deprecierea bruscă a monedei naționale
2 oct.
Ion Țiriac vrea să construiască un hotel de 4 stele în Otopeni: patru etaje cu 136 de unități de cazare
2 oct.
Horoscop Urania | Previziuni astrologice pentru perioada 3 - 9 octombrie 2026. Venus va intra într-o retrogradare lungă
horoscopul zilei de astăzi 11 septembrie 2026 pentru zodia ta - dragoste, bani sau sanatate
2 oct.
Horoscop 3 octombrie 2026. Scorpionilor le convine, nu le convine, existența lor este pe cale să se complice foarte mult din cauza unor probleme
Își închide frunzele noaptea și „dansează” după soare! Greșeala frecventă care usucă trifoiul violet în apartament. Sursă foto: Profimedia.
2 oct.
Planta cu frunze mov care se deschid la lumină și se închid noaptea: pe timpul zilei, se „mișcă” la fel ca un fluture
Castraveți bulgărești
2 oct.
Castraveți bulgărești pentru iarnă - rețeta tradițională
Spectacol într-o sauna Therme
2 oct.
Locul din București unde saunele devin scene: povești din Harry Potter și spectacole de stand-up comedy
Horoscop berbec pentru perioada 19 - 25 septembrie 2026
2 oct.
Horoscop Urania săptămânal pentru Berbec. Previziuni pentru perioada 3 - 9 octombrie 2026
De ce se face floare albă în borcanul cu murături
20 sept.
De ce se face floare albă la murături și cum o previi. Greșeala frecventă din borcan
Cum știi când începe să fermenteze mustul
24 sept.
Cum îți dai seama că mustul începe să fermenteze
De ce să pui bicarbonat în coșul de gunoi
22 sept.
De ce să pui bicarbonat în coșul de gunoi
Cristian Tudor Popescu este gazetar din 1990. Foto: Shutterstock
2 oct.
Cristian Tudor Popescu, deranjat de atitudinea lui Nicușor Dan: „De unde știm că nu e o minciună sfruntată, încă una?”
Imaginea surprinde traficul bară la bară și poluarea aerului cauzată de emisiile de eșapament ale mașinilor
2 oct.
Bucureștiul, cea mai poluată capitală din UE. PMB propune interzicerea accesului de la 1 noiembrie 2027 a peste 80 de mii de mașini în zona centrală
Campanie pentru sanatate minata lansata la Administratia Prezidentiala. Prima doamna despre pericole
2 oct.
Un adolescent din 16 a experimentat droguri. Proiectul de 11,7 milioane de franci elvețieni lansat la inițiativa Administrației Prezidențiale: Ce spune prima-doamnă despre pericole
Simona Halep reziliază contractul cu AnimaWings după ce compania aeriană a cerut insolvența. Sursă foto: Andrei Crăițoiu /GSP
2 oct.
Simona Halep, decizie radicală după ce compania aeriană AnimaWings a cerut intrarea în insolvență
Nicusor Dan
Analiză
2 oct.
Extremismul economic se bate cu extremismul politic, ăsta e adevărul
oameni-romani-strada-guvernul-romaniei
2 oct.
„Vox populi, vox Dei”
grafic-crestere-online-economie-inteligenta-artificiala
2 oct.
Creșterea economică în era inteligenței artificiale
Actriță repetând pe scena unui teatru
Analiză
2 oct.
Artiști din toate țările, uniți-vă! Jos capitalismul, trăiască ideologia!