Doi salvatori din județul Cuiavia și Pomerania sunt acuzați de viol în Białystok, reședința voievodatului Podlasia. Bărbații veniseră în orașul din nord-estul țării pentru un campionat de fotbal al pompierilor și ar fi agresat sexual o femeie într-un hotel, relatează Onet, cel mai important portal de șțiri din Polonia, și Radio ESKA Bydgoszcz.
Bărbații au venit în oraș pentru un campionat de fotbal al pompierilor. Incidentul s-ar fi petrecut în noaptea de 16 spre 17 septembrie, într-un hotel din Białystok. O localnică a depus plângere la poliție, susținând că a fost violată.
Procuratura a confirmat că cei doi pompieri au fost aduși la audieri pe 19 septembrie, „în legătură cu suspiciunea de comitere a infracțiunii prevăzute de articolul 197 paragraful 1 din Codul Penal, adică viol”, a confirmat Anna Małgorzata Milewska, procuror adjunct la Procuratura Raională Białystok-Nord.
Cei doi pompieri au dat deja declarații și și-au prezentat propria versiune a evenimentelor. Ei au fost eliberați, dar sunt sub supraveghere polițienească și au depus o garanție financiară.
Pompierii au susținut nu o cunoșteau pe femeia care îi acuză de viol. În caz de condamnare, aceștia riscă între 2 și 15 ani de închisoare.
„Ambii erau în timpul liber, dar se aflau în delegație oficială. Participau la competițiile sportive organizate de pompieri la Białystok”, a declarat Comandamentul Județean al Pompierilor din Toruń, pentru TVP3 Białystok.
Anchetatorii continuă investigațiile pentru a stabili cu exactitate ce s-a întâmplat în acea noapte la Białystok.