Brățările tracice de aur în mănunchi au fost localizate la 30 de centimetri în pământ, într-un pârâu aflat la mică distanță de sediul Primăriei Prigoria.
„Sunt puțin în stare de șoc. Am plecat cu detectorul sâmbătă după-amiază. Cam la 10 minute, după ce am intrat în pădure, am avut un semnal puternic. Am săpat și am descoperit acele obiecte din aur, că încă nu știam ce sunt. Nu pot să exprim în cuvinte ce am simțit. Am intrat puțin în panică. Șocul a fost imens”, a declarat Gabriel Betej.
Brățările din aur care cântăresc 130 de grame au fost predate Muzeului Județean de Istorie Gorj, fiind catalogate la categoria „Tezaur”.
„Obiectele vor fi inventariate, clasate și expuse. Fac parte din categoria «tezaur». Este una dintre cele mai importante sau chiar cea mai importantă descoperire arheologică din județul Gorj, dacă ținem cont de metalul din care sunt realizate“, a spus Dumitru Hortopan, directorul Muzeului Județean Gorj.
Gabriel Betej, nu se află la prima descoperire arheologică importantă, tânărul găsind, în ianuarie, și o mască de fier, de pe vremea Imperiului Roman, unică în România.
FOTO: Pandurul
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/158_e7a618dd572a59ab924f27e2591267f8.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/153_49559308aea6d58e4222c1b09dae403c.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/179_ea2b9baa8283de75716d625a76ad5390.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/206_f9f6dec33d067d1e22fccf4f2243bdb3.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/196_4c04f936ca9deec5140d5ac49d21fa80.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/253_f1071a08e3617084c9a27ce242c36911.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/222_7a91066a857adea6375ed485b888cbde.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/15_84dd5b556afe0f97b122f444fa2ef0a0.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/190_a9e9211035ff21f14a745aa8473f942c.jpg)
Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.