Determinarea unui scriitor ucrainean rănit luptând în prima linie: „Mă voi întoarce pe front, chiar dacă va trebui să-mi injectez morfină”

În 2020, traducerea în limba ucraineană a romanului său în limba rusă „Iupak” a câștigat premiul „Cartea anului BBC”, la categoria „Ficțiune”. Declanșarea invaziei ruse la scară largă, pe 24 februarie, l-a prins când promova noua sa carte, „Poveștile stepei sălbatice”.

„Nu am fost la Comisariatul Militar, l-am sunat pe fostul meu comandant de pluton. La 8.00 am mers la locația batalionului. Și noaptea, la 1.40, pe 25 februarie, am primit deja o mitralieră”, povestește Serhi.

Când fiecare zi pe front este ca ultima

Leșcenko a luptat și în regiunea Donbas: „Diferența este pur și simplu uimitoare! În dinamică, în nivelul de utilizare a armelor, în numărul de persoane implicate, în orice. Acum totul se decide prin viteză și manevră. Este un război complet diferit. Atâta intensitate focului! Aici, fiecare zi este ca ultima”.

Dacă un inamic este capturat de mine în viață, îi voi oferi asistență medicală. Îi voi bandaja rana, dacă are ceva. Îi voi da o țigară. Inamicul este important pentru mine ca monedă de schimb pentru un camarad capturat.

Serhi Leșcenko:

„Nu-mi fac mare griji pentru inamici. Sunt blocați undeva în anul 1240 și planeta merge înainte. Pentru mulți dintre ei, a fost un șoc să descopere de ce sunt capabili ucrainenii”, spune romancierul.

„Ne-am ridicat pentru a ne apăra patria. Nu contează ce suntem, frizeri, tractoriști ori scriitori. Toți suntem lei”

„Ucrainenii s-au ridicat pentru a-și apăra patria. Nu contează cine luptă, frizeri, tractorişti, scriitori… Sunt foarte mândru să servesc în Batalionul 109 Separat de Asalt Montan. Aici sunt adevărații lei ucraineni”, afirmă Serhi.

În război am văzut multe câmpuri în flăcări. Doare foarte tare. Înainte de război, nu văzusem niciodată un spic de porumb arzând. Dacă pâinea arde, este un dezastru.

Serhi Leșcenko:

„Sunt gata să mor pentru a câștiga timp”

Militarul recunoaște că mai sunt multe de îmbunătățit pe câmpul de luptă: „Sunt gata să mor pentru a câștiga timp. Dar pentru a trece la o contraofensivă, trebuie resurse, arme și soldați antrenați. Dacă nu primim materiale militare, dacă nu antrenăm oameni, atunci va fi greu”.

„Spatele meu rănit nu este o problemă care a apărut ieri. Obișnuiam să mă injectez cu diclofenac și vitamina B, dar aceste cinci luni de infanterie m-au terminat. Organismul nu mai acceptă diclofenacul. Dar, după ce mă mai întremez, mă voi întoarce pe front, chiar dacă trebuie să-mi injectez morfină”, spune soldatul.

Dacă există o gaură în burtă sau în spate, aceasta poate fi totuși cusută, este mai dificil să cârpești o gaură în cap. 

Serhi Leșcenko:

„Așteptarea este cel mai greu lucru. Încă nu am auzit tăcerea în război”, spune Serhi.

„Aici, în spital, comunicăm aproape în șoaptă. Oportunitatea de a fi în tăcere este atât de valoroasă pentru noi, încât încercăm să nu o deranjăm”, completează el.

„Nu voi mai vedea niciodată filme despre război”

În mintea lui „Saigon”, numele de cod de pe front, a încolțit ideea de a scrie o nouă carte, „dacă sunt în viață după război”. 

Mi-am dat seama că nu voi mai vedea niciodată în viața mea filme despre război. Eu însumi particip la acest film. E destul pentru mine!

Serhi Leșcenko:

La final, anunță speranța care îl mână în luptă: viitorul aflat în propriile mâini.

„Dacă păstrăm statul, va fi o fundație cu care să lucrăm. Ce vom face când ne vom întoarce din război depinde doar de noi”, încheie soldatul-romancier.

Urmărește pe Libertatea LIVETEXT cu cele mai noi informații despre războiul din Ucraina

VEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 3

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.

ABONEAZĂ-TE