Scumpirea biletelor la metrou, amânată. Noul ministru Radu Miruță (USR) cere Metrorex reducerea cheltuielilor

Comentează
Un bărbat fotografiat cu spatele stă în fața unui tren de metrou în stația Unirii, în București, 7 ianuarie 2026

La doar o zi după ce a preluat funcția de ministru interimar al Transporturilor, Radu Miruță (USR) a decis să amâne cu două luni implementarea ordinului privind scumpirea tarifelor la metrou, semnat de predecesorul său, Ciprian Șerban (PSD).

Ordinul, care prevedea o majorare a prețului unei călătorii la metrou de la 5 lei la 7 lei, urma să intre în vigoare de la 1 mai. Acum, Miruță a solicitat conducerii Metrorex să prezinte, în acest timp, un plan concret de reducere a cheltuielilor cu cel puțin 10%, potrivit agenției de presă Agerpres.

Proiectul de ordin, postat în consultare publică

Marți dimineață, Ministerul Transporturilor a publicat pe site, pentru consultare publică, proiectul de ordin pentru prorogarea termenului prevăzut în OMTI.

Documentul justifică amânarea prin necesitatea unei analize detaliate a impactului economic și social al creșterii tarifelor.

„Societatea Metrorex SA va furniza un plan de reducere a cheltuielilor care să includă acțiuni concrete, jaloane clare și efectele financiare pentru fiecare măsură, cu un rezultat final de cel puțin 10% reducere a bazei de cheltuieli pe durata a maximum șase luni”, se precizează în nota de fundamentare.

Metroul ar putea deveni mai scump ca serviciile de ridesharing

Un alt motiv al amânării îl reprezintă riscul ca tarifele majorate să facă metroul mai puțin atractiv decât alternativele, precum Uber sau Bolt, pentru distanțe scurte.

„La nivelul propus de 7 lei pe călătorie, metroul riscă să devină comparabil cu costul serviciilor de ridesharing pe distanțe de 1-3 stații”, se arată în documentul ministerului.

În acest context, Metrorex este obligat să realizeze o analiză de prag tarifar, bazată pe datele proprii de validare, pentru a evalua elasticitatea cererii și sensibilitatea utilizatorilor față de abonamentele lunare, care aduc 22,5% din veniturile companiei.

Impactul negativ asupra calității aerului

O altă cerință adresată Metrorex este realizarea unui studiu privind efectele majorării tarifelor asupra ratei de utilizare a transportului public și asupra calității aerului.

„O potențială redirecționare a călătorilor de la metrou spre autoturisme personale și/sau servicii de ridesharing va agrava indicatorii de emisii”, avertizează inițiatorii proiectului.

România se confruntă deja cu presiuni din partea Comisiei Europene în dosarul privind calitatea aerului în București, după ce în decembrie 2025 a fost sesizată din nou Curtea de Justiție a Uniunii Europene pentru deficiențe de monitorizare.

Tarifele Metrorex, creștere cu 180% în 5 ani

Scumpirile succesive de la Metrorex au avut un impact semnificativ asupra bugetului călătorilor.

Potrivit datelor centralizate, prețul unei călătorii a crescut de la 3 lei în august 2021 la 5 lei în ianuarie 2025, iar noua propunere de creștere la 7 lei în 2026 ar duce la o majorare totală de 180% în doar cinci ani.

„Metrorex va realiza un studiu de impact al acestor creșteri, evaluând puterea reală de cumpărare a populației, evoluția salariului mediu și rata inflației. Astfel, se va identifica gradul de suportabilitate a scumpirilor propuse și efectele socioeconomice asupra utilizatorilor”, se mai arată în documentul citat.

Scumpirile la metrou, anunțate în momente-cheie

Majorările tarifare la Metrorex au fost anunțate în mod repetat înaintea unor sărbători importante, ceea ce a stârnit nemulțumirea publicului.

Precedenta creștere, de la 3 la 5 lei, a fost comunicată în ajunul Crăciunului din 2024, iar actuala propunere de creștere la 7 lei a fost lansată înainte de Paște, în aprilie 2026.

Ordinul aferent a fost publicat deja în Monitorul Oficial, fiind semnat de ministrul PSD Ciprian Șerban cu o zi înainte de demisia sa.

Fostul ministru al Transporturilor, despre scumpire: ghinion

Întrebat de ce a semnat ordinul privind scumpirea tarifelor, fostul ministru al Transporturilor, Ciprian Șerban, a oferit un răspuns controversat: „Ghinion, cum ar spune un clasic în viață”.

El a explicat că semnarea ordinului a fost necesară pentru avizarea bugetului și îndeplinirea condițiilor prevăzute în planul de redresare al Metrorex.

„Acel ordin a ajuns la mapă. Era penibil sau un joc politic să las să semneze următorul, că eu oricum plec. L-am semnat pur și simplu. Mi-aș fi dorit să nu ajungem în această situație, dar creșterea prețurilor a fost asumată după toate discuțiile cu premierul încă de anul trecut”, a declarat Ciprian Șerban.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Cele două reactoare ale Centralei Nucleare de la Cernavodă
13:40
Centrala Nucleară de la Cernavodă rămâne închisă: debitul scăzut al Dunării amână repornirea cel puțin 10 zile
Arhiva foto
Exclusiv
13:00
O hotărâre CJUE din cazul unui primar PSD i-ar putea salva mandatul lui Fritz. Avocatul Tudor Chiuariu, care a obținut decizia: „Este valabilă și foarte actuală”
MONDEN
Pamela Anderson
13:10
Pamela Anderson, dezvăluire despre diagnosticul care i-a schimbat viața: „Mai aveam aproximativ 10 ani de trăit”
Concurenții de la Asia Express 2026 | Foto: Antena 1
13:50
Alin Alexuc Ciurariu a dat de înțeles cine a câștigat Asia Express 2026: „Cred că m-ar teroriza”. Ce a spus colegul lui Gabi Torje despre Mirela Vaida
POLITIC
Cine pierde după ce AfD a câștigat detașat alegerile în landul german Saxonia-Anhalt. Emil Hurezeanu: „Repercusiunile ar putea fi confirmate în următoarele săptămâni”
ExclusivInterviu
7 sept.
Cine pierde după ce AfD a câștigat detașat alegerile în landul german Saxonia-Anhalt. Emil Hurezeanu: „Repercusiunile ar putea fi confirmate în următoarele săptămâni”
Cristian Deliorga este unul dintre cei patru judecători ai CCR puși de PSD
7 sept.
Judecător CCR, politicieni și afaceriști cu probleme penale, zbor de lux la Mykonos: cine sunt cei 13 care au zburat cu avionul privat Embraer Legacy 600
Ultimele știri
13:10
Pamela Anderson, dezvăluire despre diagnosticul care i-a schimbat viața: „Mai aveam aproximativ 10 ani de trăit”
14:12
Peste 50% dintre elevii români, analfabeți funcțional la Matematică. Cum stăm la Citire și la Științe, raportul PISA 2025
14:11
Un fermier din Galați oferă gratis castraveți celor care vin să-i culeagă: „Să aveți un minim de bun simț și respect”
14:09
Cum arăta Sfânta Maria, Maica Domnului
TRENDING
Exclusiv
10:00
Acuzații de hărțuire la Școala de Agenți de Poliție Câmpina. O elevă și-a reclamat profesorul de drept penal: „M-a luat pe după spate și m-a pupat pe obraz”. Conducerea instituției confirmă cazul
Exclusiv
07:00
Trenurile Coradia Stream cumpărate de CFR de la Alstom cu două miliarde de lei circulă fără asigurare pe șinele din România. Epopeea unui contract de modernizare cu iz de dosar penal
7 sept.
Mesaje de Sfânta Maria 2026. Urări și felicitări de Sf. Maria inspirate pentru sărbătoriți
7 sept.
Cine e Luca Niculescu, presupusul premier-surpriză al lui Nicușor Dan. Președintele României ar urma să ia decizia săptămâna aceasta
Miss Vienna 2024, Lucia Sisic, la evenimentul Miss și Mister Vienna, în rochie strălucitoare argintie, cu coroană pe cap, multă lume se vede în spate
12:58
Miss Austria 2024 a murit la doar 22 de ani. Lucia Sisic suferise 7 operații pe cord de-a lungul vieții
Osteoporoza la barbati Foto Envato
11:42
Semnul banal care arată că pierzi masă osoasă. Prof. dr. Diana Păun avertizează:„Nu apare doar la femei.”
Un bărbat în vârstă, văzut din spate, merge cu ajutorul unui cadru cu roți pe un drum rural, însoțit îndeaproape de o femeie. Cei doi se plimbă unul lângă altul, printre vegetație și copaci.
11:39
O femeie a primit 40.000 de euro moștenire de la bătrânul pe care l-a îngrijit, dar viața ei s-a transformat într-un iad: „Mă simt vinovată”
Fulgi de ovăz cu lapte de migdale, migdale pe masă
11:21
Cele trei alimente care acționează ca niște injecții naturale de slăbit
Cinci jucării de la McDonald's, cu figurine Disney, așezate pe o măsuță. În spatele lor se vede o femeie cu ochelari
10:39
O femeie a păstrat o jucărie de la McDonald's timp de 15 ani sperând să se îmbogățească, dar a avut o surpriză când a încercat să o vândă
Vitraliu cu Scena Nașterii Domnului Sursa foto: Shutterstock
7 sept.
Sfânta Maria Mică sau Nașterea Maicii Domnului, sărbătorită pe 8 septembrie - tradiții și superstiții
Ce nume se serbează de Sfânta Maria - Icoană reprezentând-o pe Sfânta Maria cu Pruncul.
5 sept. 2025
Ce nume se serbează de Sfânta Maria. Cui spunem „La mulți ani”
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas. Sursă foto: Shutterstock
7 sept.
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan. Sursă foto: Shutterstock
4 sept.
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan
Arhiva foto
12:01
Președintele Tribunalului Constanța, Marius Cătălin Croitoru, verificat de Inspecția Judiciară după deplasarea cu avion privat la Mykonos
Mai multe autoturisme oprite pe margine unui drum dintr-un sat, sunt verificate de un polițist. În același timp, o polițistă dirijează circulația
11:44
Un șofer de 97 de ani, din București, prins de două ori beat la volan și cu permisul suspendat. Ce amendă a primit
Un termometru de exterior în stil vintage, cu margine roșie, indicând o temperatură  de aproape 35°C în lumina soarelui.
10:50
Zece județe intră miercuri, de la ora 12, sub cod galben: temperaturile urcă la 35 de grade, iar în București ajung la 30
Celebra patiserie cu merdenele din Piața Amzei, luată cu asalt de clienți. Sursă foto: Dumitru Angelescu/ Libertatea.
08:42
Merdeneaua lui nea Mihai a apărut în Le Monde și e simbol al luptei de clasă în București
Nicușor Dan cu ambele brațe ridicate
11:01
România perplexă
Bancnote euro
10:30
8 din 10 IMM-uri din România n-au cerut niciun credit în ultimul an: cele mai puţine împrumuturi din UE, dar firme printre cele mai îndatorate
Arhiva foto
07:07
O victorie destul de colosală
Doi pensionari beau la o masa
4 sept.
Ai devenit pensionar în România? Învață să înjuri, să votezi și să supraviețuiești!