În timpul unui control al inspectorilor de la Protecția Consumatorilor Constanța la terasa Zorba’s din Neptun, în 1 august, a avut loc un conflict între angajați, clienți și șeful ANPC Constanța, care a chemat și poliția.

Reprezentanții terasei Zorba’s îl acuză pe șeful ANPC Constanța că a smuls telefonul unui angajat, care transmitea live pe Facebook. Horia Constantinescu a declarat, pentru replicaonline.ro, că a crezut că telefonul era al lui.

„Eu am plângere pentru ultraj. La Poliţia Neptun constatasem că lucrurile par a se derula astfel: cei de la local erau audiaţi cu prioritate. Aşa că am mers şi la Parchetul de pe lângă Tribunalul Constanţa. Ei au depus plângere pentru tâlhărie. Cercetările în cazul plângerii lor s-au mişcat, în ceea ce priveşte plângerea reprezentanţilor OPC, nu. Există nişte lucruri care nici nu au fost luate în considerare. În ceea ce priveşte telefonul, în învălmăşeala creată, a ajuns acel telefon la mine, iar eu am crezut că mi-am recuperat telefonul meu, pe care mi-l smulsese din mână un angajat al terasei. Văzând că nu este aşa, l-am predat unui poliţist”, a declarat șeful ANPC Constanța.

Sursa foto: replicaonline.ro


Citește și: FOTO&VIDEO/ Primele declarații ale șefului Jandarmeriei Române după violențele din Piața Victoriei. „Cei care au greșit vor plăti, indiferent de unde sunt”

„Am rămas marcată ce îi plăcea..” O fostă amantă a lui Cristiano Ronaldo, dezvăluiri fără perdea: „Mi-am îndeplinit o fantezie cu el”
PARTENERI - GSP.RO
„Am rămas marcată ce îi plăcea..” O fostă amantă a lui Cristiano Ronaldo, dezvăluiri fără perdea: „Mi-am îndeplinit o fantezie cu el”
BREAKING: Monica Anghel, în doliu. A murit în urmă cu câteva minute, la 61 de ani
Playtech.ro
BREAKING: Monica Anghel, în doliu. A murit în urmă cu câteva minute, la 61 de ani
Val de glume la adresa polițiștilor, la o fotografie postată pe Facebook: ”Mă arestez singur!”
Observatornews.ro
Val de glume la adresa polițiștilor, la o fotografie postată pe Facebook: ”Mă arestez singur!”
Horoscop 8 mai 2021. Scorpionii au la dispoziție o întreagă zi pentru a face ordine în gânduri și intenții
HOROSCOP
Horoscop 8 mai 2021. Scorpionii au la dispoziție o întreagă zi pentru a face ordine în gânduri și intenții
Femeie înţepată de un scorpion într-un supermarket din România. În ce produs banal se ascundea
Știrileprotv.ro
Femeie înţepată de un scorpion într-un supermarket din România. În ce produs banal se ascundea
Marele sportiv al ţării, de fapt un monstru! Şi-a ucis iubita. Înfiorător: i-a injectat o substanţă şi a aruncat-o de pe pod. Primele detalii
Telekomsport
Marele sportiv al ţării, de fapt un monstru! Şi-a ucis iubita. Înfiorător: i-a injectat o substanţă şi a aruncat-o de pe pod. Primele detalii
Cum să-ți faci manichiura french perfectă, la tine acasă (Publicitate)
PUBLICITATE
Cum să-ți faci manichiura french perfectă, la tine acasă (Publicitate)