Sentimentul de îndoială ne poate salva sau ne poate distruge. Geoffrey Beattie, psiholog: „Liderii populiști capitalizează incertitudinea și îndoiala și le transformă în instrumente puternice pentru a evoca frica și ura”

„Îndoiala. O explorare în psihologie”

După mai bine de patru decenii de cercetare în psihologia comunicării și a proceselor mentale inconștiente, Geoffrey Beattie aduce în prim-plan o temă rar discutată în profunzime: îndoiala. Apărut recent în traducere românească la Editura Humanitas, volumul său, „Îndoiala. O explorare în psihologie”, oferă o privire atentă asupra modului în care ne punem la îndoială propriile capacități, ideile celorlalți sau însăși realitatea care ne înconjoară. 

Beattie analizează sindromul impostorului, relația dintre îndoială și inovație, dar și modul în care acest sentiment devine vulnerabilitate colectivă, exploatată politic și mediatic într-o epocă în care pare că emoțiile cântăresc mai mult decât faptele. 

Într-un interviu acordat Libertatea, Beattie vorbește despre diferența dintre îndoiala productivă și cea paralizantă, explică de ce educația modernă trebuie regândită pentru a cultiva o gândire critică autentică și arată cum figuri precum Jung, Kafka sau chiar Oprah Winfrey au gestionat, în feluri radical diferite, relația cu propria nesiguranță.

„Sindromul impostorului provine din teama internalizată de eșec”

Libertatea: În cartea dvs. descrieți îndoiala atât ca obstacol, cât și ca motor al progresului. Ce determină dacă îndoiala ne stimulează creativitatea sau ne paralizează?
Geoffrey Beattie: Dacă îndoiala ne alimentează creativitatea sau ne paralizează depinde în mare măsură de modul în care o percepem și o gestionăm. Atunci când îndoiala este văzută mai degrabă ca o provocare decât ca un obstacol, ea poate stârni curiozitatea și ne poate motiva să explorăm idei noi, să experimentăm și să ne perfecționăm munca. 

Acest tip de îndoială constructivă încurajează gândirea critică, ne împinge să punem la îndoială ipotezele și stimulează inovarea. Ea acționează ca un catalizator pentru creștere, și ne ajută să identificăm lacunele și să ne îmbunătățim producția creativă. Pe de altă parte, dacă îndoiala devine copleșitoare sau înrădăcinată în teama de eșec, poate duce la paralizie. 

Îndoiala excesivă ne poate determina să ne contrazicem, să ezităm să ne asumăm riscuri sau să abandonăm complet proiectele. Această formă negativă de îndoială erodează încrederea, ne poate prinde într-un ciclu de indecizie și ne împiedică să mergem mai departe. În cele din urmă, cheia se află în mentalitatea noastră. 

Îmbrățișarea îndoielii ca parte naturală a procesului creativ – o oportunitate de învățare mai degrabă decât un semn de inadecvare – o poate transforma într-un instrument puternic de creștere. Cultivarea rezilienței în gândirea noastră ne ajută să exploatăm îndoiala în mod productiv, și să o transformăm într-o forță motrice pentru inovare, mai degrabă decât într-o sursă de stagnare.

– Dacă ar fi să explicăm îndoiala de sine, cunoscută azi drept sindromul impostorului – ce ar fi bine să știm despre asta? De ce credeți că ne „luptăm” cu el și cum îl putem combate?
– Îndoiala de sine, adesea numită sindromul impostorului, este sentimentul că realizările noastre nu sunt meritate sau că nu suntem la fel de capabili precum cred alții. Este important să înțelegem că această experiență este comună și afectează mulți oameni, indiferent de succes sau competență. Sindromul impostorului provine din teama internalizată de eșec, din perfecționismul sau din compararea noastră nefavorabilă cu alții. 

Acesta poate duce la sentimente de anxietate, inadecvare și convingerea că suntem „impostori”, chiar și atunci când dovezile arată contrariul. Ne luptăm cu sindromul impostorului din cauza presiunilor societății și a standardelor înalte care ni se cer, precum și a propriilor noastre tendințe perfecționiste. Acest lucru ne face să ne îndoim de valoarea noastră. În plus, atunci când primim laude sau avem succes, acestea ne pot părea nemeritate, alimentând ciclul îndoielii de sine. 

Lupta este adesea înrădăcinată în teama de eșec sau de respingere și ne poate împiedica creșterea și încrederea. Pentru a depăși această situație, conștientizarea este esențială. Recunoașterea faptului că aceste sentimente sunt comune și temporare ajută la normalizarea experienței. Sărbătorirea realizărilor noastre și solicitarea de sprijin din partea mentorilor sau a colegilor ne pot consolida încrederea în noi înșine. 

A ne provoca gândurile negative și a ne concentra asupra progresului mai degrabă decât asupra perfecțiunii ne permit, de asemenea, să depășim sentimentele de impostor și să ne îmbrățișăm adevăratele capacități.

Îndoiala – de la obstacol în calea complacerii la instrument de autocunoaștere

– Putem folosi îndoiala în beneficiul nostru – sub ce forme?
– Îndoiala poate fi un instrument puternic. În loc să privim îndoiala ca pe un obstacol, o putem vedea ca pe un catalizator pentru creștere și îmbunătățire. Atunci când ne confruntăm cu îndoiala, aceasta ne poate determina să ne punem la îndoială presupunerile, să ne analizăm ideile într-un mod mai critic și să căutăm noi informații. 

Procesul încurajează o gândire mai profundă și poate duce la soluții inovatoare pe care altfel nu le-am fi luat în considerare. Îndoiala ne poate motiva să ne perfecționăm abilitățile, să căutăm feedback și să rămânem deschiși la noi perspective. În activitățile creative, îndoiala poate servi ca un obstacol în calea complacerii, împingându-ne să ne provocăm și să ne îmbunătățim munca. 

În plus, îndoiala ne poate ajuta să luăm decizii mai bune, încurajând o evaluare atentă a riscurilor și beneficiilor. Atunci când este abordată în mod constructiv, îndoiala devine un instrument de autocunoaștere și de reziliență și ne ajută să ne adaptăm în fața incertitudinii. 

Dacă îmbrățișăm îndoiala ca un semn al angajamentului și al curiozității, o transformăm într-un avantaj care stimulează învățarea continuă și inovarea și, în cele din urmă, dezvoltarea personală.

– De multe ori rămânem blocați în îndoială și există situații în care chiar ne poate controla viață. Cum reușim să-i combatem aceste efecte asupra noastră, ce putem face în mod concret?
– A rămâne blocat în îndoială poate fi o provocare, dar există pași practici pentru a gestiona și contracara efectele acesteia. În primul rând, recunoașteți când apare îndoiala și înțelegeți că este normal. Recunoașteți aceste sentimente fără să le judecați, ceea ce ajută la reducerea puterii lor (emoționale) asupra dumneavoastră. 

În al doilea rând, contestați gândurile negative și întrebați-vă dacă se bazează pe fapte reale sau pe speculații. Reformulați îndoielile ca întrebări sau oportunități de învățare, cum ar fi „Ce pot face pentru a mă îmbunătăți?” sau „Care este dovada că sunt capabil?” Stabilirea unor obiective mici, realizabile, poate, de asemenea, să consolideze încrederea. Împărțiți sarcinile mai mari în etape ușor de gestionat și sărbătoriți fiecare succes pentru a consolida încrederea în abilitățile dumneavoastră. 

În plus, căutați sprijin din partea prietenilor de încredere, a mentorilor sau a colegilor care vă pot oferi încurajare și perspectivă. În mod regulat, reflecția asupra realizărilor și punctelor forte din trecut vă poate stimula stima de sine și vă poate reaminti de capacitățile dumneavoastră. În cele din urmă, amintiți-vă că îndoiala este temporară. Va trece!

– Ați folosit câteva studii de caz foarte interesante, de la Jung și Kafka la Picasso. Ați ales să prezentați îndoiala și prin aceste personalități pentru a ne arăta că ea există în noi toți? Puteți să-mi dați și un exemplu despre cum unul dintre cei menționați mai sus a gestionat îndoiala în propria viață?
– Exact așa! Jung s-a confruntat adesea cu îndoieli de-a lungul vieții sale, în special atunci când a explorat zone complexe și neexplorate ale psihicului uman. Un exemplu notabil este dezvoltarea conceptului de inconștient colectiv. Jung a avut îndoieli personale cu privire la validitatea ideilor sale, mai ales că acestea contestau normele științifice ale epocii sale. 

Pentru a gestiona aceste îndoieli, Jung s-a bazat pe introspecție profundă, reflecție personală și un angajament față de experiențele sale interioare. El s-a angajat în imaginația activă – o tehnică prin care dialoga cu inconștientul său prin vise, fantezii și exprimarea creativă. Acest proces i-a permis să se confrunte direct cu incertitudinile sale și să obțină informații din interior. Jung a subliniat, de asemenea, importanța răbdării și a perseverenței. În ciuda unei bune cantități de scepticism, el a continuat să exploreze și să își rafineze teoriile, având încredere în experiențele sale interioare și în intuiție. 

Dorința sa de a înfrunta îndoiala în mod direct, în loc să o suprime, l-a ajutat să dezvolte o înțelegere mai nuanțată a lui însuși și a operei sale. În cele din urmă, abordarea lui Jung față de îndoială a presupus îmbrățișarea acesteia ca o parte naturală a procesului de creație și descoperire, folosind-o mai degrabă ca un catalizator pentru o explorare mai profundă decât ca o barieră. Această mentalitate i-a permis să meargă mai departe cu ideile sale revoluționare, în ciuda incertitudinilor.

– Și apropo de asta, pe cine ați include astăzi, dintre figurile publice contemporane?
– Oprah Winfrey a discutat deschis despre lupta sa cu îndoiala de sine de-a lungul carierei sale. În ciuda succesului ei imens, ea a vorbit despre momentele de nesiguranță și despre importanța perseverenței. Relația lui Oprah cu îndoiala de sine pare să fie una de recunoaștere și rezistență. Ea își folosește experiențele pentru a-i motiva pe alții, subliniind că îndoiala este o parte naturală a creșterii. 

Deschiderea sa cu privire la vulnerabilitatea a ajutat-o să construiască o conexiune autentică cu publicul său, arătând că și cei care par încrezători se confruntă cu lupte interne. În schimb, Elon Musk manifestă adesea o atitudine mai încrezătoare, chiar arogantă, însă a recunoscut și momente de îndoială, în special în timpul unor proiecte dificile precum SpaceX și Tesla. 

Relația lui Musk cu îndoiala de sine pare să fie mai mult despre cum poate trece peste ea cu un optimism necruțător și un accent pe inovare. Disponibilitatea sa de a se confrunta direct cu îndoielile, considerându-le mai degrabă obstacole de depășit decât bariere, exemplifică o abordare proactivă a incertitudinii. 

Ambele figuri demonstrează că îndoielile pot fi gestionate diferit – Oprah îmbrățișând vulnerabilitatea și reziliența, Musk înfruntând îndoielile cu determinare – subliniind faptul că nu există o singură modalitate de a face față incertitudinii interne.

„Îndoiala este ușor de transformat în armă”

– Cartea dvs. avertizează asupra folosirii îndoielii ca instrument de manipulare – de exemplu, în negarea schimbărilor climatice. De ce este îndoiala atât de ușor de instrumentalizat?
– Îndoiala este ușor de transformat în armă, deoarece exploatează vulnerabilitățile noastre umane naturale și temerile. Atunci când cineva pune la îndoială o persoană, o idee sau o credință, creează incertitudine și nesiguranță. Această incertitudine poate fi exploatată pentru a manipula opinii, a controla relatările sau a submina încrederea. 

De exemplu, răspândirea îndoielii cu privire la faptele științifice sau motivele politice îi poate determina pe oameni să-și pună la îndoială propria judecată, făcându-i mai susceptibili la influență sau persuasiune. Atunci când oamenii sunt nesiguri, ei devin adesea mai receptivi la explicații alternative sau la voci autoritare care par să ofere certitudine. 

Acest lucru poate fi folosit pentru a discredita adversarii, a promova dezinformarea sau a influența opinia publică. În plus, îndoiala se bazează pe răspunsuri emoționale precum frica, anxietatea și neîncrederea. Prin amplificarea acestor sentimente, manipulatorii pot slăbi gândirea critică și pot încuraja dependența de sursa îndoielii. 

Într-o lume în care informațiile sunt abundente, dar adesea contradictorii, folosirea îndoielii ca armă devine o strategie eficientă de destabilizare, divizare și control. Este un instrument subtil, dar puternic, deoarece profită de dorința noastră înnăscută pentru certitudine și securitate.

– Ați sugerat că sistemele educaționale descurajează adesea îndoiala. Cum ar trebui regândită educația pentru a cultiva o îndoială productivă?
– Reimaginarea educației pentru a cultiva îndoiala productivă implică promovarea unei mentalități de curiozitate, gândire critică și deschidere către incertitudine. Elevii ar trebui încurajați să pună la îndoială ipotezele, să analizeze perspective multiple și să înțeleagă că informațiile sunt adesea provizorii. 

Profesorii pot crea un mediu în care interogarea este binevenită și apreciată, subliniind faptul că îndoiala este o parte naturală a învățării și descoperirii. Încorporarea învățării bazate pe investigații, în cadrul căreia elevii explorează probleme din lumea reală și își dezvoltă propriile ipoteze, îi ajută să vadă îndoiala mai degrabă ca pe un instrument de creștere decât ca pe un semn de eșec. 

În plus, programele școlare ar trebui să includă lecții privind metoda științifică, raționamentul logic și istoria ideilor – subliniind modul în care cunoștințele evoluează prin chestionare și testare. Încurajarea reflecției și a dezbaterilor le permite elevilor să se confrunte cu incertitudinea și să-și dezvolte reziliența în fața problemelor complexe. Profesorii pot, de asemenea, să modeleze umilința intelectuală, demonstrând că până și așa-numiții experți pun la îndoială și își revizuiesc cunoștințele.

Cum poate fi exploatată îndoiala pentru manipulare politică

– Ați menționat în carte cum îndoiala poate fi exploatată pentru manipulare. Credeți că liderii populiști manipulează tocmai sentimentul de nesiguranță și îndoială al cetățenilor, canalizându-l spre ură și frică?
– În perioade de instabilitate socială, economică sau politică, oamenii se pot simți anxioși, nesiguri și neîncrezători în instituțiile stabilite. Liderii populiști recunosc această vulnerabilitate și o exploatează prezentându-se drept singurii care înțeleg cu adevărat problemele și le pot rezolva. 

Adesea, ei creează narațiuni care descriu grupurile excluse – cum ar fi imigranții, minoritățile sau oponenții politici – ca amenințări la adresa identității, securității sau prosperității naționale. Această strategie amplifică temerile și îndoielile existente, transformându-le în ostilitate și suspiciune. Procedând astfel, liderii populiști încurajează sentimentul de „noi versus ei”, care simplifică problemele complexe în susținători și dușmani. 

Ei folosesc adesea retorica emoțională, senzaționalismul și căutarea țapilor ispășitori pentru a adânci diviziunile și a genera un sentiment de urgență sau criză. Această manipulare a sentimentelor nu numai că le consolidează puterea, dar subminează și coeziunea socială și normele democratice. În esență, liderii populiști capitalizează incertitudinea și îndoiala, și le transformă în instrumente puternice pentru a evoca frica și ura, care pot fi exploatate pentru a justifica măsurile autoritare sau a suprima disidența.

– Într-un moment în care extrema dreaptă câștigă teren în tot mai multe țări, inclusiv în Europa, credeți că această ascensiune este alimentată de o îndoială colectivă – legată de instituții, valori democratice, globalizare? Sau, dimpotrivă, de un refuz al îndoielii, de o atracție față de certitudini simple și autoritare?
– Ascensiunea extremei drepte în multe țări, inclusiv în Europa, poate fi determinată atât de îndoiala colectivă, cât și de respingerea incertitudinii, în funcție de context. 

Pe de o parte, mulți oameni au îndoieli cu privire la instituții, la valorile democratice și la globalizarea din cauza inegalității economice, a schimbărilor culturale și a pierderii percepute a suveranității naționale. Aceste sentimente de incertitudine și insecuritate pot face ca narațiunile populiste și de extremă dreapta să fie atractive, deoarece promit să restabilească ordinea, tradiția și mândria națională, adesea prin mijloace autoritare. 

Pe de altă parte, extrema dreaptă apelează, de asemenea, la dorința de a avea certitudini simple, clare, oferind soluții directe la probleme complexe și respingând ambiguitatea inerentă dezbaterii democratice. Această respingere a îndoielii poate fi o dorință de stabilitate și control în vremuri tulburi, în care problemele complexe sunt înlocuite cu ispitirea și retorica naționalistă. 

În esență, creșterea extremei drepte este alimentată de un amestec de îndoială colectivă cu privire la viitor și o dorință de certitudine și securitate. Ambii factori contribuie la atracția lor: unii caută reasigurare în mijlocul incertitudinii, în timp ce alții preferă confortul certitudinilor autoritare care resping dezbaterea nuanțată și pluralismul.

– Cum poate un cetățean obișnuit să distingă între o îndoială sănătoasă și una indusă artificial, menită să creeze confuzie sau apatie socială?
– Distincția între îndoiala sănătoasă și îndoiala artificială poate fi o provocare, dar există câteva strategii utile. Îndoiala sănătoasă încurajează gândirea critică, curiozitatea și dorința de a pune la îndoială informațiile pentru a căuta adevărul. 

Aceasta implică evaluarea dovezilor, luarea în considerare a mai multor perspective și a rămâne deschis la schimbarea opiniilor pe baza unor fapte noi. De exemplu, întrebări precum „Cât de credibilă este sursa?” sau „Există alte explicații?” ajută la promovarea unei înțelegeri autentice. 

Pe de altă parte, îndoiala artificială este adesea folosită în mod deliberat pentru a crea confuzie, a induce în eroare sau a crea apatie socială. Aceasta poate implica răspândirea de informații eronate, accentuarea incertitudinii sau prezentarea unor probleme complexe ca nerezolvabile pentru a descuraja implicarea. 

Tehnicile includ selectarea datelor, utilizarea apelurilor emoționale în detrimentul faptelor sau prezentarea problemelor ca fiind prea complicate pentru a fi înțelese, ceea ce descurajează astfel participarea sau analiza critică. Pentru a face diferența, o persoană obișnuită ar trebui să verifice credibilitatea surselor, să caute puncte de vedere diverse și să se ferească de informațiile care par menite să evoce confuzie sau disperare. 

Recunoașterea momentului în care îndoiala este folosită mai degrabă ca instrument de manipulare decât ca o cercetare autentică ajută la menținerea clarității, a implicării și a luării de decizii în cunoștință de cauză.

Influența AI asupra îndoielii – „există riscul ca certitudinea artificială să diminueze scepticismul sănătos”

– Ați afirmat că îndoiala ne definește ca specie. Cum vedeți evoluția ei în contextul inteligenței artificiale, unde algoritmii par să opereze fără îndoială sau ezitare?
– În era inteligenței artificiale, evoluția îndoielii capătă o nouă dimensiune. Algoritmii AI funcționează pe baza datelor, logicii și parametrilor predefiniți și produc adesea rezultate cu un grad ridicat de încredere și fără ezitare. Acest lucru poate duce la o percepție de certitudine și obiectivitate care ar putea umbri natura nuanțată a îndoielii umane. 

Cu toate acestea, sistemele AI sunt la fel de bune ca datele pe care sunt antrenate și pot întări în mod involuntar prejudecățile sau produce rezultate înșelătoare dacă datele sunt eronate.  Pe măsură ce AI devine din ce în ce mai integrată în viața de zi cu zi – prin curarea știrilor, luarea deciziilor și rețelele sociale – există riscul ca certitudinea artificială să diminueze scepticismul sănătos. 

Oamenii ar putea începe să aibă încredere fără rezerve în informațiile generate de AI, ceea ce va estompa granița dintre îndoiala autentică și acceptarea necondiționată. În schimb, AI poate fi utilizată și pentru a identifica dezinformarea, a evidenția incertitudinile și a promova gândirea critică prin expunerea  inconsistențelor sau lacunelor din date. În cele din urmă, evoluția îndoielii în era AI va depinde de modul în care oamenii aleg să utilizeze aceste instrumente. 

Promovarea conștientizării limitelor AI și încurajarea implicării critice vor fi esențiale pentru menținerea unei îndoieli sănătoase în contextul unor algoritmi din ce în ce mai siguri pe ei.

– Ce diferență ați remarcat în modul în care îndoiala se manifestă în funcție de cultură, gen sau clasă socială? Poate fi îndoiala un lux al celor privilegiați?
– Îndoiala se poate manifesta diferit în funcție de cultură, gen și clasă socială, fiind influențată de normele sociale și dinamica puterii. În unele culturi, punerea la îndoială a autorității sau a credințelor tradiționale poate fi încurajată ca semn al gândirii critice, în timp ce în altele, îndoiala poate fi considerată lipsită de respect sau periculoasă, determinând indivizii să-și suprime scepticismul. 

De exemplu, culturile occidentale promovează adesea cercetarea și dezbaterea individuală, în timp ce societățile mai colectiviste pot acorda prioritate armoniei în detrimentul punerii la îndoială a autorității.  

Și genul joacă un rol important; femeile și grupurile marginalizate pot fi supuse unor presiuni sociale care descurajează îndoiala, în special atunci când contestă narațiunile dominante sau figurile autoritare. Acest lucru le poate limita capacitatea de a-și exprima scepticismul în mod deschis, ceea ce face îndoiala un privilegiu rezervat adesea celor care dețin putere socială sau încredere. 

În mod similar, clasa socială influențează accesul la educație și informații, și afectează capacitatea unei persoane de a pune la îndoială sau de a evalua critic informațiile. Cei din clasele sociale superioare pot avea mai multe resurse și libertate pentru a pune la îndoială ideile predominante, în timp ce alții se pot confrunta cu constrângeri care suprimă îndoiala. 

În unele cazuri, îndoiala poate fi într-adevăr un privilegiu – numai cei cu anumite avantaje sociale, culturale sau economice se pot simți suficient de puternici sau în siguranță pentru a pune la îndoială autoritatea sau adevărurile acceptate în mod deschis.

Foto ilustrativ: Shutterstock

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.

ABONEAZĂ-TE

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro