Sfântul Dimitrie Basarabov. CE TREBUIE SĂ FACI în această zi

În tradiţia populară, românii îl sărbătoresc pe Sânmedru timp de trei zile. Se spune că Sânmedru, un bătrân plăcut lui Dumnezeu, este şi patronul caselor pe care le protejează de pagubă, de furtuni şi de furia animalelor sălbatice. De aceea, o icoană a sfântului Dimitrie este de folos fiecărui creştin, potrivit jurnaldevrancea.ro.
Icoana Cuviosului Dimitrie cel Nou este aşezată la masa sărbătorească, chiar dacă în familie nu este un credincios care să poarte numele de Dumitru. Datina este urmată, an de an, pentru ca armonia, sănătatea şi sporul să nu părăsească locuinţa respectivă.
În ziua de prăznuire a Cuviosului, tinerii aprind din nou focul viu a lui Sânmedru în curtea gospodăriei şi-l întreţin cu vreascuri şi cu cetină de brad: Focul arde pe parcursul nopţii, iar cei care-l veghează îl roagă pe un bunic sau pe cel mai vârstnic din comunitatea respectivă să povestească despre minunile săvârşite de cei doi sfinţi Dimitrie. Acele întâmplări sunt transmise din moşi-strămoşi în familiile sătenilor din localităţile rurale.
Practicile de venerare a morţilor se continuă şi în această zi. Credincioşii merg la cimitir cu ofrande sfinţite la biserică şi le împart la mormântul rudelor decedate în famillia lor. În acelaşi timp, există obiceiul să se aprindă câte zece lumânări la mormintele celor care au murit fără lumânare. Fiecate mormânt este împodobit cu flori de toamnă.
Cine are un mare necaz trebuie să-l mărturisească Cuviosului Dimitrie. Tradiţia spune că, îndeosebi în această zi, la slujba de prăznuire, Dumnezeu ne trimite darurile sale şi împlineşte rugile noastre prin intermediul Cuviosului Dimitrie cel Nou.
Acum ofrandele cu fructe – mere, nuci, struguri şi cu miere se dăruiesc bătrânilor singuri, neajutoraţi, îndeosebi celor care trăiesc în azile care, în tradiţia populară, sunt ca şi „pusnicii”.
Dacă nu s-au încheiat vechile înţelegeri între stăpânii oilor şi ciobani în ziua de 26, considerată ziua socotelilor sau a soroacelor, acest lucru se poate finaliza în ziua de prăznuire a Cuviosului Dimitrie cel Nou.
Urmând această rânduială, creştinii ortodocşi cinstesc şi veşmintele care au acoperit sfintele moaşte ale sfinţilor, aşa cum se întâmplă în România cu veşmintele Sfântului Cuvios Dimitrie, ale Sfintei Cuvioase Parascheva de la Iaşi şi ale Sfintei Mucenice Filofteea de la Curtea de Argeş, precum şi ale altor sfinţi.

Minunile Sfântului Dimitrie Basarabov

Sfântul Dimitrie Basarabov a trăit în secolul al XIII-lea sau al XVIIlea, născându- se în satul Basarabi (n.r. – Basarabov, în Bulgaria de azi, la 80 km de Bucureşti), la sud de Dunăre, din părinţi ortodocşi de origine vlahă. În copilărie, mergea cu vitele la păşune.
Legenda povesteşte că într-una dintre zile, din neatenţie, a călcat peste un cuib de păsări, omorând toţi puii din el. Îndurerat de întâmplare, se spune că şi-a pedepsit piciorul vinovat, mergând cu el desculţ, vreme de trei ani, prin arşiţă, ploaie ori viscol. Bunătatea, smerenia şi iubirea faţă de Dumnezeu şi tot ce e viu i-au caracterizat viaţa. Nu se ştie exact nici când a intrat în mănăstire, nici când a trecut la cele veşnice. Se povesteşte însă că, simţindu- şi sfârşitul aproape, Dimitrie s-ar fi întors pe valea râului Lom, unde se născuse, şi s-a aşezat între două dale de piatră, ca într-un sicriu, aluviunile acoperindu- i trupul pieritor.
După aproape 30 de ani, au început întâmplările minunate. O fetiţă bolnavă de epilepsie l-a visat pe Dimitrie, care i-a promis că o va vindeca, dacă părinţii ei îi vor scoate trupul din prundişul ce-i acoperise rămăşiţele pământeşti. Ceea ce s-a şi întâmplat, după ce oamenii i-au descoperit corpul neputrezit, moaştele sfântului fiind aduse în biserica din Basarabi.
În 1774, în vremea războiului ruso-turc, invazia turcească a determinat credincioşii să mute moaştele în ţara Românescă, cu intenţia de a le duce în Rusia. Ele au rămas, până la urmă, în Bucureşti, fiind duse în catedrala mitropolitană – patriarhală, azi – din Bucureşti, unde sunt păstrate într- o raclă de argint. Sfântul a fost declarat ocrotitor al Capitalei, iar harul său s-a făcut simţit prin numeroasele minuni şi vindecări petrecute de atunci încoace.
Parintele Iustin Bulimar, slujitor la Catedrala patriarhala din anul 1989, spune, potrivit crestinortodox.ro, ca: „In 1989, in urma slujbei Sfantului Maslu, un credincios pe care eu l-am vazut de mai multe ori participand la aceasta Sfanta Taina si la celelalte slujbe ale Bisericii ramanea intotdeauna ultimul de se inchina. Si, intr-una din zile, la fel procedand, a urcat la racla sfintelor moaste (dar de ce ramanea ultimul sa se inchine? – pentru ca umbla cu carje), si-a asezat carjele, ca de obicei, ca sa si le poata lua dupa rugaciune, dupa ingenuncherea pe care o putea face el acolo in felul lui, si minunea s-a intamplat: s-a ridicat, s-a inchinat, a coborat treptele, n-a realizat pe moment ca el de fapt isi uitase carjele si de-abia dupa ce a coborat Dealul Patriarhiei si-a dat seama de miracolul, de minunea intamplata. S-a intors inapoi plangand si multumind cu lacrimi in ochi, lui Dumnezeu si Sfantului Dimitrie, povestindu-i preotului de pe vremea aceea – era un arhimandrit deosebit, un preot evlavios, iubit de credinciosi, parintele Grichentie, care s-a retras dupa Revolutie, la pensie, la Manastirea Secu – si dansul a ramas foarte impresionat, desi mai vazuse si alte minuni petrecute la racla Cuviosului Dimitrie cel Nou”.
Parintele Dimitrie Irimia povesteste: „Un caz care m-a impresionat a fost acela al unei doamne ce avea in jur de 40 de ani care, efectiv, a fost revoltata asupra celor din familia ei pentru ca veneau si stateau la Sfantul Dimitrie foarte multe ore in sir, in ploaie, in frig. De aceea, a venit cu gand vrajmas la racla Cuviosului Dimitrie. Ea nu concepea, nu putea intelege, si a venit cu acest gand de razbunare impotriva Sfantului si cu o mana a zgariat cu unghiile moastele Sfantului Dimitrie in locul unde ele sunt descoperite spre a fi sarutate de credinciosi. Cand a venit la mine, mi-a spus, ascunzand fapta sa: „Parinte, am fost la toti doctorii; am o boala foarte rara – imi curge sange din buricele degetelor”. I-am facut dezlegari, apoi s-a mai linistit; era foarte agitata. I-am explicat ca trebuie sa se spovedeasca, sa tina post, si atunci mi-a spus: „Eu numai cu o mana am zgariat acolo, dar imi curge sange din amandoua mainile. Apoi, a venit cineva din familie si mi-a spus ca s-a vindecat. De atunci nu am mai vazut-o, dar acest caz a fost unul deosebit din cate am vazut si auzit.”
 

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.

ABONEAZĂ-TE