Sfaturi primite de fete, înainte de căsătorie, în urmă cu 150 de ani: „Nu țipa, dacă mustața lui te înghimpă”
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Urmărește Libertatea in Google Discover
În secolul al XIX-lea căsătoria era văzută mai degrabă ca o afacere între două familii, „o tocmeală” care depindea exclusiv de voința părinților, tinerii miri neavând nicio putere de decizie cu privire la viitorul lor.
Cuprins:
- Primele drepturi pentru soție, după 1920
- Zestrea falsă care a amăgit „junii pretindenți”
- Soțul administra zestrea, dar nu avea dreptul să o înstrăineze
- Averea soțului, opțională
- Sfaturile unui tată către fiica sa în preziua nunții
- Fetele considerate produsul „industriei materne”
- Povețe pentru tinerele de măritat
- Bărbații sfătuiți să nu se însoare cu o femeie prea frumoasă
Primele drepturi pentru soție, după 1920
Nu doar că erau acceptate legal, dar erau și încurajate căsătoriile în minorat, vârsta de 15 ani fiind considerată ideală pentru ca o fată să devină soție. Doar bărbatului nu-i era iertată căsătoria înainte de 18 ani, cu precizarea că regele avea autoritatea să acorde dispense de vârstă „pentru motive grave”.
Târziu, abia după 1920, în România a fost adoptată o legislație care reglementa căsătoria, oferind drepturi concrete soției și copiilor cuplului căsătorit legal, cu un contract civil, nu doar religios.
Zestrea primită de soție era esențială. Dacă răspundea așteptărilor familiei soțului, căsătoria era parafată. Aproape că nimic altceva nu conta. Nu era luată în discuție potrivirea de caracter sau de vârstă, educația sau calitățile morale.
Important era ca tinerii să fie de aceeași religie și din aceeași treaptă socială. Averea primită de la părinți de fată trebuia comunicată detaliat, public, în ziare, la fel ca și anunțul căsătoriei. Tații săraci, care nu puteau asigura o dotă consistentă fiicei erau luați în derâdere.
Zestrea falsă care a amăgit „junii pretindenți”
A făcut carieră în epocă dezamăgirea unor tineri pretendenți care au curtat asiduu o tânără din regat, despre care tatăl ei spunea că are o zestre de 300.000 de franci, o sumă uriașă pentru sfârșitul de secol XIX.
Un fecior de comerciant a fost ales ca mire, iar în preziua nunții, socrul mic i-a prezentat viitorului ginere averea pe care urma s-o administreze: „Educatiune îngrijita, spiritu justu, simtieminte drepte, aceasta valoreaza negresitu, fr. 60,000. Fiic’a mea nu e cocheta, si aceasta calitate se poate prețiui — 60,000. Ea e virtósa, económa, iubesce ordinea si e in stare sé-si carmuiésca cas’a — 90,000. Ei nu-i placu balurile, teatrurile si petrecerile sgomotoase, ceea ce se poate pretiui intr’o căsătoria cu — 30,000. Este îndemanatica, muncitoria, n’are trebuintia de cusătorese si modiste, ceea ce e o economia de celu putînu — 30,000. In fine i dau 30,000, cari făcu mai multu de câtu aru face o stare întreaga la o femeia cu calități contrarie acelora ce recunoscu în fiic’a mea — 30,000”.
Dezamăgit de zestrea primită de la socru, „junele” a acceptat totuși căsătoria. Comerciant fiind, a realizat că lunga listă de calități morale ale viitoarei sale soții l-ar fi putut ajuta să facă economii care să-i asigure succesul în afacere, scria publicația Familia în ediția din 28 ianuarie 1873.
Soțul administra zestrea, dar nu avea dreptul să o înstrăineze
Ziarele de sfârșit de secol abundau în anunțuri legate de dota primită de fete la căsătorie. Sunt lungi liste în care sunt enumerate bunurile până la cel mai mic detaliu, care astăzi ar părea umilitoare, dar atunci era lege și trebuia respectată pentru ca actul căsătoriei să fie admis. Actele dotale erau publicate ca o sentință de către tribunalele regionale.
„Subsemnatul Herș Smilovici Grünstein comerciant domiciliat in Iasi disp. 3 in viderea căsătoriei procedate intre fiica mea Mariani Smilovici Grünstein cu Ithoc Aizic Schroger zis Șaraga declar că înzestrez pe fiica mea in modul următor: 10000 lei adecă zece mii lei bani numerători daţi d-lui Schroger cu consimţământul fiicei mele la facerea acestui act dotal. 6500 lei valoara hainelor şi lingeriilor predate in administrarea d-sale. 2000 lei valoara juvaerurilor predate in administrarea d-sale şi. 1000 lei valoara argintăriilor şi mobililor predate asemenea in administrarea d-sale. S’au in total suma de 19500 lei.
In privința acestei dote deşi sa preţeluit, insă prin acest fapt nu se consideră ca efectuată vânzarea, ci conform legei ca remâne proprietatea exclusivă a femeei. Deși momentată această dată s'a eliberat in creditul personal al d-lui Subroger, dar viitoarea soţie îşi reservă dreptul ca in tot timpul căsătoriei dacă interesele ei ar cere se uzeze de beneficiile ce-i acordă legea”, este un fragment din actul dotal parafat la Iași în data de 4 august 1894.
Legislația atunci în vigoare prevedea clar ca soțul să fie doar administratorul zestrei primite de soție în beneficiul familiei, fără să aibă dreptul să înstrăineze vreun obiect sau să blocheze accesul femeii la bunurile primite ca dotă de la părinți.
„In tot timpul căsătoriei, zestrea este administrată de bărbat, ca unul ce este capul și conducătorul familiei. El încasează toate veniturile, arendează pământurile, închiriază casele, dă în judecată pe datornicii zestrei. Tot bărbatul este răspunzător de zestre. El este îndatorat a îngriji de ea, ca un bun părinte de familie. In tot timpul căsătoriei, dota nu poate fi nici înstrăinată, nici ipotecată, adică amanetată pentru vreun împrumut.
Dacă totuși soții înstrăinează zestrea, fără să ție seama de lege, atunci femeea sau moștenitorii ei au dreptul vreme de 10 ani de la desfacerea căsătoriei, fie prin moarte, fie prin despărțenie, să atace și să sfărâme înstrăinarea făcută. Bărbatul nu poate închiria sau arenda averea de zestre, decât cel mult pe timp de cinci ani de zile”, scria juristul Al. Lascarov-Moldovanu în ziarul Albina, ediția din 1 iunie 1925, în încercarea de a desluși pentru cetățenii de la sate hățisul legislației civile în care se foloseau „vorbe mai noui”.
Averea soțului, opțională
Codul Civil valabil încă la începutul secolului XX nu excludea și înzestrarea soțului, dar era o situație excepțională ca viitoarea soție să pornească în căsnicie fără dotă.
„Poate fi înzestrat fie fata, fie băiatul, fie amândoi. De obiceiu, numai fata este aceea care e înzestrată la căsătorie. Totuși, mai ales la țară, poate fi înzestrat și băiatul”, explica juristul Al. Lascarov-Moldovanu.
Soțiile din anii 1800-1900 aveau o dublă menire: să știe să țină casa și să se ocupe de educația copiilor. Fetele, de la țară în special, nu aveau acces la educație, școala fiind considerată un moft. Era un avantaj la căsătorie dacă tânăra știa să scrie și să citească, „măcar să se iscălească”, dar cel mai mult contau calitățile de gospodină și de viitoare mamă.
În 1897, la Congresul Corpului Didactic s-a pus problema înființării unor școli speciale, cunoscute în epocă drept „patronagii pentru fete” sau „patronagiul pentru zestrea viitoarei gospodine” unde tinerele să fie îndrumate în rânduiala casei și unde ar fi putut să-și coasă singure zestrea.
Patronagiul «Zestrea viitoarei gospodine» a lucrat în 5 ani 4.425 lucruri de rufărie, ca: batiste, cămăși, fuste, fețe de masă, fețe de pernă, cearceafuri, etc., cheltuind cu ele 5540 lei pentru pânză și celălalt material trebuincios. Dar pe lângă foloasele materiale sunt și cele morale, pe care asociația le desvoltă în eleve, ca: dragostea de muncă și de cămin, buna rânduială și economia. Fetele continuă legătura cu școala, chiar după măritiș, când vin adesea să ceară sfaturi pentru bunul mers al gospodăriei, pentru sănătatea copiilor, etc., iar patronagiile se silesc să le câștige încrederea, să le afle păsurile și să le dea un ajutor la nevoie, scria ziarul Albina în ediția din 27 septembrie 1909.
Sfaturile unui tată către fiica sa în preziua nunții
Căsătoria prematură, aranjată de către părinți, fără măcar ca viitorii soți să se cunoască anterior, era un subiect tabu în epocă. Era de neacceptat mai ales în comunitățile de la sate ca o fată să rămână nemăritată până la vârsta majoratului. Poate așa se explică de ce publicațiile din epocă abundau în povețe pentru tinerele măritate, cele mai multe cu substrat religios, dar unele și cu un caracter mult mai practic. Părinții, învățătorii și chiar preoții simțeau uneori nevoia să dea sfaturi tinerilor imaturi, fără experiență în „arta amorului” și în „higiena familiei”, care se trezeau neputincioși în fața provocărilor și îndatoririlor de familie.
Revista Familia publica în ediția din 27 ianuarie 1880 sfaturile unui tată către fiica sa în preziua căsătoriei sale. Tânăra era învățată cum să se comporte ca să fie acceptată de noua ei familie, ce atitudine să aibă în public față de bărbatul ei, dar mai ales în intimitate. Tatăl avertiza că dorința carnală de la începutul relației se poate stinge în câteva luni, astfel că era nevoie de câteva șiretlicuri pentru a-și ține bărbatul aproape.
„Focului pasiunii i succede calmul si de multe ori, vai! indiferenti’a sosesce. Ieaca mijloacele de a întârdia pentru tîne aceast’a schimbare aproape inevitabila!
- Fii totu-de-una atenta a observa convenintiele cătra noii tei părinți. Iubesce si respectează pe socrul si soacr’a ta;
- Asculta consiliele lor si arata-le deferintia;
- Evita în toate împregiurările de a le displace si îngrijesce-i cum îngrijai pe tatal tău;
- Iubesce pe cumnații si cumnatele tale;
- Fii totudeuna amabila si prevedetoare cu dânsii si fa-le toate serviciele ce stau în puterea ta. Fă că cumnații tei se te iubesca si se te respecte;
- Nu încredinta secretele tale decât bărbatului teu si areta-i totu-de-una cea mai mare franchetia;
- Evita de a-l blama înaintea unei a trei’a persoane, aceasta ar imputînă considerațiunea ce i se acorda si ar putea imputîna afecțiunea sa pentru tine;
- Deca el are obiceiuri cari îti displăcu, tu se cauţi a i le departa, dara pe nesimtîte. asemenea din parte-ti pe cele care i-ar fi neplăcute;
- Conserva-ti modesti’a în publicu, ca si raporturile tale intime cu bărbatul teu, mai alesu acesta modestia se fia resultatul unui sentimentu naturalu, de cât al unui principiu religiosu;
- Alunga din inima ta cele mai mici idei de gelosia, aceea care banuiesce pe bărbatul seu de infidelitate, îl face adesea ori culpabilu. Daca bănuielile tale vor fi fondate, cauta a pune multu prudenta si adresa a împedecă aceste legaturi nenorocite si a-l readuce la datoria;
- Fii buna, dar de o bunetate de care se nu se poata niciodata obosi cineva;
- Fii economa, dar nici de cum avara în plăceri;
- Fa-ti interiorul placutu spre a nu pune bărbatul teu se caute distracția aiurea. Creaza-ti ocupațiuni, care se-l captive;
- Asiedia-l adesea pe cât va fi posibilu în faț’a copiilor sei. Căci cu cât unu tata se afla mai multu în contactu cu copiii sei, cu atât i iubesce mai multu, cu atât mai multu voiesce a fi iubitu;
- Nu-i lasa nici timpul, nici comoditatea a i se uri, a se da la alte pasiuni;
- Se nu fii esigenta, pentru că esigenti’a obosesce, supera si desgusta pe unu barbatu;
- Unu spiritu curatu într’unu corpu curatu, o inima iubitoare si sensibila, unu sufletu liberu si generosu, scutitu de desiert’a frica a superstitiunii, sunt primele legaturi ale socilor;
- Educațiunea lor, care trebue se fia mutuala, consista a desvoltă, a perfecționă din ce în ce mai multu facultățile lor fisice si morale”, sunt lecțiile din scrisoarea semnată doar cu inițiala D.
Fetele considerate produsul „industriei materne”
Deși vremuri când comunități întregi se supuneau unor canoane ultrareligioase și unor legi discriminatorii, se discuta totuși despre statutul tinerei femei transformată într-un produs de uluitoarea „industrie maternă” care pregătea fetele pentru măritiș impunându-le rigori mult prea rigide.
În 1870, ziarul Românulu publica integral conferința susținută de Părintele Z în care era blamată tocmai această educație severă care împiedica femeile „să simtă fericirea din micile nebunii”.
Uă fata de măritatu este unu productu de industrie maternă, căruia’i trebuiesc ei zece ani pentru a fi aprope terminată, care cere apoi cinci seu șase alți ani de studiu de măritișu pentru a fi perfecționatu, lustruitu și fasonatu. Trebuiesc dece ani pentru a face uă socie și șese ani celu puținu pentru a reface uă femeie din acesta socie. Mărturesce că acesta este una timpu perdutu pentru fericire, și caută se lu recâștigi, déca bărbatul d-tele voiesce”, scria Părintele Z în 1870.
Povețe pentru tinerele de măritat
Sfaturile date de preot fetelor măritate încă din adolescență par puerile astăzi, dar în acele vremuri era un act de curaj să vorbești în public despre intimitatea unei familii și mai ales să incriminezi atât de acid rigiditatea educației dată de mamă fiicei sale.
„Nu te supăra, déca camű șifonază rochia dumitele și déca, trecându, îți depune câte uă mică serutare pe gâtu. Nu te supăra déca, întorcându-se de la balu, el smulge acele, încurcă dintele, și rîde ca unu nebunu déca ești gădelitore.
Nu țipa, décá mustața lui te înghimpă, și cugetă că el in adeveru te iubesce. Ele adoră virtuțile dumitele; este ceva de mirare décà iubesce invelitórea acelor virtuți?”, scira părintele Z în memoriul său adresat tinerelor „surori”, așa cum și-a numit destinatarele textului.
Bărbații sfătuiți să nu se însoare cu o femeie prea frumoasă
Nu numai fetele primeau sfaturi prin intermediul gazetelor care apăreau în epocă. Junii care își căutau perechea erau avertizați să nu se căsătorească cu femei prea frumoase și nici mai deștepte decât ei, pentru că altfel riscau să nu aibă armonie în casă.
Într-un articol publicat în revista Familia, ediția din 25 februarie 1890, intitulat „Ce e vieța? Fantasie de post” semnatarul oferea reguli esențiale pentru ca bărbații să fie fericiți în căsnicie:
- „Să nu cauţi a te insura cu o femee prea frumosă, căci trebue să ştii că in casul acesta n’o vei lua-o decât pentru amicii tei.
- Nu căuta nici una mai deştaptă decât tine, căci atunci eşti de plâns: caută una să se potrivască la gusturi cu tine, să aibă mai acelaş caracter ca al teu şi să nu fie gâlcevitoare sau prea pretențiosă; numai atunci va fi armonie in casă.
- Nu căută să te insori, după cum fac mulți, pentru zestre; atunci nu iai nevastă ca să ingrigască, ci iai bani ca să te conrupă.
- Nu o luă mai bogată decât tine, căci îți va pretinde mai mult decât ai avea și decât ai putea.
- Nu iubi mult o femee. Fii cât se va putea mai rece la tandrețele ei, pentru ca in urmă să nu suferi nimic, când ea se va reci de tine și va căută să te înlocuească.
- Nu fi pre încrezător, căci lumea e falsă: acela care crezi că-ți vrea mai mult binele, tocmai de multe ori acela te sapă.
- Când o femee îţi va zimbi, să intorci capul; şi când ea se va supără, tu să râdi.
- Decî vrei să nu-ţi faci duşmani, nu-ţi face nici un prieten. lubeşce puţin şi judecă mult.
- Nu căută să fii mincinos; acesta e cel mai urât defect. Cu tote că adevărul samenă cu un om sdrenţeros, de care fug toţi pentru că e prea gol, tu se nu fugi.
- Decî vrei să trăesci mult, caută să nu ai defecte și să fii reservat la plăceri, căci plăcerile mai mult, în diua de adi, perd pe om. Înainte de a face un pas, judecă mai intâi la consecințele ce va urmă, nu ca in urmă să-ți pară reu că l’ai făcut.
- Mai bine să calci un şarpe pe codă, decât să vorbeşti de reu o femee.
- Lacrimele femeii sânt falşi ca monedele de plumb; niciodatâ să nu pui preţ pe ele, căci te vei inşela”, scria Gr. Mărunţean.
Statistica din anul 1895, publicată în ziarul Albina, arată că 42,34% dintre căsătoriile înregistrate în orașe și 50,73% dintre cele înregistrate la sate aveau miri cu vârste între 16 și 20 de ani. Abia în 1906, odată cu modificarea legislației matrimoniale, vârsta pentru acceptarea căsătoriei era de 21 de ani în privința ambilor soți, iar acordul părinților a devenit facultativ.
Foto ilustrativ: Shutterstock
Standup 04.10.2025, 14:40
Multumim pentru acest articol , am citit cu placere si curiozitate. Minunat!!!!