Sociologul și politologul Dan Dungaciu, despre lecția fundamentală a Marii Uniri de la 1918: ”Iubiți România, mai mult decât vă urâți unii pe alții”
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Urmărește Libertatea in Google Discover
Directorul ”Institutului I.C Brătianu” al Academiei Române, profesorul Dan Dungaciu, a vorbit la ”Interviurile Libertatea” despre semnificația Zilei Marii Uniri de 1 Decembrie și despre lecțiile fundamentale pe care înaintașii noștri le dau contemporanilor. Ideile de forță ale generației 1918, - statul națiune și România Mare – au jalonat o istorie aflată mereu sub zodia propășirii neamului românesc, indiferent de regimurile care ne-au străbătut istoria. Dan Dungaciu oferă argumentul istoric de netăgăduit, față de poziția liderilor maghiarilor de azi, care nu recunosc Ziua Națională a României, ca fiind o zi de sărbătoare a tuturor. Publicăm astăzi prima parte a interviului. Urmăriți și partea a doua mâine, 1 Decembrie - Ziua Națională a României.
Interviul cu profesorul Dan Dungaciu reprezintă debutul campaniei Libertatea, intitulată ”Centenarul Marii Uniri – Români cu care ne mândrim”, care va prezenta, începând din 1 decembrie 2017, timp de 365 de zile, până la 1 decembrie 2018, un român din ultima sută de ani, cu care România se mândrește.
Interviu realizat de Claudiu Săftoiu Domnule profesor Dan Dungaciu, vă rog să detaliați semnificația Zilei de 1 Decembrie, atât din perspectivă istorică, cât și din perspectiva evenimentului Centenarul Marii Uniri, care va debuta de la 1 Decembrie.
Întrebarea fundamentală pe care am putea să ne-o punem este: ”Ce rost are să sărbătorim 1 Decembrie”? Este o sărbătoare care nu trebui să intre într-un registru paseist. Când vorbim despre trecut, nu trebuie să ne instalăm acolo. Stăm în trecut și avem nostalgii, cum să facem să redevenim ce-am fost, sau să construim o realitatea care să fie identică cu cea despre care discutăm. Nici vorbă de așa ceva. Este o sărbătoare de tip ”oglindă”. Îți pui în fața ochilor oglinda trecutului, te uiți în ea și vezi ce poți să înveți de acolo. Sau vezi cum te vezi tu în oglinda respectivă. Sărbătorile sunt importante pentru comunitate, pentru că îți dai seama cum a fost posibil să se întâmple ceva bun, și asta înseamnă că nu suntem condamnați să ni se întâmple numai lucruri rele. (...) Aici e problema: cum faci, dacă presupui că există astăzi personalități asemenea voievozilor români, să le faci să vină în față acum? Când comunitățile se uită în oglindă și văd ce s-a întâmplat cu ele, își asumă acel trecut, se responsabilizează - și în bine, și în rău. Dacă te uiți în trecut și îți dai seama că ai comis lucruri care nu au legătură cu binele, inclusiv prin asta te asumi ca și comunitate, pentru că tu te identifici, în succese și în înfrângeri, cu acea comunitate care acum o sută de ani și cu care fizic nu ai o legătură nemijlocită, a făcut un lucru bun. Toate reperele fundamentale istorice sunt repere morale. Te uiți la acele figuri care și te învață, și te ceartă, și îți dau inspirație pentru ce se întâmplă acum. De aceea comunitățile au nevoie de sărbători: ca să se reinstituie, să se redefinească, să se regăsească, să se certe, să se auto-critice, dar și să îți dea imboldul că se poate realiza ceva.
- Unirea de la 1918 a însemnat un plus pentru România, care a încheiat Primul Război Mondial cu un statut clar de legitimitate și autoritate asupra lumii de atunci. România ”veche” s-a unit cu Transilvania. A fost un eveniment politic pe care liderii maghiari de azi îl consideră un rapt teritorial, în timp ce românii îl consideră o sărbătoare a întregii națiuni.
România Mare a validat de fapt principiul istoric care se năștea, care tocmai apărea și a devenit formator și în această parte de lume: statul-națiune. Din punctul de vedere al evoluțiilor istorice, românii au dreptate. Dacă n-ar fi avut dreptate, în condițiile în care se afla România de atunci, România Mare nu ar fi fost posibilă. Avem de-a face cu idei-forță care refac istoria, reconstruiesc istoria și au atâta putere, încât deconstruiesc imperii care, până mai ieri, păreau indestructibile.
Dan Dungaciu: ”Președintele american Woodrow Wilson ar merita o statuie în România. Nu are, din păcate”
Ideea statului-națiune, fundamentală pentru modernitate, apărută pe baricadele Revoluției Franceze de la 1789, încet, încet, se mută din vest, în est și începe să pună în criză, să facă să tremure construcții politice care erau bazate pe altceva. Imperiile nu sunt bazate pe identitate națională. Nici Imperiul Otoman, nici Imperiul Țarist, nici Imperiul Austro-Ungar. Ideea națională, constitutivă, este o idee care începe în Occident, ajunge în Europa Centrală și de Est, pune în criză toate construcțiile politice anterioare, și pe urmă se mișcă în jurul lumii. Avem de-a face cu o schimbare fundamentală a principiului istoric ca atare, pe care o formalizează perfect președintele american Woodrow Wilson, care vorbește pentru prima dată despre ”principiul naționalităților”. Este ideea care ne va conduce, de acum înainte, la o nouă ordine în istorie. A fost un fel de ”pax americana”. Woodrow Wilson ar merita o statuie în România. Nu are, din păcate. Revenind la prietenii noștri maghiari, dacă ar avea vreo obiecție, ar trebui să meargă la statuia lui Wilson, și la Ambasada Statelor Unite, pentru că americanii au formalizat un principiu istoric, care le-a infirmat lor anumite așteptări. Statul ungar, oricât de paradoxal ar fi, este consecința ideii wilsoniene, a ”statului-națiune”, iar statul maghiar este consecința tratatelor care s-au semnat, inclusiv a Trianon-ului. Înainte de 1918, Ungaria nu exista ca stat. Imperiul austro-ungar era o entitate politică care avea același minister de externe, același minister de finanțe.
- Și mai exista și parlamentul de la Budapesta, sediul politic al Imperiului.
Da, dar nu exista un stat maghiar, chiar dacă exista un parlament la Budapesta. De exemplu, în Republica Moldova, găgăuzii au Adunare Parlamentară. Aceasta nu înseamnă că Găgăuzia are autonomie în politica externă, doamne ferește, sau în problematica de securitate. Se discută mult pe tema asta, dar trebuie făcute distincțiile cuvenite.(...) România ar trebui să își asume cu foarte multă atenție această dezbatere, pentru că, pe fond, în acest moment, oricât ar părea de paradoxal, România și Ungaria nu au ce discuta despre Războiul de Reîntregire a Neamului, sau despre Primul Război Mondial. Nu e nimic de clarificat, ceea ce n-a fost clarificat prin tratate și conferințe internaționale. Riscul unei redeschideri a dezbaterii este unul mai degrabă politic.
- Domnule profesor, ce au făcut românii cu unirea lor din 1 Decembrie 1918?
Lucrând la o carte despre 1918, intitulată ”Reunirea – realități, costuri, beneficii”, împreună cu Petrișor Peiu - ca sociologi și economiști - am scris despre ce se întâmplă cu noi, ca români, și despre opțiunile pe care le avem cu Republica Moldova. Am scris și despre sfârșitul ipocriziei. Pentru că e o ipocrizie în discuția dintre Chișinău și București, care se va concretiza cu faptul că la Chișinău nimeni nu va discuta despre Unirea de la 1918. Nici mâine, și îndrăznesc să spun că nici măcar de-a lungul Centenarului Marii Uniri. Nu există nici un proiect asumat de guvernul Republicii Moldova, în care să discute măcar evenimentul Centenarului. Vinovatul de serviciu, Igor Dodon, este arătat ca fiind inamicul de serviciul numărul unu, uitându-se că cea mai bună posibilitate de a pune pe agendă acest eveniment, este să preia tema chiar guvernul moldovean. Care nu o face.
Dan Dungaciu: ”Făuritorii Marii Uniri de la 1918 se urau pe ei, mai puțin decât iubeau proiectul național al reîntregirii neamului”
Referitor la ce au făcut românii cu unirea lor: românii de atunci au trebui să decidă într-o tensiune sfâșietoare. Pe de o parte, România avea un tratat semnat cu Germania, datat 1883, despre care nu s-a știut public, și era arătat de Regele Carol doar unora dintre miniștrii noștri de externe, iar pe de altă parte, exista opțiunea populară. La primul Consiliu de Coroană din 1914, problema era asta: mergi cu Rusia, sau cu Germania? Rușii promiteau Transilvania, nemții promiteau Basarabia. Carol I, care s-a și stins în 1915, susținea o alianță cu Puterile Centrale. Populația și restul politicienilor susțineau o alianță cu puterile Antantei. Politicianul conservator P.P. Carp spunea că ”Decât la victorie cu Rusia, mai bine la înfrângere cu Germania”, susținând că toată politica României trebuie să fie împotriva rușilor, fiind de acord cu Regele. Un sondaj informal făcut de rege în rândul corpului de ofițeri ai Armatei Țării a arătat, di n 6000, doar 110 erau de acord cu alianța cu Puterile Centrale. Era o îndârjire împotriva unui proiect de a merge cu Puterile Centrale, pentru că toată lumea se gândea la Transilvania, la teritoriile ocupate, la Basarabia, dar preponderența era la Transilvania. Meritul fundamental al deciziei corecte este a lui Ion I.C. Brătianu, care era un om măsurat, calcula de o sută de ori și tăia o singură dată. Doi ani de zile, Brătianu a stat și a așteptat doi ani de zile, până în august 1916, când România intră în război de partea puterilor Antantei. Ion I.C. Brătianu a stat într-o îndârjire a proiectului, care este aproape neverosimilă astăzi.
- Înaintașii noștri au făcut atunci alegerea bună, cea mai bună?
Da. Au făcut alegerea cea mai bună, asumată și negociind cu aliații condiții care par de necrezut, față de realitățile care s-au petrecut atunci. Politicienii de atunci au reușit, pentru că au avut geniul de a folosi toate clapele partiturii politice. Alexandru Marghiloman a spus, în primul Consiliu de Coroană, din august 1914: ”Eu sunt împotriva intrării în război, alături de Antantă. Mă opun, că dacă, la o adică, iese prost, să pot să fiu folosit”. Și, cum avea să scrie în memoriile sale Marghiloman, ”eu, trădătorul, am adus Basarabia înapoi României Mari”. Marghiloman este cel care s-a dus în Basarabia și a asistat, când Sfatul Țării a votat Unirea. Vedeți, oamenii aceștia nu se asemănau, apăsau pe clapete diferite, nu erau identici. Aveau uri private fundamentale. Nu se iubeau, se detestau. Dar când a fost vorba de un proiect, când s-a retras Brătianu de la negocieri, și în locul lui s-au dus alții, inclusiv Regina Maria, toată lumea a cântat pe aceeași partitură. Asta este lecția fundamentală: nu vă cere nimeni să vă iubiți, dar iubiți România, mai mult decât vă urâți unii pe alții. Toți acești oameni - făuritori ai Marii Uniri de la 1918 – se urau pe ei, mai puțin decât iubeau proiectul național al reîntregirii neamului. Aici este diferența fundamentală, dintre 2018 și 1918.
(Sfârșitul primei părți. Partea a doua a interviului cu profesorul Dan Dungaciu va apărea, mâine, 1 decembrie)
