Un șofer beat cu BMW a mers cu 160 km/h și a zburat de pe șosea direct în colțul de sus al unei case din Satu Mare. Proprietar: „Era să mor”

Comentează

Un accident grav a avut loc în dimineața de Crăciun, pe 25 decembrie 2025, în localitatea Petin, comuna Păulești, județul Satu Mare.

Șoferul avea o alcoolemie de 0,79 mg/l alcool pur în aerul expirat

Un bărbat în vârstă de 44 de ani din localitatea Culciu Mic a pierdut controlul autoturismului pe care îl conducea și a intrat într-o casă. Incidentul s-a produs în jurul orei 5.30.

În urma accidentului, nu au existat victime, însă pagubele materiale au fost însemnate. Polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Valea Vinului, sesizați prin apel la 112, au constatat că mașina, un BMW, s-a izbit de gardul și peretele unui imobil.

Șoferul a fost testat cu etilotestul, care a indicat o alcoolemie de 0,79 mg/l alcool pur în aerul expirat. Ulterior, acesta a fost transportat la spital pentru prelevarea de probe biologice. Ancheta continuă pentru a stabili circumstanțele exacte ale accidentului.

Proprietarul casei s-a trezit după ce mașina a lovit peretele exterior al dormitorului său

Proprietarul casei avariate, vloggerul Bertici Attila, a relatat pe pagina sa de Facebook cât de grav a fost incidentul.

„A venit cu 160, beat, după cum a zis el şi a zburat în casă. Am avut noroc. Dacă casa nu era atât de tare, cădea pe mine şi nu mai vorbeam cu dv. Era să mor. Dumnezeu a fost cu mine că n-am murit”, a declarat acesta.

Mașina a lovit peretele dormitorului său, iar Attila consideră că a scăpat cu viață datorită rezistenței construcției.

Conform relatărilor lui Bertici Attila, șoferul ar fi încercat să-l convingă să nu sune la 112 și să nu anunțe autoritățile. Totuși, proprietarul imobilului avariat a refuzat și a contactat imediat poliția. La fața locului au sosit echipaje de poliție care au demarat cercetările.

Șoferul a fost transportat la Unitatea de Primire Urgențe a Spitalului Județean Satu Mare, unde i s-au recoltat probe pentru a se stabili alcoolemia exactă.

În urma impactului, locuința a suferit daune semnificative, iar mașina avariată a rămas în curtea păgubitului. Proprietarul a menționat că nu poate părăsi curtea din cauza automobilului distrus, care blochează accesul.

Păgubitul afirmă că poliţiştii au plecat şi l-au lăsat cu BMW-ul distrus în curte, astfel că nu poate ieşi cu maşina din curte.

Autoritățile continuă investigațiile pentru a elucida toate detaliile incidentului și pentru a stabili măsurile legale care se impun în acest caz.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
O femeie umple un pahar de apă la robinetul chiuvetei din bucătărie
11:18
Cât costă un metru cub de apă în România. Orașul în care plătești de peste două ori mai mult
Imagine cu sigla Inaltei Curti de Casatie si Justitie (ICCJ)
10:28
ÎCCJ decide joi, după șase amânări, dacă obligă Guvernul să plătească restanțe salariale de aproape 5 miliarde de lei pentru magistrați
MONDEN
Ioana Flora, Bogdan Dumitrache și Bogdan Albulescu
12:10
Cine sunt actorii care se alătură distribuției „Inimă sub acoperire”, noul serial de la Antena 1
Celine Dion
11:22
Celine Dion a căzut pe scenă în timpul unui concert la Paris
POLITIC
Ilie Bolojan transmite că țintele de deficit și limitarea cheltuielilor statului sunt linii roșii în negocierile cu premierul desemnat Luca Niculescu. Foto: Hepta
11:51
Ilie Bolojan, condiții pentru noul guvern condus de Luca Niculescu: „Țintele de deficit nu sunt negociabile, iar cheltuielile statului nu trebuie să crească”
Prim-ministrul desemnat, Luca Niculescu, începe joi, 8 octombrie, o serie de consultări cu partidele parlamentare pentru formarea noului Guvern și stabilirea programului de guvernare. Sursă foto: Profimedia Images
LiveText
09:12
Au început negocierile pentru formarea noului Guvern. Luca Niculescu, după discuțiile cu PSD: Prioriățile sunt rectificarea bugetară, bugetul pe 2027 și traiectoria fiscală
Ultimele știri
AnalizăExclusiv
12:30
Dosarul „Păcura”: Cum s-a ales Mihai Chirica cu urmărire penală și sechestru pe avere. Totul a început cu o donație către Republica Moldova
12:19
Primul nume mare de la Survivor România 2027. Cine e vedeta care negociază în secret cu Antena 1: „S-au înțeles”
12:18
Bucureștenii se sufocă sub un miros insuportabil de gunoi și ars. Oamenii, disperați, stau cu geamurile închise și cer răspunsuri: „Este revoltător! Ce respirăm?”
12:10
Adela Popescu a împlinit 40 de ani. Declarația de dragoste făcută de soțul ei, Radu Vâlcan. „Să ne hrănești în continuare cu râsul tău”
TRENDING
Interviu
06:55
Generalul Dorin Toma: Armata Română are o problemă de model organizațional. Este construită în mare măsură pentru administrarea instituției și insuficient pentru generarea rapidă a puterii de luptă”
11:08
Valul de COVID-19 aduce simptome digestive și complicații de sezon. Atenție la capcana testelor ieftine comandate online!
06:17
Gigantul european Girteka a înmatriculat primul camion în România și oferă salarii de până la 3.500 de euro pentru șoferii români
07:00
Tragerile loto din 8 octombrie 2026. Report de peste 2,4 milioane de euro la Loto 6 din 49
Cum păstrezi hreanul pentru iarnă
11:40
Cum se păstrează hreanul pentru iarnă: metode simple ca să rămână proaspăt şi iute
Fotografia a două femei care își plimbă câinii în Cagliari. Cagliari, Sardinia, Italia, 6 iunie 2025.
10:21
Satul din Italia unde femeile trăiesc 100 de ani. Cercetătorii au descoperit o nouă „zonă albastră” în Sardinia
Geanta Dior, decorată cu modele de pești koi, de culoare verde și roz
08:46
A dat 94 de euro pe o geantă, dar când a dus-o la licitație, a aflat că deține un „Sfânt Graal”
O turistă cu bagaje care priveşte apusul de soare pe fereastra unui aeroport. Imagine cu caracter reprezentativ.
7 oct.
Turismul din Europa va crește cu 3,1% pana la finalul anului 2026, depășind ritmul economiei generale. Ce au anunțat experții la summitul mondial din Malta
Un expert în longevitate explică cum trebuie consumată cafeaua pentru a-ți prelungi viața. Sursă foto: Getty Images.
7 oct.
Ce beau zilnic oamenii care ajung la 100 de ani: 3 băuturi simple recomandate de un expert
Scorțișoară în cafea
7 oct.
De ce e bine să pui scorţişoară în cafea? Ce efect are
De ce cade părul toamna
7 oct.
De ce cade părul mai mult toamna și când ar trebui să te îngrijorezi
Crenguțe de vișin în borcanul cu murături
6 oct.
De ce se pun frunze sau crenguţe de vişin la murături - secretul bunicilor
Castraveți bulgărești
2 oct.
Castraveți bulgărești pentru iarnă - rețeta tradițională
Cristela Georgescu intră în sediul DIICOT - octombrie 2026
09:27
Cristela Georgescu a ajuns, pentru a treia zi consecutiv, la audieri la DIICOT, în dosarul în care Călin Georgescu e acuzat de înşelăciune continuă
Giigi Nețoiu
07:49
Gigi Nețoiu se revoltă după amenzi de 160.000 de lei la ferma sa Black Angus de 6 milioane de euro: „Cu ce deranjează vacile Apele Române?”
Patru copii și un ghiozdan rupt. Sursa foto: Vlad Chirea
Reportaj
06:55
Patru copii și un ghiozdan rupt. De ce școala și grădinița sunt un lux pentru Carina, Esmeralda, Bianca și Damian, crescuți de o mamă singură, într-un sat din Covasna
Inspectorii de la Vama Isaccea au confiscat aproape 1.300 de perechi de încălțăminte de marcă suspectate că sunt contrafăcute, în valoare de 4,9 milioane de lei, aflate într-un camion spre Odesa. Foto: Poliția de Frontieră Română
7 oct.
Un șofer de TIR ucrainean a vrut să ducă în Odesa 1.300 de perechi de pantofi contrafăcuți, pe la Isaccea
guvernul-romaniei-sigla
7 oct.
A avea sau a nu avea guvern…
VIDEO Cine este Luca Niculescu
6 oct.
Mă cheamă Luca și-mi place-ntre golani...
Arhiva foto
6 oct.
Acea zi din octombrie
fermier-roman-tractor
5 oct.
Programul de clemență din care fermierul lipsește