În a doua zi de Crăciun, mii de credincioși din toate colțurile țării și din afara granițelor au ales să își petreacă sărbătoarea la Catedrala Națională din București. În frigul iernii, oamenii au venit cu rugăciuni, emoție și telefoanele pregătite, transformați într-un pelerinaj al credinței și al curiozității.
Cuprins:
E puțin trecut de ora 10:30, iar aplicațiile meteo indică -3 grade, cu o temperatură resimțită de -6. Vântul nu mai bate ca în ultimele zile, soarele a ieșit pe cer și mai ridică ușor mercurul din termometre.
În a doua zi de Crăciun, mii de persoane au plecat de acasă și au ales să viziteze Catedrala Națională din București.
Aceasta este deschisă până pe 8 ianuarie, între orele 9:00 și 17:00. „Nu mai e balamucul de acum câteva luni!”, spune o doamnă.
Îmbrăcați gros, cu căciuli de iarnă și geci care să le țină de cald, oamenii s-au încolonat ca într-o excursie, pe două sau patru rânduri, pentru a intra în Catedrala Națională, devenită cea mai mare biserică ortodoxă din lume.
Cu pași domoli și priviri ridicate, purtând în ei emoția unei întâlniri mult așteptate, oamenii au trecut testul „patinoarului” creat în fața intrării principale.
Cele 30 de trepte au fost ultimul hop, apoi bolțile uriașe împodobite cu icoane au fascinat pe toată lumea.
Oameni simpli, familii întregi, bătrâni sprijiniți în baston și copii cu ochii mari au venit nu doar să vadă, ci și să trăiască a doua zi de Crăciun în măreția credinței din centrul Bucureștiului.
„Aici, ca să fie cald, trebuie să facă focul din iunie”, spunea, glumind, un bătrân.
Mulți dintre pelerini au străbătut sute de kilometri pentru acest popas. Din Moldova, din Ardeal, din Oltenia, oamenii au venit cu inimile pline, ca la o mare sărbătoare.
Pentru unii a fost prima întâlnire cu Catedrala, pentru alții, o revenire firească. „Stau peste drum, vin de fiecare dată când pot. Mă rog și stau pe-un scăunel, nu mă deranjează nimeni”, spune o persoană.
În șoaptă, se rosteau rugăciuni pentru cei de acasă, pentru sănătate, pentru pace. Dar mulți aveau telefoanele scoase, blițurile aprinse și filmau tot ce le ieșea în cale. „Să vadă și ai mei de la țară”, se aude din mulțime.
În jurul Catedralei, imaginea era, la rândul ei, impresionantă, cu zeci de autocare aliniate, venite din toate colțurile țării.
Motoarele oprite, geamurile aburite și grupurile adunate în jurul conducătorilor de grup dădeau locului aerul unui mare pelerinaj.
Oamenii coborau cu emoție, își făceau semnul crucii înainte de a intra, ca și cum fiecare pas ar fi fost parte dintr-un ritual.
Spectacolul a căpătat o dimensiune și mai amplă odată cu sosirea autocarelor din afara granițelor.
Zeci de pelerini din Grecia și Bulgaria au venit special la București pentru a vedea Catedrala Națională, atrași de renumele ei și de legătura profundă dintre popoarele ortodoxe.
Se auzeau limbi diferite, dar gesturile erau aceleași: închinarea, tăcerea, privirea ridicată spre pereții pictați cu migală.
Cei care doreau o amintire la plecare aveau de ales dintre iconițe și cărticele cu imaginea Catedralei, dar și magneți de frigider ori tămâie, menite să le amintească de vizita la București.
La finalul vizitei în Catedrala Națională, pelerinii se pot opri spre închinare la moaștele Sfântului Apostol Andrei. Racla a fost lucrată la Atelierele Patriarhiei Române, fiind împodobită cu icoane ale sfântului și cu alte ornamente.
Conform basilica.ro, racla păstrează peroneul și rotula de la piciorul drept ale Sfântului Apostol Andrei, dăruite Patriarhiei Române de către Preasfințitul Părinte Siluan, Episcopul Italiei, și de Arhiepiscopul catolic Orazio Soricelli de Amalfi–Cava de’ Tirreni.
„Sfântul Andrei, apostolul românilor și ocrotitorul României, va fi statornic prezent în această Catedrală pe care el o ocrotește. El ne cheamă să păstrăm credința apostolică, să o transmitem mai departe și să ne bucurăm de comuniunea sfinților”, a fost mesajul părintelui Daniel, patriarhul României.
Mozaicurile au fost realizate în perioada 2019-2025 și constituie un foarte amplu și complex ansamblu de mozaic, acoperind o suprafață de aproximativ 25.000 mp.
Realizarea unui metru pătrat de mozaic presupune îmbinarea a aproximativ 10.000 de pietricele, aplicate cu un adeziv special pe bază de ciment. Iată câteva cifre inedite!