Premiera mondială a fost înregistrată de Arabia Saudită, ţară care marţi, la un târg de investiţii în tehnologie, a acordat cetăţenie unui robot.
Sophia este un robot creat de către cei de la Hanson Robotics, din Hong Kong. Robotul este "echipat " cu inteligenţă artificială şi are funcţii extrem de complexe. De la simplul clipit până la cele mai grele expresii ale feţei. Poate răspunde coerent la întrebări, poate formula singur răspunsurile.
Ea a devenit astfel primul robot din lume care primeşte cetăţenia unui stat, cea a Arabiei Saudite. În cadrul unei prezentări, Sophia şi-a demonstrat capacităţile „umane” de expresie.
"Vreau să trăiesc şi să muncesc alături de oameni, aşa că am nevoie să-mi exprim emoţiile ca să-i înţeleg pe oameni şi să le câştig încrederea”, a spus robotul.
Întrebată dacă roboţii pot avea conştiinţă şi să ştie că sunt roboţi, Sophia a răspuns: „De unde ştii că tu eşti om?”
"Vreau să-mi folosesc inteligenţa artificială ca să-i ajut pe oameni să trăiască mai bine, cum ar fi să gândesc locuinţe mai inteligente, să construiesc oraşe mai bune”, a adăugat ea.
Despre posibilitatea unui „viitor sumbru”, precum cel din filmul de ficţiune Blade Runner, Sophia a răspuns că inteligenţa ei artificială a fost proiectată în jurul valorile umane, precum înţelepciunea, bunătatea ori compasiunea.
În cadrul aceluiaşi eveniment, Arabia Saudită a anunţat că plănuieşte să construiască un mega-oraş organziat în jurul roboţilor şi energiilor regenerabile, pe coasta Mării Roşii. Proiectul va costa 500 de miliarde de dolari.
<iframe width="560" height="315" src="https://www.youtube.com/embed/dMrX08PxUNY" frameborder="0" allowfullscreen></iframe>