Spital de front

victima, are chef de sueta molcoma, punand, pret de cate-va minute, intrebari peste intrebari si conchide: „Va fac legatura cu Salvarea”. Alta dispecera, alt interviu interminabil. Ambulanta avea sa vina la ora 9.20 si sa ajunga la Urgenta la ora 9.35. intre timp, venise un echipaj de la Rutiera, unul din agenti avand placerea unei conversatii discrete, intre patru ochi, cu soferita, la distanta. Avea sa vina si echipajul de la Accidente si sa faca procesul-verbal. Cel care l-a intocmit ia act de declaratiile martorilor oculari („pe trecerea de pietoni”), dar scrie altfel („in zona”). La Spitalul de Urgenta, un medic devotat si profesionist incearca tot posibilul, intr-o operatie durand ore. Va urma o imobilizare lunga, dificila si insuportabila, intr-un „spital de front” – al carui personal insuficient si prost retribuit face tot ce poate – care si acum poarta urmele cutremurului din ’77, e supraaglomerat si duce o acuta lipsa de fonduri pentru reparatii. Fonduri dintr-un buget altminteri suficient pentru palatele ultramoderne din reteaua Casei Nationale a Asigurarilor de Sanatate. Mai e mult pana departe, adica pana cand asistenta de urgenta sa ajunga la standarde normale de operativitate si, de ce nu?, de civilizatie.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.

ABONEAZĂ-TE