În vârstă de 62 de ani, Kathy Hochul a depus jurământul în faţa judecătoarei Janet DiFiore, în Capitoliul statului, în Albany, și a devenit astfel prima femeie guvernator al statului New York. O ceremonie oficială de preluare a funcției este programată marți, la ora locală 10:00, în prezența familiei lui Kathy Hochul și a altor politicieni din New York.

Ulterior, marți după-amiază, Kathy Hochul va susține primul său discurs în calitate de guvernator în care, cel mai probabil, își va anunța prioritățile. Până acum, ea a evitat să dea detalii despre planurile sale după preluarea funcției care a fost ocupată de Andrew Cuomo timp de zece ani, susținând că statul nu poate avea doi guvernatori în același timp.

Ea a precizat totuși că una dintre primele măsuri pe care le va lua va fi legată de obligativitatea purtării măștii de protecție, mai ales în condițiile în care se apropie începutul noului an școlar.

Cine este Kathy Hochul

Kathy Hochul a fost membră a Congresului din Buffalo și viceguvernator din 2015. Ea a promis un mandat mai transparent decât al predecesorului său, iar în cele două săptămâni de când Cuomo și-a anunțat demisia, a avut mai multe întâlniri cu aleși din New York, pregătindu-se să-și construiască administrația.

„Nimeni nu va descrie vreodată administrația mea ca fiind un mediu de lucru toxic”, a declarat în fața jurnaliștilor la scurt timp după ce Andrew Cuomo a anunțat că demisionează.

Hochul va duce la capăt restul de mandat al lui Cuomo și a anunțat deja că vrea să candideze anul viitorul pentru funcția de guvernator.

Andrew Cuomo a fost guvernator al statului New York timp de zece ani

Plecarea lui Andrew Cuomo din funcția de guvernator al New Yorkului după zece ani a venit în contextul unui raport al procurorului general al statului american, care a constatat că acesta a hărțuit sexual 11 femei și a creat un mediu de lucru ostil pentru angajate.

Potrivit anchetei, Cuomo a pipăit, sărutat şi făcut comentarii nepotrivite la adresa a 11 femei, foste sau actuale funcționare ale statului. Procurorul din New York a precizat că prin acest comportament, Cuomo a încălcat mai multe legi federale și ale statului. Andrew Cuomo a negat acuzațiile.

Foto: Hepta

Citeşte şi:

Ar trebui sau nu ca România să primească refugiați afgani? Argumentele specialiștilor

Trotuarele-capcană din centrul Capitalei. Pericolul care îi pândește pe pietoni la fiecare pas

„Am simțit pură teroare”. Disperarea unei mame care și-a pierdut fiica de doi ani, călcată în picioare pe aeroportul din Kabul

Cine este noua cucerire a lui Zenga, după divorțul de Raluca. Este tot româncă, cu 30 de ani mai tânără
PARTENERI - GSP.RO
Cine este noua cucerire a lui Zenga, după divorțul de Raluca. Este tot româncă, cu 30 de ani mai tânără
Marele actor al României pe care toată lumea l-a UITAT. Mormântul lui nu are nici flori, nici lumânări. E DEPLORABIL!
Playtech.ro
Marele actor al României pe care toată lumea l-a UITAT. Mormântul lui nu are nici flori, nici lumânări. E DEPLORABIL!
Criza energetică mondială devine și mai gravă. China a rămas și fără motorină. Șoferii așteaptă zile întregi pentru a alimenta cu rația
Observatornews.ro
Criza energetică mondială devine și mai gravă. China a rămas și fără motorină. Șoferii așteaptă zile întregi pentru a alimenta cu rația
Horoscop 28 octombrie 2021. Leii au idei bune, le pun în practică fără rețineri, și totuși ceva pare să lipsească
HOROSCOP
Horoscop 28 octombrie 2021. Leii au idei bune, le pun în practică fără rețineri, și totuși ceva pare să lipsească
Informații de ultimă oră despre vaccinul Pfizer. Specialiștii au făcut anunțul
Știrileprotv.ro
Informații de ultimă oră despre vaccinul Pfizer. Specialiștii au făcut anunțul
Surpriză. Vedeta prinsă pe un site de adulţi. Ce tarif avea. A fost imediat concediată
Telekomsport
Surpriză. Vedeta prinsă pe un site de adulţi. Ce tarif avea. A fost imediat concediată
Psoriazis – mai mult decât o boală de piele
PUBLICITATE
Psoriazis – mai mult decât o boală de piele