Gruparea jihadistă Stat Islamic a lăudat pe rețeaua de socializare Twitter actul lui Omar, care a ucis cu sânge rece 50 de tineri și a rănit alți 53. Acesta a tras la întâmplare cu o armă semi-automată și avea o vestă cu un dispozitiv exploziv pe el. Autoritățile din Orlando, Florida, au declarat că investighează dacă ucigașul, care a fost foarte bine organizat, avea legături cu islamismul extremist. În mod surprinzător, acesta nu avea antecedente penale.


„La ora 02.02 în această dimineață, un ofițer care lucra la clubul de noapte Pulse a anunțat că au avut loc împușcături. Ofițerul nostru a încercat să-l neutralizeze pe atacator într-un schimb de focuri. Însă suspectul a intrat în club, unde a tras mai multe focuri, iar apoi a luat ostatici. În mod evident, mai mulți ofițeri de la diferite agenții, precum SWAT s-au deplasat imediat la fața locului. La ora 5.00, în această dimineață, am luat decizia să salvăm ostaticii care se aflau în club”, a declarat un reprezentant al poliției.

Echipele SWAT au intrat să îi elibereze pe ostatici și l-au neutralizat pe atacator, într-un schimb de focuri.

 

 

 

 

Autoritățile au confirmat că unul dintre polițiști a fost împușcat în cap de atacator, însă acesta a supraviețuit pentru că a fost salvat de casca Kevlar, pe care o purta. Oficialii au anunțat că investighează cazul ca un atac terorist intern, considerat cel mai mare de acest gen din istoria Statelor Unite.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.