Strănepotul lui Caragiale riscă să ajungă în stradă

Mama lui a fost casieră

Viaţă grea pentru urmaşii lui I.L. Caragiale. Mama, Ana, al cărei propriu tată, Nicolae Caragiale, fusese ziarist, a lucrat aproape toată viaţa ca simplă casieră la Fabrica de ciocolată Zamfirescu, rebotezată, după naţionalizare, Fraga. “Nici măcar nu a primit pensie, că au rătăcit ăia nu ştiu ce acte şi adeverinţe. Ne-a mai ajutat, pe vremuri, Zaharia Stancu, dintr-un fond literar, ca preşedinte al Uniunii Scriitorilor. Iar în casa în care stau şi acum, cea cu care am atâtea probleme, ne-am mutat în 1957, după ce a căutat ajutor peste tot şi nu l-a găsit decât la directorul de atunci al Teatrului Naţional, scriitorul Ion Marin Sadoveanu. Noi stăteam de 11 ani prin Pantelimon, într-o cameră cu pământ pe jos, dar mama s-a prăpădit la doar 3 ani după ce ne-am mutat acolo”, rememorează cu voce vie, dar încercănată de amar, Gheorghe Caragiale.
El însuşi a lucrat o viaţă ca proiectant la IPROMET, “adică Institutul de Proiectări în Metalurgie”, îmi desluşeşte bătrânul iniţialele. Acum, se luptă să nu fie aruncat pe străzi din casa în care, după moartea soţiei, locuieşte împreună cu fiica lui, Cristina Mihaela, de 49 de ani, şi cu fata acesteia, Ana Maria, care, la 24 de ani, e şomeră. 2012 va fi “Anul Caragiale”, iar osanalele, binemeritate, de altfel, se vor înălţa până la cer. Undeva, prin Bucureşti însă, strănepotul marelui scriitor şi familia lui s-ar putea să pună capul pe o bordură, în loc de pernă. Şi să-şi tragă strada peste ei, drept plapumă.

Primarul Piedone, neinteresat de situaţie?

În 1957, Ana Caragiale, mama lui Gheorghe, în urma unei cereri făcute către Teatrul Naţional, a primit prin repartiţie o locuinţă naţionalizată în strada Cuza Vodă nr. 47, sectorul 4. Proprietarii casei erau cei din familia Weissmann, care rămăseseră în imobil.
“Am trăit cu ei în bună pace până prin 1975, când au plecat în Israel, chemaţi de fiul lor”, ne-a spus strănepotul. În 2003, urmaşii familiei Weissmann au recâştigat casa pe baza Legii 10 din 2001. A urmat un contract de închiriere pe 5 ani, făcut între proprietari şi familia Caragiale, contract care s-a încheiat în 2008, primii nemaidorind prelungirea acestuia.

Din acel moment, a început coşmarul urmaşilor lui “nenea Iancu”. “Am solicitat repartizarea unei locuinţe sociale de la primăria domnului Piedone, la sectorul 4. Deşi eram la un moment dat pe locul 6-7 pe lista de aşteptare, peste noapte m-am pomenit pe 133. De la categoria «evacuaţi» – nu ştiu cine sau de ce a făcut asta – m-am trezit trecut la cea de «social-revendicaţi». Asta înseamnă, deci, la «Sfântul-Aşteaptă». Am încercat să intru, în primăvara asta, în audienţă la domnul Oprescu, primarul general. Fără succes. Ba, o secretară mi-a şi spus: «Nu ştii, domle că domnu primar nu mai acordă audienţe de doi ani?»”.
 

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.

ABONEAZĂ-TE