MENIU CAUTĂ
12 Feb. 2019 18:26 , de Ioana Tomescu

Structura anului școlar 2019-2020 (proiect). Când încep elevii școala și ce se întâmplă cu vacanța intersemestrială

Distribuie

Structura anului școlar 2019-2020, în forma propusă de Ministerul Educației, arată că elevii vor începe școala luni, 16 septembrie, în timp ce vacanța intersemestrială dispare. Astfel, după vacanța de iarnă, care are o durată de 3 săptămâni, elevii vor intra direct în semestrul 2. 

Potrivit proiectului pentru structura anului școlar 2019-2020, obținut de Edupedu.ro, primul semestru are o durată de 14 săptămâni, în timp ce al doilea semestru are o durată de 21 de săptămâni.

Structura anului școlar 2019-2020

Semestrul I (14 săptămâni)

Cursuri – luni, 16 septembrie 2019 – vineri, 20 decembrie 2019

În perioada 26 octombrie – 3 noiembrie 2019, clasele din învăţământul primar şi grupele din învăţământul preşcolar sunt în vacanţă.

Vacanța de iarnă – sâmbătă, 21 decembrie 2019 – duminică, 12 ianuarie 2020

Semestrul al II-lea (21 săptămâni) 

Cursuri – luni, 13 ianuarie 2020 – vineri, 3 aprilie 2020

Vacanţa de primăvară – sâmbătă, 4 aprilie 2020 – marți, 21 aprilie 2020

Cursuri – miercuri, 22 aprilie 2020 – vineri, 19 iunie 2020

Vacanţa de vară – sâmbătă, 20 iunie 2020 – duminică, 13 septembrie 2020

În structura anului școlar 2019-2020, programul național „Şcoala altfel” se va desfășura în perioada 7 octombrie 2019 – 29 mai 2020, pe o perioadă de 5 zile consecutive lucrătoare, a căror planificare se află la decizia unității de învățământ.

Totodată, Ministerul Educației propune ca lucrările scrise semestriale (tezele) să se susțină după parcurgerea programei școlare, cu cel puțin 3 săptămâni înainte de finalul semestrului.


Citește și:

Rețeaua doctorilor falși se extinde și în spitale publice! O femeie de 30 de ani și-a inventat o diplomă de medic și lucrează de 10 ani la Secția de Ginecologie a Spitalului de Urgență Ilfov!

Comentarii