Studentă la Stomatologie în Iași, ținută 6 zile la izolare într-un centru de migranți din Belgia și expulzată apoi în România
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Urmărește Libertatea in Google Discover
În plină vacanță, o studentă la stomatologie în România a trăit un coșmar pe Aeroportul Charleroi, din Bruxelles. Tânăra, care e originară din Maroc, a petrecut 11 zile în Centrul de Tranzit Caricole, din Steenkkerzeel, dintre care 6 în completă izolare, pentru că a refuzat să semneze documente pe care nu avea voie să le citească, relatează ediția de limbă franceză a celui mai popular portal de știri marocan, Hes Press.
Ouiam Ziti este o tânără studentă în anul 4 la Stomatologie, la Iași. Pentru că n-a putut să petreacă sărbătorile de sfârșit de an în Maroc, alături de familie, din cauza suspendării zborurilor, tânăra a decis să plece în Belgia la unchiul ei, cu care urma să petreacă câteva zile, și care apoi ar fi trebuit să o ducă la Lille, unde urma să se întâlnească cu fratele ei geamăn pentru a petrece Crăciunul și Anul Nou.
Acesta era programul lui Ouiam, înainte ca lucrurile să-i scape de sub control, pe 13 decembrie 2021, când a aterizat, din România, pe Aeroportul Charleroi din Bruxelles. Tânăra studentă a fost reținută de atunci 11 zile, dintre care 6 în izolare, fără telefon sau medicamente (are probleme cardiace), a explicat ea în înregistrări audio avute la dispoziție de sursa citată.
„Am studiat doi ani în Belgia înainte de a veni în România. Sunt obișnuită să fac această călătorie, adică între orașul în care locuiesc în România și Charleroi, și nu am avut niciodată probleme cu poliția. În 13 decembrie, ajung în fața polițistului, la aeroportul din Belgia, și îmi prezint pașaportul marocan, permisul de ședere și viza Schengen eliberată de autoritățile franceze, pe care deja am folosit-o pentru a călători în Spania, fără orice problemă”, spune tânăra studentă.
„Ulterior, continuă ea, polițistul mă întreabă unde merg la Bruxelles. I-am explicat că mă duc la unchiul meu, care îmi este garant de 6 ani, pentru a petrece câteva zile cu el și că am actele care dovedesc asta. De ce Charleroi? Răspund că este cel mai apropiat oraș de Lille, unde se află fratele meu. Și toată lumea face acest tip de călătorie fără nicio grijă”.
Ulterior, polițistul o întreabă dacă are bani la ea. Studenta îi explică că nu avea doar zece euro cash, dar că e în posesia unui card bancar emis în Franța și pe care-l poate folosi oriunde în lume și a făcut-o deja și în Belgia.
„Îi explic că, dacă avea nevoie de numerar, ar putea să mă însoțească la ATM să retrag banii și să-i arăt că am suficienți pentru a-mi satisface nevoile cât timp rămân în Belgia. Polițistul îmi ia cardul și îmi spune că nu este valabil pentru el. Este prima dată în viața mea când mi se întâmplă asta. Apoi a spus în batjocură: ești student la Stomatologie? Am o carie. Poți să o tratezi, să faci practică”, relatează tânăra.
Polițistul a întrebat-o apoi pe studenta din nordul Africii dacă are viză pentru Belgia. I-a explicat că are o cerere de viză la ambasadă, și are un acord al unchiului ei, rezident legal în Belgia, legalizat de autoritățile belgiene, iar bărbatul poate trimite o copie.
Tânăra studentă a reușit să-și sune în sfârșit unchiul, care cere să vorbească cu polițiștii și le explică situația, spunându-le că este gata să ofere orice element de lichiditate, comunicându-le toate detalii bancare. „Le-a oferit toate soluțiile posibile”, a spus ea, dar fără rezultat.
„Polițistul i-a spus: vă asigur, nepoata dumneavoastră nu se va întoarce pe teritoriul belgian. În acel moment mi-am dat seama că era totul terminat pentru mine”, spune Ouiam.
Coșmarul lui Ouiam abia începea. Polițiștii o întreabă dacă are bilet dus-întors, ceea ce avea, întrucât urma să se întoarcă în România, după sărbătorile de sfârșit de an, pentru examene. Prin urmare, luase un bilet dus-întors pentru 3 ianuarie, din Franța.
„Acolo, polițistul își imaginează un întreg scenariu, spunând că am vrut să mă stabilesc în Belgia pentru 22 de zile. Doar că acestea nu au fost declarațiile mele. Îi explicam că am de gând să petrec câteva zile cu unchiul meu, înainte de a pleca în Franța la fratele meu. Și că nu aveam de gând să stau deloc 22 de zile în Belgia. Și că, dacă trebuia să mă întorc în România în aceeași zi, eram gata să o fac fără nicio problemă”, spune ea.
Chiar dacă polițiștii nu aveau niciun motiv să o aresteze pe tânăra studentă, au transferat-o într-o cameră cu ușă dublă, unde nici măcar nu avea dreptul la un pahar cu apă. După câteva ore petrecute în această cameră, doi polițiști au venit și au luat-o pe Ouiam, pentru a-l duce la subsolul Aeroportului Charleroi, într-o cameră închisă „care se numește pur și simplu celulă”, descrie Ouiam încăperea.
„Mă țin în cameră, încerc să-mi dau seama de ce, dar nu am dreptul la nicio explicație. Am fost deci arestată administrativ, fără să fiu audiată, fără raport. Potrivit avocatului meu, este ilegal să arestezi pe cineva fără să îi comunici asta scris. Am stat în această cameră 7 ore. Doi polițiști au venit după aceea să-mi explice decizia Ministerului de Externe belgian și, ca de aceea am fost expulzată de pe teritoriu, cu anularea vizei mele franceze”, spune Ouiam.
„Când eram în camera de la subsol în jurul orei 10.30, mi-au confiscat toate lucrurile, inclusiv telefonul mobil. Le-am explicat că ar trebui să răspund părinților mei pentru a-i liniști, ei au refuzat categoric să mă lase să vorbesc. În acel moment, m-au dus la polițistul din birou pentru a-mi explica decizia Agenției. Îmi spune că sunt documente de semnat cu privire la revocarea vizei mele și la expulzarea mea. Și îmi explică procedura, că voi fi plasată într-un centru pentru câteva zile, ca să iau zborul de vineri pentru a mă întoarce în România”, spune tânăra studentă.
Ouiam a întrebat dacă nu există altă soluție, cum ar fi să plece spre România, pe cheltuiala ei, chiar a doua zi. Polițiștii i-au spus că se poate, dar că ea trebuie să semneze mai întâi actele. Ca orice persoană adultă și cu un anumit nivel de cunoaștere a drepturilor sale, Ouiam cere să citească conținutul documentului, polițistul refuză și îi cere din nou să semneze și va primi o copie ulterior.
„Îl întreb dacă aș putea vorbi cu tatăl meu la telefon, înainte de a semna și de a-i explica conținutul. Îmi dă telefonul, vorbesc cu tatăl meu în arabă, fiind marocan, apoi unul dintre polițiști îmi arată și îmi spune: dacă nu vorbești franceză, nu vom fi prieteni. Erau cu adevărat amenințări”, spune Ouiam.
După ce i-au confiscat din nou telefonul, polițiștii insistă ca Ouiam să semneze documentele și i se spune că, dacă procedează așa cum doresc, nu va fi obligată să meargă la centru, ci să-și cumpere biletul și să se întoarcă în România.
„Cer să văd actele înainte de a le semna, ei refuză, dar încep să le citească repede, sărind multe puncte. Ei doar dau conținutul că sunt deportat și că mi-a fost revocată viza. Refuz să semnez fără să citesc conținutul. În acel moment, mă iau și mă duc înapoi în cameră, fără să-mi dea înapoi telefonul. După aceea, am fost dusă la centrul închis Le Caricole, la o oră și 30 de minute de aeroportul din Charleroi”.
Ouiam Ziti a fost plasată în izolare în acest centru timp de 6 zile. Telefonul i-a fost confiscat, precum și tableta, produsele de igienă și medicamentele pentru inimă.
„Am încercat să iau legătura cu avocatul meu, am încercat să iau legătura cu Ambasada Marocului. Mi-au spus apoi că mă vor căuta ei, dar nu au făcut nimic”, spune ea.
Împreună cu avocatul său, Ouiam a încercat să facă un apel urgent în instanță, pentru a arăta că decizia luată nu a fost întemeiată pe motive reale și că declarațiile sale, în timpul trecerii sale prin vamă, au fost denaturate.
Decizia autorităților belgiene a fost pronunțată pe baza acestor informații eronate. Purtătorul de cuvânt al Office des Étrangers (OE), Dominique Ernould, a afirmat în acest sens că „studenta marocană Ouiam Ziti nu îndeplinea condițiile pentru a putea intra în Belgia”.
„Ea are o viză de turist eliberată de Franța. Scopul șederii ei trebuie să fie în Franța. Totuși, ea a declarat că intenționează să rămână 22 de zile în Belgia. Și pentru asta, ea nu a avut sprijin legalizat. În plus, legea prevede că este necesar să se poată justifica suma de 45 de euro pe zi, ceea ce conform raportului transmis de poliția vamală, nu a fost cazul aici”, a explicat Ernould.
„În urma procedurii de apel, am fost chemată la audiere în fața unui judecător. A fost ultima mea speranță să-mi rezolv cazul, urma să particip la audiere. Care era dreptul meu. Cu o zi înainte de audiere, vorbesc cu personalul de la centru și îi întreb dacă totul este planificat pentru ziua următoare, astfel încât să pot participa la audiere. Mi-au spus că totul este bine. În ziua cea mare mă trezesc la 7.30 și le explic că a trebuit să plec, deoarece audierea este la 9.30. Încep să-mi spună că nu au primit o citație. Le arăt un e-mail. Nu aveam telefonul meu, așa că m-am conectat la computerul lor pentru a le arăta citația în căsuța mea poștală. Ei văd că există într-adevăr o citație în numele meu pentru o audiere”.
Și aici Ouiam a înțeles că nu voiau ca ea să participe la audierea ei și să povestească ce sa întâmplat cu adevărat.
„Încă o dată mi-a fost încălcat dreptul la cuvânt, de la intrarea mea în Belgia, până în ultima zi. Să știți că eram gata să plec din Belgia în aceeași zi și am spus clar. Dar a trebuit să contest anularea vizei. Studiez în limba franceză și am făcut această cerere de viză pentru stagiile mele în Franța. Brusc, această anulare a vizei nu-mi mai permitea să am viză de 4 ani și asta dăunează studiilor, mai ales că am diplomă europeană. Va trebui să fac într-o zi un stagiu în Franța”, spune tânăra studentă la Stomatologie.
Până în prezent, și conform informațiilor pe care le avem la dispoziție, Ambasada Marocului în Belgia încă nu a intervenit în acest caz.
Pe 24 decembrie, în jurul orei 14.30, Ouiam Ziti a fost repatriată în România: „Nu am ucis pe nimeni, nu am furat de la nimeni. Sunt aici să-mi petrec vacanța de sfârșit de an cu familia și sunt tratată ca un criminal. Este o experiență foarte proastă și sunt încă traumatizată”.
Ouiam Ziti își va aminti mult timp de acele unsprezece zile petrecute într-un centru închis: „Nu știu dacă voi avea vreodată curajul să mă întorc în Belgia. Am studiat aici doi ani. Niciodată nu m-am gândit că va trebui să plătesc atât de mult pentru dragostea mea de a studia. M-am trezit aici lipsit de libertate și de drepturile mele fundamentale”.
