”Să te deplasezi cu bicicleta este de acum mai ușor. Vedem cum funcționează pe liniile 43 (Grigorescu-Zorilor), 43B (Grigorescu- Calea Turzii), 35 (Piața Gării- Zorilor), iar apoi vom extinde acest nou serviciu, dacă este considerat util”, a scris Emil Boc, pe Facebook.

„O gogoașă electorală“

Măsura luată de primărie nu este însă pe placul comunității bicicliștilor din Cluj, care susține că a cerut de mai multe ori și de mult timp autorităților să ia în calcul un sistem de prindere a bicicletelor pe autobuze. Reprezentanții comunității spun că Boc a aruncat în spațiul public această idee abia acum doar pentru a-și face campanie electorală.

„Îi batem de mult la cap cu această propunere, dar ar fi trebuit să facă o consultare publică. Nu pare o intenţie serioasă, ci este o gogoaşă electorală”, susţine Radu Mititean, preşedintele Clubului Cicloturism Napoca, din Cluj.

Un mister ascuns în poză

Edilul din Cluj a postat inclusiv o poză cu un autobuz, care are ataşat un astfel de sistem. Analizând fotografia, reprezentanții bicicliștilor au ajuns la concluzia că este vorba despre niște suporturi simple, asemănătoare modelelor care se atașează la mașinile personale.

„Din ce am văzut, sunt portbagaje pentru biciclete cu cârlig, pare a fi modelul de suport pe care ţi-l pui în spate, pe autoturism. Dar are un sistem de motare care durează foarte mult şi nu poţi să ţii oamenii în staţie”, este de părere Radu Mititean.

Boc: „Nu era nevoie să-i consult“

Emil Boc nu pare deranjat că nu s-a consultat cu bicicliștii profesioniști din oraș. „Nici nu era nevoie să-i consult, pentru că este o solicitare a cetățenilor, nu a clubului de cicloturism, pentru ca cetățenii care locuiesc în pantă să poată folosi bicicleta“, ne-a declarat edilul șef.

În ceea ce privește calitatea sistemelor de prindere, Boc a fost categoric: „Așa cum este la Paris, Londra sau Bruxelles, așa este și la Cluj-Napoca. Dacă este amatorism acolo, este amatorism și la Cluj-Napoca“.

Prima tentativă, eșuată

Suporturile pentru biciclete, montate pe autobuze, nu sunt o idee de dată recentă în Cluj. La propunerea comunităţii de biciclişti din municipiu, autorităţile au mai avut o tentativă în anul 2009, când au fost montate sisteme pe câteva autobuze.

S-a renunţat rapid la ele, după ce şoferii autobuzelor au reclamat faptul că nu au vizibilitate în trafic. Atunci, suporturile pentru biciclete erau montate în partea din faţă a autobuzelor.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.