Furtuna a afectat până în prezent 630.000 de persoane în provincia chineză Fujian, aproape jumătate dintre acestea fiind relocate, a raportat agenţia de presă Xinhua, conform Agerpres.
La începutul acestei săptămâni, taifunul a ucis zeci de persoane în Taiwan şi a adus ploi masive în Filipine.
Taifunul Gaemi dezvoltă vânturi care ating viteza de 100,8 km/h în centrul său, în scădere uşoară faţă de viteza de 118,8 km/h înregistrată în noaptea de joi spre vineri în momentul în care a atins uscatul în oraşul Putian din provincia Fujian.
Cu câteva ore înainte de sosirea taifunului, Comitetul permanent al Biroului Politic al Partidului Comunist, condus de preşedintele Xi Jinping, a organizat o reuniune specială şi a îndemnat autoritățile să ia măsuri pentru a proteja vieţile omeneşti.
„Trebuie depuse eforturi pentru a preveni revărsarea râurilor principale şi prăbuşirea rezervoarelor mari şi a celor de dimensiuni medii, care au o importanţă esenţială”, a anunţat agenţia de presă Xinhua, citând un rezumat al reuniunii.
Au căzut precipitații-record
Din cauza taifunului, 72 de localităţi din Fujian au înregistrat precipitaţii cumulate care au depăşit 250 mm, cea mai mare valoare înregistrată atingând 512,8 mm, au anunţat birourile locale de meteorologie.
Recomandări
Planul „machiavelic” aplicat de un mecanic auto pentru a domina o femeie. Victima: „Mă duc şi mă omor, sincer, că nu mai pot”
Până vineri seară, furtuna Gaemi este aşteptată să ajungă în provincia Jiangxi, unde se află cel mai mare lac cu apă dulce din China, Poyang.
Totodată meteorologii au avertizat că până la 10 provincii chineze ar putea fi afectate, inclusiv Henan, o provincie cu o populaţie de peste 100 de milioane de locuitori şi care se află în centrul Chinei.
Biroul meteorologic din Henan se aşteaptă ca Gaemi să înceapă să aducă ploi în noaptea de vineri spre sâmbătă.
Zeci de morți la Manila
Joi, taifunul Gaemi a inundat mai multe localităţi din Taiwan, rănind peste 700 de persoane şi ucigând alte şapte. De asemenea, furtuna puternică a provocat scufundarea unui cargobot în largul coastelor insulei.
Echipele de intervenţie au salvat aproape 1.000 de persoane din localităţile inundate folosind bărci gonflabile, a declarat Guvernul taiwanez.
În Filipine, acest taifun a provocat moartea a 32 de persoane, capitala Manila declarând „stare de calamitate” în urma inundaţiilor generalizate.
De asemenea, un petrolier care transporta combustibil industrial s-a scufundat în marea agitată din largul Filipinelor.
FOTO: Hepta
În ce țară a fost introdus pentru prima dată dreptul de vot pentru femei?
Login ACUM în contul tău Libertatea pentru a vedea răspunsul sau creează GRATUIT un cont nou!
LOGIN / CREEAZĂ CONT
Care este cea mai mare democrație din lume după numărul de alegători?
Login ACUM în contul tău Libertatea pentru a vedea răspunsul sau creează GRATUIT un cont nou!
LOGIN / CREEAZĂ CONT
În ce țară europeană o dictatură de zeci de ani s-a prăbușit într-o singură zi, după ce tinerii soldați au ales să-și pună flori în arme, în loc de gloanțe?
Login ACUM în contul tău Libertatea pentru a vedea răspunsul sau creează GRATUIT un cont nou!
LOGIN / CREEAZĂ CONT
Există țări unde votul este obligatoriu și se aplică sancțiuni pentru absenteism?
Login ACUM în contul tău Libertatea pentru a vedea răspunsul sau creează GRATUIT un cont nou!
LOGIN / CREEAZĂ CONT
Exista o formă de „alegeri locale” în Evul Mediu european?
Login ACUM în contul tău Libertatea pentru a vedea răspunsul sau creează GRATUIT un cont nou!
LOGIN / CREEAZĂ CONT
Urmărește cel mai nou VIDEO
Urmărește-ne pe Google News
Unica.ro
Bogdan Talașman, detalii tulburătoare despre cum i-a salvat viața lui Florin Busuioc. „Când i-am rupt prima coastă… Credeam că o să-l omor cu mâna mea!”
Viva.ro
Numele ei este pe buzele tuturor, după ce tocmai s-a aflat! Toți o știau pe Sorina Docuz drept „protejata lui Marcel Ciolacu”, însă acest detaliu din trecutul ei s-a aflat abia acum
Libertateapentrufemei.ro
Cum arată și cu ce se ocupă soția lui Daniel Funeriu! Superba franțuzoaică avea 23 de ani când s-a îndrăgostit de românul nostru, olimpic la chimie
Adevarul.ro
Adevăratul motiv pentru care Trump distruge economia Statelor Unite: „Un simptom al degradării democrației” | ANALIZĂ
Elle.ro
Cătălina Toma, PRIMA reacție după ce Theo Rose a fost acuzată că o copiază în ultima ei piesă. Cum a răspuns artista: "Eu cred în competiția creativă, nu în cea plină de invidie"
Unica.ro
Îndrăgitul artist și iubitul lui n-au mai ținut cont de nimic și s-au sărutat în văzul lumii, pe stradă! Avem imaginile! FOTO
Observatornews.ro
ANAF promite controale la locuinţele închiriate pe Airbnb şi Booking. Iancu Guda: "Statul ar trebui să facă altceva"
HOROSCOP
Horoscop 5 aprilie 2025. Gemenii au în față o zi care aduce la lumină anumite adevăruri despre ei, despre viitorul unor intenții de-ale lor