Andrei Cocîrlău este deja o vedetă locală în județul Olt. A întors viața unei școli pe dos și a ajuns în toate ziarele opunându-se unor nedreptăți. Încă de când era în clasa a zecea a vrut să facă o schimbare. În numele său și a altor 50 de elevi navetiști a cerut municipalității locale din Drăgănești Olt decontarea banilor de transport. Și asta e ceea ce a supărat conducerea Liceului Teoretic „Tudor Vladimirescu” la care învăța atunci. A fost chemat la conducere și apostrofat, ba chiar susține că a fost și lovit în urma unei discuții mai aprinse de către directoarea școlii. Șicanele au continuat, băiatul a contracarat cu plângeri la Inspectoratul Școlar Olt și la Ministerul Educației. Și tot el a fost transferat disciplinar la un alt liceu din Slatina când era deja în clasa a XI-a.

Tânăr din „generația anti-corupție” și-a dat în judecată liceul și se luptă cu ”sistemul”: „Vreau să ajung procuror și să stopez abuzurile instituțiilor publice”

Ani de liceu cu practică la tribunal

Andrei vorbește deja ca un avocat. Este student în anul întâi la Drept, în Sibiu. Când povestește despre „speța” sa, folosește termeni juridici, citează din reclamațiile făcute, din rapoartele de control. Acum se pregătește pentru o altă speță, la un concurs de procese simulate pe care îl fac de obicei studenții la Drept. Floare la ureche pentru băiatul care și-a împărțit anii de liceu între școală și tribunal. Încă de când se pregătea pentru Bac, a dat liceul din Drăgănești Olt, Inspectoratul Școlar Olt și Ministerul Educației în judecată, cerând și daune morale de 80.000 de lei. Mulți s-ar întreba de ce a ținut morțiș să ajungă în instanță și nu și-a văzut de școală și de viață. „Nu a fost o încăpățânare, ci o necesitate, deoarece probă eliminatorie la Institutul Național al Magistraturii este buna reputație”, spune hotărât băiatul.

Anunț oficial. România îndeplinește criteriul privind eliminarea vizelor pentru SUA: decizia finală, așteptată anul viitor
Recomandări
Anunț oficial. România îndeplinește criteriul privind eliminarea vizelor pentru SUA: decizia finală, așteptată anul viitor

Procesul său a fost trimis săptămana asta către rejudecare, după recursul făcut de Andrei. Este încrezător că va câștiga. Și nu regretă nicio clipă că anii lui de liceu nu au avut „emoții la română”, ci mai degrabă  în sala de judecată. „ Deși poate vă va surprinde răspunsul meu, anii petrecuți la Liceul Teoretic «Tudor Vladimirescu» Drăgănești – Olt au fost cei mai frumoși din viața mea. Știu că este șocant, însă în cei trei ani petrecuți acolo am legat o mulțime de prietenii, iar experiența negativă a fost o lecție de viață primită prematur, care nu a stricat frumusețea anilor de liceu”, povestește tânărul. Iar în ceea ce-i privește pe foștii lui profesori: „Tind să cred că au renunțat la obiceiul de a-și subestima elevii și că vor începe să respecte drepturile acestora”.

Citește și: VIDEO/ Reprezentantă a Consiliului Elevilor: „În timpul orelor, profesorii își trimit elevii să le cumpere lucruri de la magazin”

„Asistăm la un malpraxis educațional”

Și pentru Andrei Cocîrlâu, tânărul care a dat în judecată liceul, lecția a fost una prețioasă: să aibă încredere în forțele proprii și să nu renunțe. Și și-a făcut o opinie despre școala românească. „În momentul actual, asistăm la un malpraxis educațional, în care un singur profesor stă în fața a 30 de elevi, fiecare cu trăsături, nevoi, daruri și visuri diferite. Îi pune în rânduri, așezați perfect, le spune să stea locului, să ridice mâna dacă vor să vorbească, le dă o pauză scurtă să mănânce și pentru șase ore pe zi le spune ce să gândească, îi pune să concureze unii cu alții pentru a obține un 10. Dacă vom continua pe acest drum, rezultatele vor fi lente, de aceea obiectul nostru, al întregii societăți ar trebui să fie upgradarea, schimbarea, personalizarea spiritului școlar învechit”, explică Andrei. Elevii însă iau acum atitudine și își cer drepturile. A fost și cazul celor din Ploiești care au fost tunși de o profesoară, în timpul orei.

Arhiepiscopia Sucevei: a început cercetarea disciplinară a preoților care au făcut campanie pro-Călin Georgescu. „Au fost contactați deja de corpul de cercetare bisericească”
Recomandări
Arhiepiscopia Sucevei: a început cercetarea disciplinară a preoților care au făcut campanie pro-Călin Georgescu. „Au fost contactați deja de corpul de cercetare bisericească”

Tânăr din „generația anti-corupție” și-a dat în judecată liceul și se luptă cu ”sistemul”: „Vreau să ajung procuror și să stopez abuzurile instituțiilor publice”

Andrei este un tânăr atât de serios că nu ai cum să nu vrei să ai puterea să îl vezi peste 10 ani, când deja va profesa și deși nu ai nicio contribuție, să fii mândru că îți e conațional. „Am venit la această facultate cu un scop precis: să ajung procuror și să fac tot ce îmi stă în putință să stopez abuzurile instituțiilor publice asupra persoanelor, să lupt pentru ca țara în care m-am născut să-și recapete prosperitatea de altă dată. Aprob afirmația că «cel mai mare dușman al unui guvern corupt este un popor educat»”, spune Andrei. Face parte din generația Y, Millennials, Facebook, oricum i s-ar spune, e generația care iese în stradă, care își cere drepturile, care vrea schimbarea și contribuie la ea. „Respectul, adevărul, iubirea, generozitatea și încrederea sunt principalele valori după care mă ghidez în viață și mă definesc ca om. „Generația Facebook” sau „generația anti-corupție” așa cum o numesc eu, este formată din tineri cu spirit creativ, inovativ, critic, cu abilități excepționale de a se conecta la situații noi”, mai spune Andrei. Care deja are și o rezolvare la situația politică și socială din România: „Justiția este singura noastră salvare. Se încearcă obstrucționarea tinerilor de a ocupa funcțiile de procuror, judecător, întrucât clasa politică vrea să stopeze determinarea tinerilor de a se opune faptelor de corupție”.

Vicepreședintele ANCOM Pavel Popescu cere suspendarea TikTok în România. Rețeaua socială ar putea fi interzisă până la terminarea anchetelor privind alegerile
Recomandări
Vicepreședintele ANCOM Pavel Popescu cere suspendarea TikTok în România. Rețeaua socială ar putea fi interzisă până la terminarea anchetelor privind alegerile

Inspectoratul Școlar Olt nu comentează cele întâmplate până la finalizarea procesului.

 
 

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Doi candidaţi la prezidenţiale solicită Curţii Constituţionale anularea alegerilor din primul tur
Știrileprotv.ro
Doi candidaţi la prezidenţiale solicită Curţii Constituţionale anularea alegerilor din primul tur
Drama neștiută a Elenei Lasconi. Acum numele ei e pe numele tuuror, dar a fost atât de săracă, încât nu avea ce mânca: ”Bunica ne dădea pâine pe care o dădeai la porci”
Viva.ro
Drama neștiută a Elenei Lasconi. Acum numele ei e pe numele tuuror, dar a fost atât de săracă, încât nu avea ce mânca: ”Bunica ne dădea pâine pe care o dădeai la porci”
Colegii de scenă și-au luat adio de la Gabriel Cotabiță. Fiicele artistului, un monument de tristețe. Imagini emoționante de la Cimitirul Bellu
Libertateapentrufemei.ro
Colegii de scenă și-au luat adio de la Gabriel Cotabiță. Fiicele artistului, un monument de tristețe. Imagini emoționante de la Cimitirul Bellu
Cele mai simple metode de a scăpa de condensul de pe geamurile termopane. Ce ar trebui să faci, de fapt, pe timpul iernii
FANATIK.RO
Cele mai simple metode de a scăpa de condensul de pe geamurile termopane. Ce ar trebui să faci, de fapt, pe timpul iernii
Ion Țiriac, întrebat despre lupta dintre Lasconi și Georgescu: „Știți ce președinte mi-aș dori?”
GSP.RO
Ion Țiriac, întrebat despre lupta dintre Lasconi și Georgescu: „Știți ce președinte mi-aș dori?”
Ce este naturopatia, practica controversată promovată de Cristela, soția lui Călin Georgescu, și de ce ridică foarte multe semne de întrebare
Elle.ro
Ce este naturopatia, practica controversată promovată de Cristela, soția lui Călin Georgescu, și de ce ridică foarte multe semne de întrebare
Fosta soție a lui CRBL, dezvăluiri în lacrimi despre DIVORȚ. Elena Vîșcu are 3 locuri de muncă și își crește singură fata. Incredibil ce a povestit despre artist
Unica.ro
Fosta soție a lui CRBL, dezvăluiri în lacrimi despre DIVORȚ. Elena Vîșcu are 3 locuri de muncă și își crește singură fata. Incredibil ce a povestit despre artist
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Financiarul.ro
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Expert în dezinformare, despre tacticile Kremlinului aplicate de Călin Georgescu: Neagă ce a spus acum o lună
Observatornews.ro
Expert în dezinformare, despre tacticile Kremlinului aplicate de Călin Georgescu: Neagă ce a spus acum o lună
Horoscop 27 noiembrie 2024. Berbecii au parte de o zi care susține inițiativele curajoase, care se bazează pe o viziune pozitivă asupra lucrurilor
HOROSCOP
Horoscop 27 noiembrie 2024. Berbecii au parte de o zi care susține inițiativele curajoase, care se bazează pe o viziune pozitivă asupra lucrurilor

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI