Zeci de taximetriști au blocat zona Palatului Culturii din Iași, unde au claxonat minute-n șir în semn de protest. Șoferii l-au criticat pe ministrul Transporturilor, Răzvan Cuc, după ce acesta le-a recomandat șoferilor Uber sau Bolt care sunt amendați să conteste sancțiunile în instanță.

„Ați văzut declarația domnului ministru suc și Cuc, care în opinia mea e puerilă, fără niciun fel de cadru legal, spunând că toți cei care au fost sancționați în baza ordonanței, să depună plângeri și contestații la judecătorie, că sigur o să câștige. Nu înțeleg un lucru. Dânsul încurajează pirateria, domnia sa am senzația că nu stăpânește foarte bine cadrul legal sau, în calitatea sa de ministru și de membru în guvernul României, nu a stat probabil și nu i-a întrebat pe cei care sunt mai în măsură și mai cu multă carte decât domnia sa dacă ceea ce a declarat este legal sau este ilegal. În opinia mea, domnul ministru Cuc trebuie să își dea demisia de îndată”, a spus Mircea Manolache, preşedinte COTAR Iaşi, conform Digi24.

Răzvan Cuc preciza joi că ordonanța de urgență prin care a fost modificată legea taximetriei nu interzice aplicațiile de ridesharing precum Uber sau Bolt.

„Noi am dat o ordonanță care vine să combată pirateria. Dar eu știu că la UBER, când faci o comandă, se face plata online, se eliberează o dovadă că ai făcut plata online, deci nu sunt pirați, asta vă spun”, a spus el.

„Eu îi sfătuiesc pe șoferii care au luat amenzi să meargă să le conteste în instanță. Să știți că și eu am fost amendat de poliție și am contestat când am considera că mi s-a făcut o nedreptate”, a adăugat Răzvan Cuc, conform sursei citate.

Joi a intrat în vigoare Ordonanţa de Urgenţă care modifică legea taximetriei, aprobată de Executiv în luna martie, iar şoferii care utilizează aplicaţiile Uber, Bolt şi Clever riscă amenzi şi de 5.000 de lei.

Primii șoferi de ride-sharing au fost sancționați de Poliția Rutieră încă de ieri.

INTERVIU. România și hidrogenul verde: cât este de sustenabil și când îl vom folosi pentru transport și încălzire? „Nu ar trebui să crească factura”
Recomandări
INTERVIU. România și hidrogenul verde: cât este de sustenabil și când îl vom folosi pentru transport și încălzire? „Nu ar trebui să crească factura”

sursă foto: Ziarul de Iași


Citește și:

„Sicriul”, mașina de serviciu a polițiștilor. Moartea a doi agenți de la Postulul de Poliţie Transporturi Navale din Hârşova a fost un semnal de alarmă tras Ministerului de Interne încă de acum 4 ani


 

Google News Urmărește-ne pe Google News


Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Actorul din Las Fierbinți care a slăbit 10 kilograme de la plâns. A ajuns la psiholog
FANATIK.RO
Actorul din Las Fierbinți care a slăbit 10 kilograme de la plâns. A ajuns la psiholog
Tulburător ce i-a spus Mirel tatălui său, care l-a vizitat în arest. I-a vorbit despre victima lui, Andreea: "de fată..." Gestul imediat al bărbatului
Viva.ro
Tulburător ce i-a spus Mirel tatălui său, care l-a vizitat în arest. I-a vorbit despre victima lui, Andreea: "de fată..." Gestul imediat al bărbatului
Poftiți la conacul Adelei Popescu, e aproape gata! «Tadaaam! Eu efectiv mor de plăcere. Foarte mulțumită». Poze noi de la moșie
Libertateapentrufemei.ro
Poftiți la conacul Adelei Popescu, e aproape gata! «Tadaaam! Eu efectiv mor de plăcere. Foarte mulțumită». Poze noi de la moșie
Șoc în tenis: Novak Djokovic s-a despărțit de omul alături de care a luat jumătate dintre Grand Slam-uri. Ce mesaj a avut sârbul
GSP.RO
Șoc în tenis: Novak Djokovic s-a despărțit de omul alături de care a luat jumătate dintre Grand Slam-uri. Ce mesaj a avut sârbul
Documentarul de pe Netflix despre misterele aurului din Transilvania. Ce comori sunt ascunse în România
FANATIK.RO
Documentarul de pe Netflix despre misterele aurului din Transilvania. Ce comori sunt ascunse în România
A omorât un om în urmă cu 26 de ani și spera că va rămâne nepedepsit. Nu se aștepta la o asemenea trădare, după atâția ani
Știrileprotv.ro
A omorât un om în urmă cu 26 de ani și spera că va rămâne nepedepsit. Nu se aștepta la o asemenea trădare, după atâția ani
Adela Popescu, primele imagini din casa de la Șușani. Vedeta își construiește o căsuță de vacanță ca-n povești la Vâlcea! Foto
Unica.ro
Adela Popescu, primele imagini din casa de la Șușani. Vedeta își construiește o căsuță de vacanță ca-n povești la Vâlcea! Foto
Acuzat că a uitat limba română, Răducioiu spune adevărul din spatele episodului bizar: "Evident că lumea a rămas şocată. Nu am vrut să jignesc" | EXCLUSIV
Orangesport.ro
Acuzat că a uitat limba română, Răducioiu spune adevărul din spatele episodului bizar: "Evident că lumea a rămas şocată. Nu am vrut să jignesc" | EXCLUSIV
A găsit un plic cu 16.800 de euro într-o parcare din Piatra-Neamț. Ce a făcut femeia cu banii
Observatornews.ro
A găsit un plic cu 16.800 de euro într-o parcare din Piatra-Neamț. Ce a făcut femeia cu banii
Horoscop 29 martie 2024. Săgetătorii au nevoie de o foarte bună organizare, în care interesele lor să fie pe primul loc, dar nu interesele imediate
HOROSCOP
Horoscop 29 martie 2024. Săgetătorii au nevoie de o foarte bună organizare, în care interesele lor să fie pe primul loc, dar nu interesele imediate
RECOMANDĂRI