”Sicriul”, mașina de serviciu a polițiștilor. Moartea a doi agenți de la Postul de Poliţie Transporturi Navale din Hârşova a fost un semnal de alarmă tras Ministerului de Interne încă de acum 4 ani
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Urmărește Libertatea in Google Discover
Libertatea publică începând de azi o serie de dezvăluiri care scot la lumină o problemă sistemică cu care se confruntă angajații Ministerului Afacerilor Interne: maşinile vechi şi proaste cu care sunt obligaţi să-şi îndeplinească sarcinile de serviciu.Sunt destui polițiști în România care, dacă nu mor între fiarele contorsionate, ajung să lupte pentru viaţa lor pe patul de spital.Investigaţia a pornit de la accidentul petrecut recent la Paşcani, în care a fost implicată o Dacia SuperNova, fabricată în anii 2000, mașină aflată în dotarea poliției județene. În accident, doi oameni ai legii aflați în misiune au fost răniți grav.
Cuprins:
de Cătălin Doscaș
“Jur să respect Constituţia, drepturile şi libertăţile fundamentale ale omului, să aplic în mod corect şi fără părtinire legile ţării, să-mi îndeplinesc cu răspundere şi bună-credinţă îndatoririle ce-mi revin potrivit funcţiei şi să păstrez secretul profesional. Aşa să-mi ajute Dumnezeu!”
Acesta este jurământul rostit în fiecare an de sute de tineri poliţişti.
Aşa a fost şi în 1995, când curtea Școlii de Agenţi de Poliție din Câmpina a răsunat în cor.
Sorin Rădulescu şi Liviu Bălosu aveau atunci 21 de ani.
Tot în 1995, pe poarta uzinei de la Mioveni iese o Dacie 1310.
Are culoarea albastră, ca uniformele Poliţiei Române.
Codul morţii
4 ianuarie 2015. Prin viscolul Bărăganului, aceeaşi Dacie îi poartă pe cei doi poliţişti, mai în vârstă cu 20 de ani, către Postul de Poliţie Transporturi Navale din Hârşova, judeţul Constanţa, locul lor de muncă.
Sunt din nou colegi, de aproape şase ani. Sorin Rădulescu, şeful de post, este în ziua lui liberă, Liviu Bălosu, adjunctul său, ieșise în urmă cu câteva ore din tură.
Bătrâna Dacie taie viscolul şi lasă în spate două dungi negre, prin pătura subţire de zăpadă.
Sub roți e mâzgă amestecată cu sare.
La 50 de kilometri mai în faţă, la postul de poliție de la Dunăre, gerul ţine captive șalupele în gheaţă.
La 100 de metri în faţă, nu se distinge cerul de pământ.
E cod de vreme rea.
Agentul-şef Rădulescu trebuie să se prezinte la ordin, a doua zi, pe 5 ianuarie, la 9.30, în faţa şefilor de la judeţ.
Are maşina personală în service şi îl roagă pe colegul său să vină să-l ia de acasă.
Până la şedinţa de a doua zi trebuie să cureţe pontonul, să elibereze ambarcaţiunile şi să-şi pregătească mapa cu hârtii.
Priveşte pe geam în gol, cu gândul la familia lăsată acasă şi cântăreşte în acelaşi timp nevoile pe care le are postul de poliţie pe care îl păstoreşte.
Ultima oară le ceruse şefilor săi hârtie pentru scris şi un autoturism cu care să aplice legea.
A primit în schimb, cu două luni înainte de Revelion, o Dacie veche pe care a botezat-o “Sicriul”. Umor negru sau premoniţie, nimeni nu poate spune.
Cu un an înainte, în judeţul Constanţa, fuseseră 54 de accidente în care au fost implicaţi poliţişti aflaţi la datorie.
Unul şi-a pierdut viaţa, alți 14 au fost răniţi în maşinile Inspectoratului.
În Planul privind prevenirea accidentelor în rândul cadrelor MAI, mai marii de la judeţ au explicat statistica sec: “din cauză că sunt nedisciplinaţi şi că nu sunt atenţi când conduc”.
S-a înecat cu propria viață
Ne întoarcem în viforul Bărăganului. Bătrâna Dacie înaintează cu 70 de kilometri la oră.
Adjunctul semnalizează pentru o depăşire, dar înainte să intre cu totul pe contrasens, vede prin peretele alb farurile unui mastodont.
Calcă frâna şi dă să revină.
Spatele “Sicriului” dansează, faţa iese pe contrasens, iar autobuzul de Feteşti, cu frâna călcată, vine sanie către cei doi poliţişti care privesc moartea în ochi. Era 4 ianuarie 2015, ora 14:19.
Într-o secundă, plafonul şi o portieră din spate ajung pe câmp.
Cei doi politişti rămân în “Sicriu”.
Printe alte leziuni, agentul Bălosu suferă “rupturi cardiace”, iar şeful său din dreapta, constată legiştii, moare după “asfixiere mecanică prin aspirat sanguin traheo-bronşic”.
Ambii aveau alcoolemie 0.
În urma lor, rămân două văduve şi doi copii. Un al treilea avea să se nască spre sfârşitul anului. Agentul Bălosu urma să fie din nou tată. Şi nici măcar nu ştia.
Din acest punct, povestea urmează un traseu greu de închipuit şi este pusă la cale de un sistem care, culmea, are drept motto “siguranță şi încredere”.
O maşină cu... centuri de siguranţă!
Moartea politiştilor angrenează un mecanism standard în astfel de situații. Rapoartele, mărturiile, constatările şi notele interne culminează cu un proces-verbal întocmit de şefii de la Bucureşti.
Nicăieri în acest ultim document nu se face referire la faptul că cei doi poliţişti se aflau într-un hârb înmatriculat pe numele Inspectoratului de Poliție Județean Constanţa şi care încă circula pe drumurile publice la 20 de ani de când a plecat din județul Argeş!
Nici măcar anul de fabricaţie nu apare în constatările finale ale celor de la Inspectoratul General al Poliției.
În schimb, este trecut negru pe alb că “cei doi politişti implicaţi în accident nu au informat că vor desfaşura vreo activitate în ziua producerii accidentului”, că “poliţistul (din dreapta – n.r.) nu era echipat în ţinuta de serviciu” dar şi că “nu purtau centura de siguranţă”.
Concluzia principală: Dacia, fabricată în 1995, avea “o stare tehnică bună şi un aspect exterior îngrijit şi era echipată cu centuri de siguranţă”.
Ultimul detaliu, aparent redundant, ascunde însă cheia tragediei.
Iarna-n faţă, vara-n spate
Documentul, întocmit la Capitală, ignoră detalii cruciale incluse în expertiza de la faţa locului.
Planşele foto ale criminaliștilor surprind un morman de fiare, o replică tangibilă a indolenței instituționalizate.
Una dintre centuri era secţionată anterior, iar o altă expertiză, ulterioară, subliniază că, de fapt, “ambele prezintă urme de tăiere”.
Cu alte cuvinte, Dacia nu ar fi avut centuri de siguranţă!
Şi, mai mult decât atât, “Sicriul” avea cauciucuri de iarnă doar la roţile din faţă.
Cele din spate urmau să fie distribuite în teritoriu după aprobarea bugetului Poliţiei Române pe 2015!
Documentul este semnat de comisarul-şef Lucian Grăjdeanu de la Direcţia de Poliţie Transporturi din IGPR şi subalternii săi responsabili cu sănătatea în muncă – subcomisarii Dumitrel Ghiorlan şi Robert Şerbănescu şi inspectorul principal Mihai Tanislav.
Totul este contrasemnat de şeful Poliției Române de la acea vreme, comisarul-şef Petre Tobă, care avea să ajungă ministru de interne în Guvernul Cioloş în mai puţin de 10 luni.
De trei ori casare, kilometraj dat peste cap
Cinismul mai marilor din Poliţie nu se opreşte aici.
Alte documente întocmite în urma accidentului arată date contradictorii cu privire la numărul real de kilometri neinclus, de asemenea, în procesul-verbal de după accident.
În raportul Direcţiei Logistice care gestionează flota poliţiei apar 340.468 de kilometri, iar în altă notă, semnată de şeful IPJ Constanţa, comisarul Bogdan Despescu - ajuns şi el ulterior şef al Poliţiei Române -, “Sicriul” are mai puţin cu 24.000 de kilometri.
La momentul tragediei, în cadranul cu cinci cifre produs la Mioveni figurau aproape 67.000 de kilometri.
Asta înseamnă că, în realitate, kilometrajul Daciei fusese dat peste cap de aproape trei ori, în cei 20 de ani de serviciu.
Familii fărâmate, ştabi cu ştaif
Procesul-verbal mai menţionează că “personalul care are în primire autovehiculele din dotare are obligaţia de a-şi însuşi caracteristicile tehnice”.
Traducem: când agentul-şef Sorin Rădulescu a semnat de primire pentru “Sicriu”, şefii săi au scăpat de orice răspundere.
La fel şi întreaga instituţie în slujba căreia se afla.
La aceeaşi dată, în curtea Inspectoratului Judeţean de Poliţie Constanţa erau patru Dacia Duster noi, nerulate aproape un an, cu doar 250 de kilometri în bord.
De asemenea, un Audi A4 şi un Nissan Pathfinder, ambele folosite de şefii de la judeţ, figurau cu o normă de 300 de litri de carburant pe lună.
Păstraţi-vă însă indignarea pentru deznodământ.
Procesul-verbal a mai stabilit că nu a fost vorba de accident de muncă şi că cei doi agenţi se aflau în timpul liber, chiar dacă erau în drum spre serviciu.
Prin această concluzie, ministerul nu mai este obligat să plătească despăgubiri familiior celor doi politişti, iar văduvele sunt excluse dintr-un mecanism de protecţie aferent breslei.
Când un om al legii moare la serviciu, partenerului de viață i se oferă un loc de muncă în cadrul Internelor. Ca în Armată.
O judecată de judecat
La câteva luni de la tragedie, una dintre văduve s-a dus cu procesul-verbal în instanţă.
După mai multe termene şi la peste un an de la tragedie, la Tribunalul Ialomiţa, judecătorul Alexandru Bercaru a dat dreptate Inspectoratului General al Poliţiei Române.
Acelaşi judecător, care a interpretat legea doar în litera, nu şi în spiritul ei, iese din sistem în septembrie 2017, cu o pensie de aproape 7.000 de lei.
Decizia sa, rămasă neschimbată la judecata finală de la Curtea de Apel Bucureşti, a anulat orice fel de compensaţie de care ar fi putut beneficia familiile celor doi poliţişti care au jurat credinţă statului român.
Libertatea a ales să prezinte acest caz pentru că moartea agenţilor Sorin Rădulescu şi Liviu Bălosu în viscolul Bărăganului, din iarna lui 2015, nu este unul izolat ci, dimpotrivă, conturează un fenomen la nivel naţional.El nu se vede dincolo de maşinile lucioase ale şefilor din Poliţie sau de bolizii cu care Ministerul de Interne defilează la paradele de 1 Decembrie.Despre toate acestea, în ediţiile viitoare ale Libertatea.
Ziarul a cerut lămuriri în scris Ministerului Afacerilor Interne cu privire la detaliile din expertiza realizată de crimininalişti care nu au fost incluse în procesul-verbal întocmit în urma accidentului din ianuarie 2015. Până la ora publicării articolului, reprezentanţii M.A.I. nu au transmis niciun răspuns.
Citește și: VIDEO | Regizorul Corneliu Porumboiu, în cursa pentru Palme d'Or: "Se fac foarte multe filme în ziua de astăzi. S-a democratizat cumva arta aceasta"Radu Mazăre va fi adus luni în țară. O echipă de polițiști pleacă în Madagascar să-l preiaCâștigătorul la Loto 6/49 și-a ridicat premiul: „Cine face ca mine, ca mine să pățească”
