Datele prezentate de The New York Times şi CNN arată că ideea instituirii legii marţiale a fost evocată în timpul unei reuniuni tensionate la Casa Albă, la care a participat şi Michael Flynn, fostul consilier pentru securitate naţională al lui Donald Trump, informează Agerpres. Informația a fost catalogată de președintele în exercițiu drept un „fake news”.
Într-un interviu acordat canalului Newsmax, pe 19 decembrie, Flynn afirmase că preşedintele SUA are dreptul să ordone desfăşurarea armatei în statele-cheie unde a câştigat Biden pentru a se repeta alegerile.
Potrivit The New York Times, care citează două surse neprecizate, în timpul acelei întâlniri, Trump s-a interesat de această idee a lui Flynn.
Postul CNN afirmă că respectiva idee a fost menţionată în timpul întâlnirii, dar adaugă că Trump nu a dat clar de înţeles dacă o sprijină sau nu. Apoi, mai mulţi consilieri ai săi ar fi respins posibilitatea decretării legii marţiale, care ar implica intrarea întregii ţări sub controlul armatei.
„Lege marţială = Ştiri false. Sunt doar ştiri rău intenţionate”, a reacţionat Trump duminică dimineaţă pe Twitter.
<blockquote class="twitter-tweet"><p lang="en" dir="ltr">Martial law = Fake News. Just more knowingly bad reporting!</p>— Donald J. Trump (@realDonaldTrump) <a href="https://twitter.com/realDonaldTrump/status/1340523944680583169?ref_src=twsrc%5Etfw">December 20, 2020</a></blockquote> <script async src="https://platform.twitter.com/widgets.js" charset="utf-8"></script>
Legea marţială a fost decretată ultima dată în SUA în 1941, după atacul japonez de la Pearl Harbor.
Preşedintele SUA şi guvernatorii fiecăruia dintre cele 50 de state ale ţării au prerogativa de a institui legea marţială.
Totuşi, conform interpretării dintr-un studiu al Centrului Brennan pentru Justiţie al Universităţii din New York, preşedintele ar avea nevoie şi de aprobarea Congresului pentru o astfel de măsură.
Donald Trump nu şi-a recunoscut nici până acum înfrângerea la alegerile din 3 noiembrie în fața lui Joe Biden şi a întreprins de atunci o serie de demersuri judiciare în care susţine că scrutinul a fost viciat de fraude comise cu ajutorul votului prin corespondenţă, folosit masiv din cauza pandemiei, dar toate aceste încercări ale sale au eşuat.
Foto: EPA