„Dacă se întâmplă ceva cu familia mea, eu de ce să mai trăiesc?”. Mărturiile femeilor care se întorc în orașele lor bombardate, în ciuda pericolului
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Urmărește Libertatea in Google Discover
Din cele peste 2,5 milioane de persoane care au fugit din calea războiului din Ucraina, ajungând în Polonia, mai bine jumătate de milion s-au întors până acum în țara lor. Multe dintre ele sunt femei care decid să revină în Ucraina cu toate că pericolul nu a trecut. Familia lăsată în urmă și îngrijorările față de cei mai în vârstă sunt principalele motive pe care ele le invocă, relatează The Guardian.
Doar în perioada 4 – 10 aprilie, 117.129 de persoane au intrat în Ucraina din Polonia, potrivit datelor oficiale anunțate de Poliția de Frontieră poloneză. Este greu de stabilit câți dintre acești oameni sunt civili pentru că cifrele includ lucrătorii umanitari și alți oficiali, dar voluntarii de la graniță, din satul polonez Medyka, spun că au observat în ultima săptămână o creștere a numărului celor care trec frontiera în Ucraina.
„Am văzut vreo 200 de oameni stând la coadă pentru a pleca în Ucraina zilele trecute. Uneori, există un val de oameni care ies”, spune Ralph Yatsko, de la un stand World Central Kitchen din Medyka.
„Trebuia să ajung acasă”
Mulți dintre ei sunt cei care au găsit un refugiu temporar în alte țări. Unele femei aleg să se întoarcă, chiar dacă pericolul nu a trecut. Ba din contră.
Este și cazul unei femei în vârstă de 50 de ani, Ann, care a plecat în Olanda atunci când luptele ajunseseră aproape de Odesa, orașul-port de la Marea Neagră în care trăia. O lună mai târziu, când încerca să-și calmeze la telefon fiul rămas acasă, în timp ce rachetele rusești zguduiau orașul, ea a decis să se întoarcă.
„Nu am putut să rezist. Trebuia să ajung acasă”, explică ea.
„Nu-mi pasă ce se va întâmpla cu mine. Dacă se întâmplă ceva cu familia mea, eu de să mai trăiesc?”, se întreabă Ann în timp ce se strecoară printr-o mulțime de femei și copii, încercând să se urce într-un tren din gara Przemyśl, din Polonia.
La Odesa, Ann se va reuni cu fiul ei, soția și socrul lui, a cărui casă din Herson a fost distrusă de bombardamentele rusești. Ultima oară când au fost împreună era pe 23 februarie, cu o zi înainte de începutul invaziei, când au celebrat sărbătoarea sovietică cunoscută ca Ziua Bărbatului. I se pare că a trecut o viață de atunci.
„Am visat că fiul meu mă îmbrățișează și îmi spune: «Te rog, nu mă mai părăsi». Prezența mea poate ajuta”, crede Ann.
O altă femeie, mamă a doi copii, se întoarce în Ucraina ca să-și îngrijească părinții care trăiesc în estul țării. Știe că ai ei au nevoie de ea, așa că merge să-i ajute. Se gândește însă că ar vrea să revină apoi în siguranța din Polonia.
„Tot ce pot face este să mă rog”
Alături de cele două femei se află și Tatiana, o femeie de 57 de ani care se îndreaptă spre Colomeea, în vestul Ucrainei, unde mama ei s-a mutat după ce apartamentul lor din Harkov a fost bombardat.
Plecase în Polonia cu nora și nepotul ei și acum se întoarce ca să aibă grijă de mama sa și de alte persoane în vârstă. Și prietenii ei ucraineni din Germania se întorc pentru a-și recupera sentimentul de „acasă” care s-a pierdut odată cu fuga de război.
Tatiana are în Ucraina și doi fii. Unul în vârstă de 27 de ani, care este la Odesa, și altul, de 34 de ani, despre care nu știe nimic de săptămâni întregi.
„Este medic în prima linie. Nu știu unde este și nu poate suna din cauza problemelor de securitate. Tot ce pot face este să mă rog pentru el în fiecare zi”, spune femeia.
„Aici e acasă”
Câteva zile mai târziu, în gara din Liov, în vestul Ucrainei, aproape de granița cu Polonia, refugiații care se întorc așteaptă legăturile de tren și autobuz și se intersectează cu ucrainenii care fug din est, îndreptându-se către țara vecină.
În apropierea gării, Yulia, în vârstă 30 de ani, coboară dintr-un autobuz venit din Cracovia împreună cu cei doi copii și sora ei. Se îndreaptă către orașul natal Ternopil și povestește că femeile poloneze care au găzduit-o au plâns din milă pentru ucraineni.
„Dar nu mi-am putut găsi de lucru în Polonia și fără muncă este greu. Este mai ușor să fii aici, aici e acasă”, își justifică tânăra decizia de a se întoarce.
„N-aș fi crezut niciodată că polonezii ne vor ajuta și rușii ne vor ucide. Nu trebuie să fim eliberați de ruși”, spune furioasă și Lyudmila, o bunică în vârstă de 59 de ani, care și-a petrecut jumătate din viață sub Uniunea Sovietică. Ea se întoarce în Ucraina pentru a-și îngriji soțul bolnav, în timp ce o altă bunică, Helena, călătorește din Milano cu fiica ei și nepotul de 10 ani înapoi la casa lor de lângă Kiev, pe care o părăsiseră cu două săptămâni în urmă.
Soldații ucraineni care văd cum civilii revin în țara în care războiul este încă în plină desfășurare cred că oamenii s-au grăbit să se întoarcă.
Este foarte periculos. Mulți oameni se întorc, dar trebuiau să aștepte mai mult. E prea devreme.Soldat ucrainean:
Foto: Profimedia
