Mihai Petre, 31 de ani, jurat la „Dansez pentru tine”, s-a pozat in bratele lui Moş Crăciun, dar nu poate uita că s-a temut de el prima dată când l-a întâlnit: “ La 4 ani, când a venit Moşul prima oară, mi-a fost foarte teamă de el”.
Mihai îşi mai aminteşte că multă vreme a avut o nelămurire: “Nu înţelegeam de ce există şi Moş Crăciun, şi Moş Gerilă, ba chiar am ajuns să cred că Moşul are două nume şi îl cheamă Moş Crăciun Gerilă”.
Radu Vâlcan nu-i scria Moşului
Radu Vâlcan (33 de ani), vedeta serialului “Iubire şi onoare” de la Acasă TV şi actorul ales, recent, drept cel mai sexy star TV la premiile TV Mania, spune că din perioada Sărbătorilor de iarnă cele mai dragi îi erau, în copilărie, colindele şi cozonacii făcuţi de bunica lui. În Ajun, obişnuia să ajute la împodobirea bradului. “Îmi plăcea să împodobesc bradul şi mă bucurăm de fiecare dată când vedeam globuri”, ne-a mărturisit el.
Adela Popescu s-a ales cu o haină prea mare
Adela Popescu (24 de ani) spune că-şi va aminti toată viaţa de unul dintre darurile de Crăciun primite în copilărie. “E vorba de o haină verde pe care am primit-o eu, dar care îi venea mamei mele. Era pe atunci o zicală: să creşti mare precum haina aceasta”, ne-a povestit vedeta Acasă TV.
Ioana Ginghină lăsa scrisorile la geam
Vedeta Acasă TV Ioana Ginghină (33 de ani) îşi aminteşte că în fiecare an îi scria lui Moş Crăciun, apoi punea scrisoarea la geam, iar când aceasta dispărea, ştia că a ajuns în mâinile darnicului personaj cu sacul plin de jucării. În fiecare an, de Crăciun, în vreme ce mama ei îşi petrecea ziua de Ajun în bucătărie, pregătind bunătăţi, Ioana îşi ajuta tatăl să împodobească bradul, apoi aştepta colindătorii.
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/192_8fc212ab4f7b2298676ff0f5a0d218f8.jpg)
«Veveriţa» Mădălina de la «Happy Hour» nu înţelegea cum de ştie Moşul limba română
Mădălina Petre (27 de ani), “veveriţa” blondă de la emisiunea lui Măruţă, “Happy Hour”, era foarte uimită, în copilărie, că… Moşul ştie limba română! “La mine în familie, Crăciunul a fost tot timpul special şi frumos, mai ales că primeam multe cadouri. Îmi plăceau dimineţile, când găseam sub brad tot ce-mi doream. Dar nu înţelegeam cum de ştia Moşul limba română”, ne-a povestit ea.
Mădălina Drăghici: «Într-un an, era să n-avem brad»
Mădălina Drăghici (22 de ani) spune că, în copilărie, era să petreacă un Crăciun fără pom împodobit. “Ne-a prins Ajunul fără brad. Tata căutase în tot Ploieştiul. La un moment dat, a plecat şi mi-a promis că se va întoarce cu unul. Aşa a făcut! A venit seara, plin de zăpadă, de la Buşteni, cu un brad. Am fost atât de fericită!”, ne-a povestit vedeta telenovelei “Iubire şi onoare”, de la Acasă TV.
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/192_6f485ba8a4223e729f7355bc00013059.jpg)
Corina Caragea n-a căpătat bicicleta pe care şi-o dorea
Corina Caragea (27 de ani), prezentatoarea ştirilor sportive de la PRO TV, îşi aminteşte că de Crăciun, într-un an, a trăit una dintre dezamăgirile copilăriei. “Îmi doream o bicicletă, însă ştiam că o voi primi abia când voi lua 10 la matematică. Nu am nici azi bicicletă”, ne-a povestit ea.
Andreea Esca: «L-am văzut pe Moş Crăciun când pleca din camera mea»
Andreea Esca (38 de ani) spune că şi acum se bucură la fel de mult ca în copilărie când găseşte darurile sub brad. “Cred şi acum în Moş Crăciun, aşa că după miezul nopţii mă duc să văd ce mi-a lăsat sub brad. În copilărie, într-un an, îmi amintesc că aproape l-am văzut când pleca din cameră după ce îmi adusese o păpuşă frumoasă şi am fost tristă că n-am apucat să-i mulţumesc”, ne-a povestit vedeta ştirilor PRO TV.
Cabral primea cadoul mai devreme
“Ai mei au fost «fair» din start: Moşu nu există, noi cumpărăm totul. Ce vrei?”, ne-a mărturisit Cabral (33 de ani). Judecând după asta, ai spune că Sărbătorile prezentatorului “Poveştirilor de noapte”, de la Acasă TV, erau cam triste. Dar nu erau. Lui Cabral nu i-a picat greu vestea, cum nu l-a deranjat nici că, uneori, primea darurile mai devreme, în loc să le găsească în Ajun, sub brad. “Mă întrebau ai mei: «Îţi dăm cadoul acum sau de Crăciun? Bine, ia-l acum, să nu te auzim că te vaiţi atunci”, ne-a povestit el.
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/192_e1ad7b6fbde08f12c0c57e35cb76579c.jpg)
Strunilă a plâns de Crăciun
Pe Octavian Strunilă (29 de ani) Moş Crăciun l-a făcut să plângă. Nu pentru că i-ar fi adus altceva decât voia, ci pentru că… n-a putut folosi imediat cadoul primit. “Am plâns într-un an, pentru că nu era zăpadă şi eu tocmai primisem schiuri! A trebuit să aştept până după Revelion ca să mă bucur de cadou”, ne-a povestit actorul din serialul “Moştenirea”, de la PRO TV.
Amalia Enache are şi acum un stilou de la Moş
“Cu un an înainte să intru în clasa I, Moşul mi-a adus un stilou pe care îl mai am şi acum. Cât de importantă m-am simţit atunci! Mi se părea că stiloul e un fel de certificat că am crescut mare. Gata cu cărţile şi creioanele de colorat, aveam ceva ce numai cei mari aveau!”, şi-a amintit Amalia Enache (33 de ani), prezentatoarea ştirilor nopţii, de la PRO TV.
Roxana Ciuhulescu: «În Ajun, eram cel mai cuminte copil din lume»
Roxana Ciuhulescu (32 de ani) era un copil zvăpăiat. Îi aminteşte că i-a stricat jucăria fratelui ei mai mare, la supărare, ori că i-a cerut lui Moş Crăciun să-i aducă o praştie. Însă în Ajun se cuminţea brusc. Ştia că Moşul are daruri numai pentru copiii care ascultă de părinoţ şi nu fac prostii, aşa că “în Ajun, eram cel mai cuminte copil din lume”, recunoaşte prezentatoarea emisiunii “Pro-Motor”, de la PRO TV.
Iulia Vântur facea ornamente pentru brad
Iulia Vântur (30 de ani) spune că-i plăcea enorm, în copilărie, ziua de Ajun. “Confecţionam ornamente, apoi împodobeam pomul împreuna cu părinţii mei, ascultam colinde, iar casa mirosea a brad şi a portocale. Îmi plăcea s-o ajut pe mama cu ultimele pregătiri de Crăciun, apoi primeam colindatorii, dar mergeam şi eu la colindat”, ne-a povestit prezentatoarea ştirilor de weekend de la PRO TV.
Costin Sforaru l-a pândit pe Moş… pâna a adormit
“Într-un an, în Ajunul Crăciunului, eu şi sora mea am vrut să-l pândim pe Moş Crăciun, dar ne-a furat somnul. Marea surpriză, a doua zi, n-a fost cadoul, ci faptul că jucăriile mele erau în altă ordine de cât cea în care le aşezasem. A fost un semn că Moşul a trecut pe-acolo şi le-a atins”, nea povestit Costin Sforaru” (28 de ani), interpretul lui Gabriel în “Moştenirea”, de la PRO TV.
Zăvo avea brad de 3 metri
Oana Zăvoranu îşi aminteşte cu drag de bradul uriaş de Crăciun, dar mai ales de cadourile pe care le primea. “Întotdeauna aveam un brad mare, de 3 metri înălţime. Iar casa se umplea de cadouri, ai mei plecau special în străinătate şi-mi aduceau ceea ce nu se găsea în România.
Mergeam la şcoală cu un colier din bomboane la gât, iar colegii se mirau când vedeau că muşc din lanţ. Lor le dădeam bomboane care le explodau în gură şi mă amuzam când le vedeam reacţiile. Nu mergeam să colind, pentru că nu-mi plăcea să nu mi se deschidă uşa sau să primesc bomboane şi covrigi. Eu voiam bani”, ne-a mărturisit Oana Zăvoranu. (Ana Maria Păsat)
Andreea Marin colinda cu acordeonul pe umăr
Andreea Marin obişnuia să meargă la colindat cu acordeonul pe umăr. “De Crăciun, îmi amintesc mereu de mireasma de cozonac din cuptorul bunicii, de aluatul pentru prăjituri în care ne înmuiam degetele şi noi, fetele, de colindele cu prietenii şi de acordeonul care îmi împovăra umerii, dar la care nu renunţam sub nici o formă, şi de bătaia cu bulgări de zăpadă de pe străduţa mea”. (Ana Maria Păsat)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/172_06c5c41d81efd8e3094c9b0ea1ea554b.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/158_a0e5f55abb2e444c9894849405033bb8.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/253_5be22422ea597fcf95800b5e51037f6b.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/190_07948c62cabeae6cd1ff455730a57f1a.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/196_3917c7917290d238f7ae4869830eb9dc.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/222_7d93ae36934f43a225ee4ed36265b80c.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/179_e5260288808be5d2ff7c44f8b54d22df.jpg)
Comentează
Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.