Un avocat penalist îl contrazice pe ministrul Predoiu în cazul abuzurilor din Voluntari: „Trebuia intervenit în secunda doi! Câți bătrâni internați în acele azile au fost chinuiți și au murit în tot acest timp?”
Excelenta perspectiva, ce cinism servit de o persoana cu functii atat de importante in statul roman. Predictia, preventia sunt cuvinte science fiction in Romania. Incredibil cum ii toleram pe oamenii astia si am ajuns sa credem ca asa ceva e normal. De ani de zile apar cazuri cu varstnici torturati in institutii private de azil, de ani de zile suntem fruntati la traficul de persoane si noi strangem probe la dosar!
Așa cum spune și titlul articolului, autoritățile nu trebuie să aștepte luni de zile pentru a finaliza dosarul. În acest timp câți bătrâni au fost maltratați, bătuți, înfometați și poate au decedat? Autoritățile TREBUIA să acționeze în secunda doi, așa cum spune un comentariu de mai sus. Nu trebuia lăsat să treacă timpul pe a finaliza investigațiile iar bătrânii să aibă de suferit. De la prima sesizare trebuia făcut ceva. Am văzut ceva reportaje cu oamenii (vecini) care au văzut că bătrâni sunt în condiții mizere. Păi dacă au văzut, au anunțat, au sesizat pe cineva? Păcat. Cei care au văzut sunt oamenii cam de aceeași vârstă. Același lucru este și cu traficul de droguri. Traficanți sunt monitorizați și urmăriți luni de zile, poate ani, și în acest timp tineri se droghează fără să-i întrebe nimeni nimic. Este corect așa? :"Investigăm, urmărim, adunăm probe... Și pe urmă intervenim! ( după luni de zile). Și cei care au suferit în acest timp? Sigur că se va judeca cazul ani de zile și... parcă intuiesc că se va prescrie. Sau vor fi ceva pedepse cu suspendare. Atât. Statul este vinovat și părtaș la asemenea orori!
Dar tinerii drogați și omorâți acolo? Bătrânii din azilele acelea afirmau acum câteva luni pt. presă că tinerii aveau și în jur de 30 de ani, făceau spume la gură și mureau, fără salvare, fără medic, fără nimic. Cine decide că erau bolnavi psihic de dinainte să ajungă acolo? Domnul Predoiu? Polițiștii care nu aveau permis de la șefi să intervină? În primul rând poți izola de societate doar nebuni periculoși, nu orice nebuni. Păi dacă erau periculoși, nu ar fi fost aduși printre bătrâni. Iar dacă aveau boli fizice și trăgeau să moară, ce căutau acolo? Toți acești oameni tineri au murit rapid și politia știa de aceste cazuri și se aștepta să urmeze și altele, dar la noi polițiștii nu pot face nimic dacă nu îi pun șefii ăia... nu mai zic cum, că probabil nu e voie și vreau să apară comentariul

« Înapoi la articol
Vrajitoarea 07.07.2023, 10:48
Toate ororile sunt posibile cu complicitatea statului!
Zigg 07.07.2023, 10:49
Avem proceduri/legi care facilitează infractorii și nu viata/salvarea victimelor.
mir.moc 07.07.2023, 11:20
Excelenta perspectiva, ce cinism servit de o persoana cu functii atat de importante in statul roman. Predictia, preventia sunt cuvinte science fiction in Romania. Incredibil cum ii toleram pe oamenii astia si am ajuns sa credem ca asa ceva e normal. De ani de zile apar cazuri cu varstnici torturati in institutii private de azil, de ani de zile suntem fruntati la traficul de persoane si noi strangem probe la dosar!
rambo368 07.07.2023, 11:44
România Eșuată!
demostene1 07.07.2023, 14:54
Folosind logica asta nici în cazul unui viol mi trebuie intervenit rapid, daca nu avem probe. Sau a unei crime în desfășurare.
GIANNI_ 07.07.2023, 14:56
Așa cum spune și titlul articolului, autoritățile nu trebuie să aștepte luni de zile pentru a finaliza dosarul. În acest timp câți bătrâni au fost maltratați, bătuți, înfometați și poate au decedat? Autoritățile TREBUIA să acționeze în secunda doi, așa cum spune un comentariu de mai sus. Nu trebuia lăsat să treacă timpul pe a finaliza investigațiile iar bătrânii să aibă de suferit. De la prima sesizare trebuia făcut ceva. Am văzut ceva reportaje cu oamenii (vecini) care au văzut că bătrâni sunt în condiții mizere. Păi dacă au văzut, au anunțat, au sesizat pe cineva? Păcat. Cei care au văzut sunt oamenii cam de aceeași vârstă. Același lucru este și cu traficul de droguri. Traficanți sunt monitorizați și urmăriți luni de zile, poate ani, și în acest timp tineri se droghează fără să-i întrebe nimeni nimic. Este corect așa? :"Investigăm, urmărim, adunăm probe... Și pe urmă intervenim! ( după luni de zile). Și cei care au suferit în acest timp? Sigur că se va judeca cazul ani de zile și... parcă intuiesc că se va prescrie. Sau vor fi ceva pedepse cu suspendare. Atât. Statul este vinovat și părtaș la asemenea orori!
pikpik 07.07.2023, 17:13
Oameni buni, cu cat se tårångåneazå un caz cu atat se apropie de prescrierea faptei. Ghinion, ar zice Johanis
anonimus 07.07.2023, 17:16
Auschwitz de Romania :(
Mihai771 07.07.2023, 17:46
Predoiule esti un nenorocit !!!!...***....sa ajungi ca oamenii aia sa vezi atunci respectarea procedurilor ba lighioana politica ce esti!!!!
Acest comentariu a fost moderat pentru: limbaj vulgar sau jignitor
IonescuMihaela 07.07.2023, 20:49
Dar tinerii drogați și omorâți acolo? Bătrânii din azilele acelea afirmau acum câteva luni pt. presă că tinerii aveau și în jur de 30 de ani, făceau spume la gură și mureau, fără salvare, fără medic, fără nimic. Cine decide că erau bolnavi psihic de dinainte să ajungă acolo? Domnul Predoiu? Polițiștii care nu aveau permis de la șefi să intervină? În primul rând poți izola de societate doar nebuni periculoși, nu orice nebuni. Păi dacă erau periculoși, nu ar fi fost aduși printre bătrâni. Iar dacă aveau boli fizice și trăgeau să moară, ce căutau acolo? Toți acești oameni tineri au murit rapid și politia știa de aceste cazuri și se aștepta să urmeze și altele, dar la noi polițiștii nu pot face nimic dacă nu îi pun șefii ăia... nu mai zic cum, că probabil nu e voie și vreau să apară comentariul
1 2 ›
Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.