UPDATE, ora 15,45 – Bărbatul care și-a dat foc, marți dimineață după o ceartă cu concubina sa și care a suferit arsuri pe aproape 95 la sută din suprafața corpului a murit în cursul după-amiezii la Spitalul Județean de Urgență Constanța.

Vecinii povestesc că bărbatul, Ionut Florin Iovu, în vârstă de 31 de ani, era o persoană liniștită și nu era cunoscut ca fiind violent și nici consumator de alcool.

Se presupune că s-ar fi certat cu concubina, care l-ar fi amenințat că îl părăsește.

Vecinii spun că bărbatul și concubina sa aveau împreună cinci copii.

Tatăl bărbatului a murit în urmă cu o lună.


În jurul orei 3.10, bărbatul din localitatea Lanurile și-a turnat un lichid inflamabil (benzină) pe haine, apoi și-a dat foc. Martorii au reușit cu greu sa stingă flăcările, iar apoi au sunat la 112. La fața locului a fost trimisă o autospecială SMURD, care a preluat pacientul ce prezenta arsuri pe 90-95% din suprafața corpului și l-a transportat la Spitalul Județean Constanța.

Cazul este anchetat de poliție, fiind deschis un dosar de cercetare penală. Se pare că victima consumase băuturi alcoolice, iar gestul a survenit în urma unui scandal cu concubina.

La un astfel de gest extrem a recurs recent și un bărbat din Zalău. Acesta și-a dat foc în incinta primăriei, după ce a aflat că familia sa nu a primit o altă locuință socială.


Când bombele tac, muzica poate să înceapă. Povestea refugiatului care a pierdut totul în Siria, dar și-a regăsit sufletul în România

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.