Un îndrăgit cântăreţ mexican care a fost nevoit să dezmintă zvonurile apărute în presă legate de moartea sa, a fost împuşcat mortal câteva ore mai târziu.
Sergio Vega, în vârstă de 40 de ani, cunoscut şi sub porecla de "El Shaka", a fost ucis, sâmbătă, în timp ce se afla la volanul maşinii sale Cadillac, pe drumul către o localitate din nordul Mexicului, unde urma să susţină un concert.
Crima a survenit la doar câteva ore după ce site-ul de divertisment La Oreja publicase dezminţirile oferite de artist cu privire la presupusul său deces.
"Mi s-a întâmplat de multe ori de-a lungul anilor ca un post de radio sau un site de Internet să anunţe că am fost omorât sau că am suferit un accident mortal. După aceea, trebuie să-mi sun mama, care are probleme cardiace, şi s-o asigur că sunt teafăr", spunea Vega, înainte să fie omorât.