Centrul va fi deschis zilnic, în intervalul orar 8:00-20:00, iar vaccinul administrat este serul produs de compania Pfizer – BionTech.

Centrul din Cora Pantelimon va avea 4 fluxuri și o capacitate de 800-1.000 de vaccinați pe zi.

Pentru vaccinare nu este nevoie de o programare prealabilă pe platformă. Se pot vaccina și persoanele care și-au făcut prima doză în altă locație și doresc să-și facă rapelul mai aproape de casă.

Deschiderea oficială a Centrului din parcarea Cora Pantelimon are loc vineri, 21 mai, ora 9:30.

„Dacă simplificarea procesului și accesul rapid sunt soluții de creștere a ratei de imunizare, atunci tot efortul nostru are și mai mult sens. Am speranța ca acest centru să fie un succes real, un succes care să ne apropie de etapa pe care toți o așteptăm – cea de revenire la „firescul vieții”, a vieții de dinainte de pandemie”, a declarat Radu Mihaiu, primarul sectorului 2.

În București mai sunt patru centre de tip Drive Thru – în Piața Constituției, parcarea Metro Militari, parcarea Plaza România și în parcarea Metro Berceni.

Centrul din Piața Constituției funcționează între orele 08.00-20.00. Are patru fluxuri, iar vaccinul administrat este cel produs de compania Pfizer.

Anunț oficial. România îndeplinește criteriul privind eliminarea vizelor pentru SUA: decizia finală, așteptată anul viitor
Recomandări
Anunț oficial. România îndeplinește criteriul privind eliminarea vizelor pentru SUA: decizia finală, așteptată anul viitor

Centrul din parcarea Metro Militari din sectorul 6 funcționează în fiecare zi între orele 08.00 și 20.00. Vaccinul folosit este Pfizer. Se pot vaccina și persoanele care și-au făcut prima doză în altă parte și doresc să facă rapelul mai aproape de casă.

Centrul din parcarea Plaza România, sectorul 6, funcționează între orele 15:00 – 20:00 și are 4 fluxuri de vaccinare. Tipul de vaccin folosit este cel produs de Pfizer, vaccin autorizat pentru toate persoanele cu vârsta de peste 16 ani.

Centrul din parcarea Metro Berceni din sectorul 2 este deschis zilnic, în intervalul orar 08:00 – 20:00. Aici se administrează serul produs de Pfizer-BionTech, fără programare prealabilă în platformă.

FOTO: Hepta

   

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News


Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Doi candidaţi la prezidenţiale solicită Curţii Constituţionale anularea alegerilor din primul tur
Știrileprotv.ro
Doi candidaţi la prezidenţiale solicită Curţii Constituţionale anularea alegerilor din primul tur
Drama neștiută a Elenei Lasconi. Acum numele ei e pe numele tuuror, dar a fost atât de săracă, încât nu avea ce mânca: ”Bunica ne dădea pâine pe care o dădeai la porci”
Viva.ro
Drama neștiută a Elenei Lasconi. Acum numele ei e pe numele tuuror, dar a fost atât de săracă, încât nu avea ce mânca: ”Bunica ne dădea pâine pe care o dădeai la porci”
Colegii de scenă și-au luat adio de la Gabriel Cotabiță. Fiicele artistului, un monument de tristețe. Imagini emoționante de la Cimitirul Bellu
Libertateapentrufemei.ro
Colegii de scenă și-au luat adio de la Gabriel Cotabiță. Fiicele artistului, un monument de tristețe. Imagini emoționante de la Cimitirul Bellu
Cele mai simple metode de a scăpa de condensul de pe geamurile termopane. Ce ar trebui să faci, de fapt, pe timpul iernii
FANATIK.RO
Cele mai simple metode de a scăpa de condensul de pe geamurile termopane. Ce ar trebui să faci, de fapt, pe timpul iernii
Ion Țiriac, întrebat despre lupta dintre Lasconi și Georgescu: „Știți ce președinte mi-aș dori?”
GSP.RO
Ion Țiriac, întrebat despre lupta dintre Lasconi și Georgescu: „Știți ce președinte mi-aș dori?”
Ce este naturopatia, practica controversată promovată de Cristela, soția lui Călin Georgescu, și de ce ridică foarte multe semne de întrebare
Elle.ro
Ce este naturopatia, practica controversată promovată de Cristela, soția lui Călin Georgescu, și de ce ridică foarte multe semne de întrebare
Fosta soție a lui CRBL, dezvăluiri în lacrimi despre DIVORȚ. Elena Vîșcu are 3 locuri de muncă și își crește singură fata. Incredibil ce a povestit despre artist
Unica.ro
Fosta soție a lui CRBL, dezvăluiri în lacrimi despre DIVORȚ. Elena Vîșcu are 3 locuri de muncă și își crește singură fata. Incredibil ce a povestit despre artist
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Financiarul.ro
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Expert în dezinformare, despre tacticile Kremlinului aplicate de Călin Georgescu: Neagă ce a spus acum o lună
Observatornews.ro
Expert în dezinformare, despre tacticile Kremlinului aplicate de Călin Georgescu: Neagă ce a spus acum o lună
Horoscop 27 noiembrie 2024. Berbecii au parte de o zi care susține inițiativele curajoase, care se bazează pe o viziune pozitivă asupra lucrurilor
HOROSCOP
Horoscop 27 noiembrie 2024. Berbecii au parte de o zi care susține inițiativele curajoase, care se bazează pe o viziune pozitivă asupra lucrurilor

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI