Un „manager” descoperit la Cannes: Andrei Tache-Codreanu. Cum a primit publicul singurul film românesc din competiție
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Urmărește Libertatea in Google Discover
Vă propun să reținem un nume și să-l urmărim, de acum înainte: Andrei Tache-Codreanu. E un tânăr regizor de film, născut în 1996, la București; fără el, fără scurtmetrajul „Fursecuri și lapte”, producție UNATC I. L. Caragiale, România nu ar fi avut pe nimeni în selecția oficială a Cannes-ului 2025.
Concurează la secțiunea Le Cinef
Au fost ani în care s-a vorbit despre „noul cinema românesc”, ani în care am avut chiar și două lungmetraje selectate (cum au acuma iranienii!); să sperăm că nu a fost doar o modă și că vom reveni în competiție, la propriu și la figurat!
Scurtmetrajul românesc face parte din grupajul de filme de școală, din așa numita secțiune La Cinef. E o performanță în sine să fii selectat, printre cele 16 titluri, dintre cele peste 2.000 de titluri care se înscriu în fiecare an. Filmele au fost proiectate în programe separate, din cele 16 am văzut numai trei: „al nostru” a fost precedat de un scurtmetraj chinez (semnat de cel mai tânăr regizor al Cinef-ului, și poate al întregului Cannes, născut în 2001!), și de un scurtmetraj indian - fiecare demonstrând, fără să vrea, cât de lung poate părea uneori un film scurt! Indianul a lăsat sala cam plictisită, într-o cvasiletargie, în orice caz nu părea cea mai bună prefață pentru un nou film! Dar am avut bucuria să văd cum „Milk and cookies” înviorează sala, s-a râs, s-a aplaudat la sfârșit cu foc (pentru că sunt și aplauze reci), e genul de film de la care pleci cu zâmbetul pe buze și cu sentimentul că partida nu e pierdută! (și nu mă refer doar la Cinef, al cărei palmares nu se cunoaște încă, la ora acestei corespondențe).
Am să povestesc filmul, din două motive: 1) oricum scurtmetrajele la noi au o soartă ingrată și „nu le vede nimeni”, mai ales în Mall-uri! 2) chiar dacă știi „ce se întâmplă” poți vedea sau revedea filmul cu plăcere, pentru că e o mică bijuterie a umorului inteligent, construit cu o precizie de ceasornic!
Moș Crăciun, un psiholog „afumat”
O familie de tineri „corporatiști” și un băiețel de 6-7 ani iau micul dejun, în Ajun de Crăciun. Din vorbă în vorbă, copilul primește, la un moment dat, la masă, mobilul tatălui, îl butonează un pic și citește, nevinovat, cu voce tare, un mesaj care venise: „Sărbători fericite! Pupic!”... Această lectură declanșează „mecanismul comic” al filmului (dar cu cât subtext de tristețe și de adevăr!). Copilul crede în Moș Crăciun și vrea neapărat să-l vadă în persoană. Tatăl e pedepsit să facă rost urgent de un Moș („n-avem noi cea mai mare încredere din lume în tati?’) și să cumpere lapte pentru copil. Moșul va fi angajat, de la o firmă „care livrează și bărbi”, e un student la psihologie cu un aer imberb și dezorientat, care își îneacă amarul cu o țigară cu substanțe interzise, ceea ce îl face ușor confuz, drept care se va prezenta la copil fără cadourile uitate pe (și dispărute de pe) mașină... Copilul e trimis la culcare. În camera adulților se instalează dezastrul, potențat și de țigara Moșului, împărțită frățește: cuplul se dezlănțuie până la păruială, adevăruri crude zboară prin aer, replici grele se detonează, Moșul psiholog jurizează, interpretează mesajul „pupic”, le bea laptele și le mănâncă fursecurile, copilul e trezit din somn și iese în ușă, contemplă tabloul balamucului... Tăietură. A doua zi dimineață, la micul dejun pregătit ca la carte (compoziție rotundă), copilul, cu un aer demn și grav, îi primește la masă pe mami și tati, năuci, și pune pe ei o privire grea, de om bătrân, ca o întrebare mută…
Pe scenă, când a fost prezentat, Andrei Tache-Codreanu a evocat, succint, ideea că un regizor e prin definiție un „manager de talente”, și că multumește echipei... Fiind vorba de un „debut mondial absolut” al unor tineri, la Cannes, și, în plus, știind cît de greu se face un asemenea film, mereu „de amorul artei”, voi transcrie integral această echipă, pentru că o merită: scenariul Andrei Tache-Codreanu și Denis Budai; imaginea Barbu Nițelea; decorurile Marius Stănică; montajul Alexandra Diaconu; sunetul Matei Vasilache. Și distribuția, foarte inspirată: tatăl care nu știe că laptele copilului e neapărat fără lactoză – Doru Bem. Mama care oscilează între luciditate și reproșuri cosmice – Anca Florescu. Moș Crăciun în alertă – Liviu Chițu. Și băiețelul, cu o față delicată, cu ochi de copil inteligent și sensibil – Rareș Prisăcariu. Tuturor, cea mai bună urare ar fi: SĂ MAI REVINĂ LA FESTIVAL!
Apropo de revenirea la festival, am citit întâmplător o știre, despre o renumită companie de vânzări și de producție de filme, cu sediul la Paris, Goodfellas: „Goodfellas va începe pre vânzările pentru primul film în limba engleză al regizorului român Mungiu, Fjord, cu nominalizatul la Oscar Sebastian Stan și câștigătoarea premiului pentru cea mai bună actriță la Cannes, Renate Reinsve. Filmările vor începe în Norvegia anul acesta”...
Deci s-ar putea, cu puțin noroc, să avem un film anul viitor, în competiție!
Foto: festival-cannes.com
