Marcel Zech de la Partidul Naţional Democratic (NPD) a fost condamnat la finele anului 2015 de către o instanță din localitatea Oranienburg. El a făcut apel la tribunalul din Neuruppin, care a confirmat pedeapsa.

Acum, avocatul politicianului german ia în considerare formularea unui nou apel, după ce şi-a apărat clientul pe baza principiului libertăţii de exprimare.

Marcel Zech este un consilier local în districtul Barnim şi membru al extremiştilor de la Partidul Naţional Socialist (NPD). Tatuajul acestuia ilustrează porţile lagărului de concentrare Auschwitz-Birkenau, însoţite de proverbul german ”jedem das seine” (pentru fiecare ce merită – n.r.), care era prezent la intrarea în lagărul de concentrare Buchenwald.

”Nu este nicio urmă de îndoială cu privire la ce a vrut să exprime acuzatul prin acest tatuaj”, a declarat judecătorul John Kalkow. Acesta a susţinut că politicianul de extremă dreapta a luat în râs uciderea sistematică a milioane de evrei şi, prin urmare, este vinovat de incitare la ură.

Marcel Zech şi-a acoperit tatuajul cu o ilustraţie a personajelor de desene animate Max şi Moritz.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.