Accidentul a avut loc, sâmbătă dimineața, când agentul de poliţie L.M., din cadrul Poliţiei Dorohoi, se afla la volanul maşinii personale, pe strada 1 Decembrie, din Dorohoi. La un moment dat, din cauza stării în care era, şoferul a pierdut controlul asupra volanului. 

Autoturismul a ieşit în afara carosabilului, după care s-a răsturnat. Deşi şoferul a ieşit singur din maşină, scăpând fără nicio rană, martorii au sunat la 112.

În urma incidentului a fost avariat doar autoturismul, şoferul neavând nevoie de îngrijiri medicale. Poliţistul a fost testat cu aparatul alcooltest, rezultatul fiind de 1,07 mg/l alcool pur în aerul expirat.

„Cercetările sunt continuate sub aspectul comiterii infracțiunii de conducere sub influența alcoolului, urmând ca în funcție de rezultatele acestora să fie dispuse măsuri. Având in vedere calitatea conducătorului auto, conducerea inspectoratului a dispus declanşarea cercetării prealabile față de acesta”, a precizat agent princial Delia Nenişcu, purtătorul de cuvânt al IPJ Botoşani.

Pe lângă dosarul penal cu care s-a ales, poliţistul va fi anchetat şi de o comisie internă la nivelul IPJ Botoşani.

Urmărește-ne pe Google News
„E cel mai inteligent om din lume și n-a muncit o zi în viața lui”. Românul în fața căruia își scoate Ion Țiriac pălăria
GSP.RO
„E cel mai inteligent om din lume și n-a muncit o zi în viața lui”. Românul în fața căruia își scoate Ion Țiriac pălăria
ȘOC TOTAL! Ce pensie specială primește Irina Loghin. Ia mii de lei după doar 8 ani în politică
Playtech.ro
ȘOC TOTAL! Ce pensie specială primește Irina Loghin. Ia mii de lei după doar 8 ani în politică
Horoscop 7 iulie 2022. Capricornii ar putea observa, într-un moment de inspirație, că dreptatea nu este de partea lor
HOROSCOP
Horoscop 7 iulie 2022. Capricornii ar putea observa, într-un moment de inspirație, că dreptatea nu este de partea lor
NEWS ALERT. Bărbaţii cu vârsta de încorporare nu mai au dreptul să părăsească localitatea de reşedinţă. Unde se întâmplă totul
Știrileprotv.ro
NEWS ALERT. Bărbaţii cu vârsta de încorporare nu mai au dreptul să părăsească localitatea de reşedinţă. Unde se întâmplă totul
VIDEO | Cum arată Adrian Mititelu după aproape doi ani de închisoare: ”Am stat 20 de luni nevinovat”
Orangesport.ro
VIDEO | Cum arată Adrian Mititelu după aproape doi ani de închisoare: ”Am stat 20 de luni nevinovat”
Cum arată în cifre starea de sănătate a românilor și ce soluții avem la îndemână pentru a le îmbunătăți?
PUBLICITATE
Cum arată în cifre starea de sănătate a românilor și ce soluții avem la îndemână pentru a le îmbunătăți?
Jewelry Seven, atelierul de bijuterii custom în care pasiunea se îmbină cu creativitatea
PUBLICITATE
Jewelry Seven, atelierul de bijuterii custom în care pasiunea se îmbină cu creativitatea

Nici un comentariu.

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

regulile comunitatii