Și liberalii, și conservatorii se înșală atunci când acuză radicalizarea totală a taberei adverse, arată un studiu din SUA
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Urmărește Libertatea in Google Discover
Democrații și republicanii supraestimează cu mult radicalizarea celeilalte tabere pe tot felul de teme care alimentează „războiul cultural”, susține o nouă cercetare din SUA, prezentată într-un articol din revista The Atlantic. Aceeași cercetare arată că americanii își antipatizează adversarii politici în primul rând din cauza acestei percepții greșite.
Orice mișcare politică sau socială conține o gamă largă de puncte de vedere, de la cele moderate la extreme. Americanii aflați de fiecare parte a spectrului politic cred că radicalii domină tabăra opusă. Acest lucru este însă incorect, scrie Victoria Parker, o doctorandă în psihologie din SUA, care oferă drept argument un studiu realizat printre americanii din ambele tabere politice, conservatori și liberali.
După uciderea lui George Floyd, spre exemplu, protestatarii liberali din întreaga țară au cerut o reformă a poliției și multe dintre revendicările lor s-au bucurat de sprijin popular.
Chiar și sondajele recente au arătat că, indiferent de afilierea politică, cei mai mulți americani sunt de acord cu privire la măsuri precum responsabilizarea polițiștilor, interzicerea unor manevre periculoase în timpul arestării suspecților sau combaterea injustiției rasiale în general.
Unii activiști au mers însă mai departe, cerând eliminarea totală a departamentelor de poliție. Iar comentatorii conservatori au observat asta.
Moderatorul Fox News Tucker Carlson, spre exemplu, a prezentat în mod repetat în emisiunea sa diverse apeluri de acest gen. „Ar vrea să elimine complet instituțiile care apără legea”, le-a spus el telespectatorilor.
Doar că susținătorii unor măsuri precum abolirea poliției sunt excepția, nu regula, în rândul stângii americane, potrivit cercetării efectuate de experți și prezentate de Parker în The Atlantic.
În octombrie 2020, Parker și colegii săi au făcut o cercetare pe 1.000 de persoane, în care au întrebat dacă „departamentele de poliție sunt rasiste și defecte în mod ireversibil și dacă nu cumva ar trebui desființate complet”.
Doar 28% dintre persoanele care s-au descris drept liberale au fost de acord „într-o oarecare măsură” cu această măsură, ceea ce a indicat faptul că nu există nici pe departe un consens solid la stânga politicii americane.
Felul în care Carlson i-a descris pe liberali nu este prin urmare reprezentativ pentru aceștia, dar este sugestiv pentru felul în care conservatorii se raportează la liberali, scrie Parker.
De altfel, conservatorii din același sondaj au estimat, în medie, că 61% dintre liberali ar susține de fapt abolirea departamentelor de poliție.
„O falsă polarizare”
Exemplul, crede Parker, arată problema care afectează politica americană: o falsă polarizare în care fiecare tabără o atacă pe cealaltă pentru opinii pe care aceasta nu le susține pe deplin.
Iar reciproca este valabilă, în condițiile în care mulți liberali consideră că vecinii lor conservatori sunt atât de orbiți de rasism, încât sunt gata să justifice în orice context utilizarea forței de către polițiști. Lucrul nu este adevărat.
Din vocile unor conservatori care au acuzat comportamentul polițiștilor și au învinuit victimele, unii comentatori liberali au înțeles că întreaga dreaptă este dominată de radicali, scrie Parker.
De fapt, mulți de la dreapta spun că înțeleg atât poziția polițiștilor, dar și problemele victimelor.
Când au fost întrebați dacă poliția are mereu dreptate atunci când acționează violent împotriva persoanelor de culoare, doar 31% dintre conservatori au spus că sunt de acord „într-o oarecare măsură”, cu această afirmație. Liberalii au estimat însă că proporția conservatorilor care ar susține afirmația este de 57%.
Conservatorii și liberalii au o imagine mai corectă a punctului de vedere susținut de tabăra opusă atunci când vine vorba despre chestiuni mai concrete, precum impozitele sau sănătatea. Dar atunci când vine vorba despre chestiunile care domină „războiul cultural”, partizanii sunt gata să creadă într-o versiune caricaturală a oponenților.
„Sensibilii” și „deplorabilii” se hrănesc cu știri partizane
Aceste prejudecăți s-au consolidat de altfel într-o serie de stereotipuri. Liberalii sunt „sensibilii”, care asigură un soi de poliție a gândirii ce încalcă libertatea de exprimare, iar conservatorii sunt rasiști și „deplorabili”.
În realitate, doar o treime dintre liberalii care au participat la sondaj s-au declarat de acord oarecum cu interzicerea discursurilor ținute de conservatori controversați în campusurile studențești - o chestiune care a stârnit multe dezbateri în ultimii ani. Dar conservatorii au estimat în mod evident eronat că 63% dintre liberali susțin această interdicție.
La fel, doar 22% dintre conservatori au exprimat o atitudine ostilă în privința imigranților. Dar liberalii au estimat că 57% dintre conservatori ar împărtăși această atitudine.
Și atunci de unde vin aceste idei? Parker sugerează că o parte din vină aparține canalelor media partizane, care au un interes să își incite audiența, sugerând că vederile radicale sunt cele obișnuite. Cercetarea a arătat că cu cât oamenii urmăresc mai mult știri partizane, cu atât sunt mai dispuși să creadă într-o versiune caricaturală a celelalte tabere.
În orice caz, percepțiile oamenilor cu privire la cealaltă tabără pot fi puternice și au evident efect chiar și când sunt greșite.
Cercetarea a aflat că oamenii îi displac pe opozanți în primul rând din cauza acestor opinii radicale pe care cei mai mulți nu le împărtășesc.
Și mai mult, partizanii care își antipatizează oponenții cel mai mult sunt cei care sunt cel mai puțin dispuși să intre într-o dezbatere cu ei, ceea ce înseamnă că prejudecățile nu vor fi corectate.
În același timp, oamenii din ambele tabere au admis că ezită să își exprime opinia cu privire la vederile radicale ale celor din aceeași tabără cu ei. Spre exemplu, liberalii sunt mai puțin dispuși să vorbească public despre dezavantajele cenzurii decât despre beneficiile asigurării universale de sănătate.
Prin urmare, deși o majoritate a liberalilor se opune acestei cenzuri, reticența lor de a vorbi în mod deschis despre asta îi face pe conservatori să creadă că cei mai mulți de la stânga o susțin de fapt.
Evident, spune Parker, concluzia extrasă din această cercetare nu este aceea că cele două tabere sunt pe aceeași lungime de undă și că se pot întâlni la centrul spectrului politic. Unele politici au nevoie de o dispută aprinsă și de o opoziție viguroasă, altfel esențială pentru democrație.
Dar, spune autoarea analizei, democrația are nevoie și de un anumit nivel de înțelegere reciprocă. Indiferent unde se află oamenii, la stânga sau dreapta, ei trebuie să știe cu cine anume discută și pentru ce anume luptă.
