Norbert Kereszteny are 19 ani și a reușit să fie primul din 60.000 de candidați. Numai 12.000 dintre ei au intrat la Medicină, iar Norbert a obținut un punctaj de 82,4 dintr-un maxim de 90, greșind doar la patru întrebări. Faptul că a luat examenul de maturitate cu 10 – echivalentul Bacalaureatului- l-a ajutat să obțină un loc fără plată, pe care îl va ocupa pentru următorii patru ani, relatează Digi24.
Norbert s-a născut în Sighet iar în Italia a făcut liceul de matematică-informatică. A vrut să încerce totuși să calce pe urmele părinților săi, astfel că în ultimii doi ani de studiu s-a pregătit pentru medicină. A dat bacalaureatul în acest an, și după două luni a susținut și mesajul de admitere la Medicină, cu un succes absolut.
„Am dat prioritate Bacalaureatului la început, dar îndată ce l-am terminat m-am concentrat mai mult pe acesta. Am luat 10. Mă ajută la Universitate pentru că nu voi plăti nicio taxă” a spus el.
El și-a amintit primul lucru de după examen.
„Când m-am întors acasă, am descărcat soluțiile și îmi aminteam perfect toate răspunsurile pe care le-am dat, toate întrebările. În acel moment mi-am dat seama că va fi bine. Trebuie învățat tot ceea ce se poate despre un argument, de exemplu biologie sau chimie și trebuie să înveți să gândești”, spunea Norbert.
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/192_9fb0d5fa155acb8d9ba0921c71dfde2e.jpg)
„Testul durează 100 de minute și presupune 60 de întrebări, dintre care 10 de logică, 12 de cultură generală, 18 de biologie, 12 de chimie, 4 de matematică și 4 de fizică”, a explicat el cum decurge examenul de admitere italian.
Norbert este conștient că a reușit să ajungă la acest nivel mulțumită profesorilor din Italia. A făcut școala într-o localitate de lângă Varese, Castellanza.
Deși nu-și aduce aminte foarte multe lucruri din copilărie înainte de emigrare, Norbert spune că îi e dor de bunicii și prietenii din România. Și nu exclude posibilitatea ca la un moment dat să se întoarcă aici, și să profeseze ca doctor.
:contrast(8):quality(75)/https://mediacdn.libertatea.ro/unsafe/870x0/smart/filters:format(webp):contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2019/10/norbert-kereszteny6.jpg)
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/158_a9e7c4de338f183912813f08bd608b93.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/153_9574fd5042ab51044d547e58d1e1db13.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/233_91352804ce4e255e6021774bd34798be.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/206_614e6272c326f2435125f27dfd64fd05.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/196_574473dc834e3d6048a4ec91300316a8.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/253_229ada29fadef7b622c133c17f2d6adb.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/222_3fc359df28ca91442d808a184e690d85.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/15_3c6d7ae8a7a76b1ad67e9bb451ddb7d1.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/190_af0e0e0ede358b5171c48e2648014b31.jpg)