Bunicul celui de-al treilea copil diagnosticat cu sindromul hemolitic-uremic, Alexandru Anghel, a declarat, potrivit Mediafax, că părinţii vor să afle ce s-a întâmplat cu micuţii şi vor ca cineva să îşi asume răspunderea.

“Vreau să îmi spună cineva ce s-a întâmplat cu nepoţica mea. Asta e singura dorinţă pe care o am momentan. Dar, cineva trebuie să şi răspundă pentru ce ni s-a întâmplat. O să ne constituim şi cu celelalte familii într-o asociaţie şi o să dăm în judecată instituţiile care nu şi-au făcut treaba”, a spus Alexandru Anghel.

Între timp, trupul copilaşului a ajuns acasă, la Piteşti, înmormîntarea urmând să aibă loc joi.

Un al treilea copil dintre cei internaţi cu sindromul hemolitic-uremic, la Spitalul „Marie Curie”, a murit marţi, a anunţat un reprezentant al spitalului. Copilul a murit din cauza complicaţiilor bolii şi „nu se cunoaşte cauza ca nume de microb” a spus dr. Mihaela Bălgrădean, şefa Secţiei Nefrologie de la Spitalul „Marie Curie”.

În Spitalul ” Marie Curie” din Capitală, mai sunt internaţi nouă copii diagnosticaţi cu sindromul hemolitic-uremic, iar şase dintre aceştia se află internaţi la Nefrologie şi trei la Terapie Intensivă.

Totodată, în spitalele din Argeş sunt internaţi 42 de copii cu infecţii digestive, în timp ce doi copii, care au fost transferaţi în Bucureşti, au fost confirmaţi cu rotavirus.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.