Vasile Dem. Zamfirescu, savantul care a adus psihanaliza în România după 1989: „Complexitatea psihică are un preț, dar este preferabilă simplității rudimentare”

Într-un interviu acordat publicației Libertatea, autorul a povestit despre rolul psihanalizei și beneficiile sale, cât și despre societatea românească din prezent.

A publicat cărți de psihanaliză în comunism

Vasile Dem. Zamfirescu (83 de ani) este profesor universitar, psihanalist, filozof, membru formator și supervizor al Societății Române de Psihanaliză, membru al Asociației Psihanalitice Internaționale (IPA), cofondator și președinte al Asociației Insight pentru promovarea psihanalizei relaționale, cofondator al Editurii Trei și autorul mai multor cărți cu teme de psihanaliză. 

Este unul dintre puținii autori din România care au publicat cărți de psihanaliză în comunism („Etică și psihanaliză” în 1973), perioadă în care disciplina era interzisă oficial. 

După 1990, odată cu dezvoltarea democrației la noi în țară, Zamfirescu și-a conturat foarte clar un scop profesional, și anume promovarea psihanalizei în cultura română. 

A practicat psihanaliza în cabinet, a predat la mai multe facultăți din București, unde a susținut cursuri despre psihologia și filozofia inconștientului, iar din 1994 a cofondat Editura Trei, unde a coordonat colecția „Biblioteca de psihanaliză”, care include operele lui Freud și Jung, colecție înlocuită ulterior cu „Psihanaliză contemporană”. 

Dintre cărțile sale, „Între logica inimii și logica minții”, „Povestiri de psihoterapie românească” (în calitate de coordonator), „Nevroză balcanică”, „În căutarea sinelui” a primit în 1994 Premiul pentru critică și eseu al Asociației Scriitorilor din București, iar „Filozofia inconștientului” a fost distinsă în 2018 cu Premiul „Constantin Rădulescu-Motru” al Academiei Române.

Formarea filozofică, „pe linia” Constantin Noica

Recent, Vasile Dem. Zamfirescu a lansat „Jurnal de psihanalist” (Editura Trei), un volum care conține fragmente din experiența sa profesională și personală ca psihanalist. Cartea reprezintă rezultatul unui travaliu de 26 de ani (1999–2024), bazat pe aproximativ 1000 de pagini de însemnări, și reunește secvențe semnificative din ședințele de psihanaliză ale autorului. 

În paginile sale, atât cititorii specializați, cât și cei care abia vor să înțeleagă această practică vor regăsi procese precum comunicarea de la conștient la inconștient, analiza viselor, interpretarea actelor ratate, transferul și contratransferul, tăcerea, mecanismele de apărare și rezistențele. Toate sunt ilustrate prin cazuri concrete. 

Dincolo de dimensiunea profesională, cartea conține și reflecții personale: fragmente de autoanaliză, momente din copilărie, relația cu părinții, drumul formării pe linie filozofică alături de „părintele spiritual” Constantin Noica, impactul modelelor de viață, precum și referințe la dosarul autorului de la Securitate. Volumul explorează și contextul social și abordează evenimente colective precum perioada comunistă și pandemia, într-o narațiune care alternează între viața din cabinet și viața personală.

Psihanaliza, cea mai bună metodă de dezvoltare personală

Libertatea: Domnule profesor Zamfirescu, sunteți unul dintre oamenii care au adus psihanaliza în România postcomunistă. Astăzi, după zeci de ani de practică și reflecție, ce mai înseamnă psihanaliza pentru dumneavoastră?
Vasile Dem. Zamfirescu: După mai bine de 30 de ani de practică, psihanaliza, pentru mine, nu mai este doar o terapie și un demers eficiente în orice situație, ci, în primul rând, cea mai bună metodă de dezvoltare personală. Ca terapie, psihanaliza are astăzi mai mulți concurenți, dar ca dezvoltare personală este fără concurență, fapt recunoscut unanim și de adversarii psihanalizei. Asta nu înseamnă că valoarea terapeutică a psihanalizei a scăzut. Doar că, pentru psihanaliză, vindecarea nu înseamnă doar dispariția problemelor psihice, ci, în primul rând, realizarea schimbării psihice. 

Există multe cercetări care atestă valoarea terapeutică a psihanalizei. Dar pentru mine, aspectul cel mai semnificativ acesta este – dezvoltarea personală. Cu alte cuvinte, evidențierea și cultivarea resurselor noastre psihice necunoscute și nevalorificate suficient. M-aș hazarda să spun că aproximativ 50% din energia noastră psihică nu este folosită pentru scopurile noastre. Psihanaliza o poate recupera. 

– Îmi puteți povesti, pe scurt, când și cum ați aflat prima oară de psihanaliză și ce v-a atras către acest domeniu și de ce?
– În timpul facultății, în anii ’60 din secolul XX, unii profesori ai Facultății de Filozofie prezentau psihanaliza în cele mai întunecate culori. Acest fapt și, mai ales, caracterul subversiv al psihanalizei față de sistemul totalitar mi-au atras atenția, mi-au trezit curiozitatea.

– Cum ați descrie, pentru cititorul nespecialist, ce este psihanaliza? De ce credeți că mulți o percep încă „greoaie” sau chiar „înfricoșătoare”?
– Fie că este înțeleasă ca dezvoltare personală, fie că este concepută ca o formă de psihoterapie, psihanaliza își propune să ne ajute să ne cunoaștem „umbra” sau partea inconștientă a psihicului, așa încât deciziile și comportamentele noastre să fie conduse de zona conștientă a psihicului, și nu de cea inconștientă. În felul acesta devenim stăpâni în propria casă a psihicului. Prejudecățile despre psihanaliză se alimentează dintr-o insuficientă cunoaștere a domeniului. Ce ar putea speria cel mai mult ar fi durata și costurile. Dacă o privim ca pe o investiție de timp și bani, trebuie să ținem seama și de rezultate. Cine dorește „să se nască a doua oară”, cum spun unii dintre pacienții care au parcurs o psihanaliză reușită, poate apela la psihanaliză.

Te confrunți cu adevăruri neplăcute despre tine

– Ce înseamnă, în fond, să pornești într-un proces psihanalitic? Cum se poate transforma omul în acest tip de demers?
– Prima condiție pentru a te angaja într-o psihanaliză este să accepți că ai o problemă psihică, fie un simptom (fobie, depresie, anxietate etc.), fie o problemă relațională, de exemplu, dificultatea de a avea relații durabile cu partenerii, partenerele. De asemenea, poți să fii nemulțumit de performanța ta profesională și să nu-ți fie clar motivul. Alegând psihanaliza ca metodă de rezolvare, te angajezi să-ți scrutezi trecutul și prezentul pentru a găsi motivele inconștiente ale problemelor tale. 

Este un demers uneori dificil, pentru că trebuie să te confrunți cu adevăruri neplăcute despre tine, pe care în afara psihanalizei cauți să le eviți. Acceptarea adevărurilor incomode despre noi înșine ne permite să modificăm treptat și tiparele de comportament care se bazează pe ele. Dacă aflăm că atunci când ne alegem partenerii de viață căutăm, de fapt, pe cineva care să fie ca mama sau ca tata, avem șansa să ne eliberăm de această presiune din inconștient și să alegem persoane care corespund cerințelor noastre actuale, nu celor de copii. În volumul „Jurnal de psihanalist” este cel puțin un caz în care se produce această schimbare importantă.

– Apropo de asta, la experiența și vârsta dvs. din prezent, pe dvs. cum v-a schimbat psihanaliza?
– Orice persoană care intenționează să devină psihanalist trebuie, în procesul de formare, să se supună unei analize personale. În cartea „În căutarea sinelui” am descris analiza mea de formare. În Jurnal vorbesc despre revelațiile pe care mi le-a oferit activitatea de psihanalist. În două direcții s-au petrecut schimbările: pe de o parte, am conștientizat conținuturile inconștiente legate de relațiile timpurii cu părinții mei, ceea ce mi-a permis, comportamental, să-i văd pe oameni fără ochelarii de cal ai vechilor relații și să fac alegeri de oameni apropiați după criterii noi, mature; pe de altă parte, am conștientizat, ca o noutate, dimensiunea de deficit narcisic din psihicul meu, ceea ce a dus, de asemenea, la modificări de atitudine și comportament. În Jurnal sunt mai multe secvențe despre aceste aspecte.

– În ziua de azi, cui ați recomanda psihanaliza?
– Tuturor celor care doresc să se cunoască mai bine, precum și celor care nu sunt mulțumiți de performanța lor de viață și care știu că au resurse nefolosite.

„Românii pot și vor să privească în interiorul lor”

– De fapt, psihanaliza ne ajută sau ne face viața mai grea, pentru că odată ce am început procesul în mod conștient, parcă nu mai putem să revenim la cine am fost sau poate la viziuni mai simple asupra unor lucruri?
– În ce mă privește, resping ideea că sunt fericiți cei săraci cu duhul. În opinia mea, ei sunt nefericiți, dar nu știu că sunt nefericiți. Psihanaliza se situează la polul opus prin aceea că propune idealul de a-i face pe oameni capabili să iubească și să muncească (Freud). Altfel spus, psihanaliza ne ajută să ne dezvoltăm psihic, ceea ce nu înseamnă că automat vom fi și mai fericiți. În schimb, vom ști să gestionăm mai bine situațiile de viață dificile și conflictuale. Complexitatea psihică are un preț, dar este preferabilă simplității rudimentare.

– După zeci de ani de practică, simțiți o schimbare în atitudinea românilor față de psihanaliză? Suntem mai dispuși azi să privim înăuntru – cum priviți românii vizavi de asta?
– Răspunsul este categoric afirmativ. În 35 de ani, mentalitățile s-au schimbat: mai mulți oameni pot acum să distingă psihologia și psihoterapia de psihiatrie, iar disfuncția sau problema psihică nu mai este automat echivalentă cu nebunia. În contextul schimbării atitudinii față de psihoterapie în general, psihanaliza este privită mult mai prietenos. Astăzi există numeroase surse de informare despre psihanaliză, precum și mai multe asociații de psihoterapie psihanalitică unde te poți adresa pentru ajutor terapeutic sau de dezvoltare personală. Faptul că există o cerere mare de psihoterapie și psihanaliză arată că românii pot și vor să privească în interiorul lor.

Freud vs Jung sau tatăl autoritar vs fiul rebel

– Sunteți cel care a adus psihanaliza în România după 1989 și fondator al Editurii Trei, un pol de cultură psihologică în spațiul românesc. Ce a însemnat acest demers pentru dumneavoastră? Dar pentru societate?
– Sunt bucuros că am reușit cu Editura Trei, al cărei cofondator sunt, să public lucrările fondatorilor psihanalizei, în primul rând Freud și Jung. În felul acesta am acoperit un mare gol, pentru că, deși în perioada interbelică psihanaliza a fost foarte bine recepționată în România, în mod surprinzător, au lipsit traducerile din opera întemeietorilor. De asemenea, colecțiile de psihologie ale Editurii Trei contribuie substanțial la dezvoltarea culturii psihologice, extrem de necesară atât în viața socială, cât și în viața privată. Vă amintesc că în anii ’80, Facultatea de Psihologie a fost desființată de Ceaușescu, ceea ce a dus la frânarea dezvoltării psihologiei pentru aproape un deceniu. Astăzi, datorită Editurii Trei, am recuperat multe rămâneri în urmă, fiind sub anumite aspecte la zi cu publicațiile noastre.

– Freud sau Jung? Ați tradus și promovat ambii autori, dar către cine vă simțiți mai aproape, ca practician și om și de ce?
– Freud și Jung sunt complementari, nu antagonici. Jung a dezvoltat teoria despre inconștient inițiată de Freud, adăugând inconștientul colectiv la inconștientul personal conceptualizat de Freud. Personal sunt mai apropiat de psihanaliza care s-a dezvoltat pornind de la Freud, pentru că o consider mai eficientă în ce privește dezvoltarea personală.

– Care sunt, din punctul dumneavoastră de vedere, marile diferențe dintre viziunea lui Freud și cea a lui Jung?
– Diferențele dintre Freud și Jung sunt mult mai mici decât asemănările. Amândoi atestă existența inconștientului ca o dimensiune importantă a psihicului, Jung adăugând la inconștientul personal, descoperit de Freud, inconștientul colectiv, de sorginte filogenetică, un strat mai vechi și mai profund. Așadar, marile diferențe între cei doi nu sunt doctrinale, ci țin de relațiile personale dintre ei. În acest registru, Freud este tatăl autoritar, iar Jung fiul rebel, care însă nu neagă decât aspecte neesențiale și adaugă înnoiri semnificative.

Românii și stima de sine scăzută

– Ce înseamnă „inconștientul colectiv al românilor” și cum l-ați descrie astăzi, în 2025? Din miile de ședințe avute ce ați învățat despre români, cum sunt?
– Primul om de cultură român care a cercetat inconștientul colectiv al românilor a fost filozoful și scriitorul Lucian Blaga, cunoscător atât al psihanalizei freudiene, cât și a celei jungiene. În „Trilogia culturii”, sub influența lui Jung și a filozofiei germane a culturii, Blaga descrie dimensiunile inconștientului colectiv al românilor, printre care și celebrul „spațiu mioritic”. În cabinetul meu de psihanaliză se manifestă mai puțin inconștientul colectiv. Inconștientul personal este mereu pe primul plan. Ceea ce revine la foarte mulți analizați, inclusiv în autoanaliza mea prezentată fragmentar în Jurnal, este o stimă de sine scăzută, care a fost exprimată și de Eminescu și Cioran, în declarațiile despre rușinea de a fi român. Aici ar fi vorba de un complex de inferioritate comun.

– Ați lansat recent „Jurnal de psihanalist”, o carte inedită pentru spațiul românesc. Ce poate învăța din ea un cititor obișnuit? Cui se adresează cartea și de ce ar fi bine să o citim?
– Un cititor nespecializat în psihologie sau psihanaliză poate găsi în Jurnal dovezi empirice, cât se poate de concrete, despre existența inconștientului în psihicul nostru. Am notat și analizat mai multe vise aduse în cabinet în care se poate constata fără dificultate existența și influența inconștientului asupra comportamentului nostru. De asemenea, cititorul poate găsi în bilanțurile spontane de final de analiză mărturii despre schimbările psihice și comportamentele pe care le aduce cunoașterea inconștientului prin psihanaliză.

– Apropo de însemnările din carte, ce vă place cel mai mult la meseria aleasă? Simțiți că vă împlinește?
– Profesia de psihanalist este fascinantă prin faptul că permite accesul în zonele profunde ale psihicului, dincolo de masca pe care o purtăm cu toții în viața de zi cu zi. Apoi, diversitatea infinită a analizanților care permite psihanalistului să cunoască mereu o poveste de viață nouă și, nu în ultimul rând, creativitatea. Este o profesie în care nu există șabloane, unde spiritul creator este solicitat mereu.

Traumele noii generații, criza dintre genuri și drumul cel bun al României

– Noua generație vine cu alte tipuri de traume. Ce observați la tinerii de azi, crescuți cu internet, ecrane, anxietate de performanță?
– Deoarece psihanaliza este o terapie sau formă de dezvoltare personală de lungă durată, numărul celor care vin în cabinetul psihanalistului nu este suficient de mare pentru concluzii de largă generalitate despre tineri. Totuși, sub această rezervă, pot afirma că traumele tinerilor de astăzi țin de insuficienta empatie de care beneficiază la începutul vieții din partea părinților și aparținătorilor celor mai apropiați. Emigrarea în masă a românilor după 1990 în țările Europei de Vest este un fenomen nou care a făcut ca mulți copii să fie lipsiți de căldura și afecțiunea părințillor plecați la muncă în străinătate.

– Și dacă ne raportăm la femei și la bărbați – trăim o criză a relațiilor dintre genuri? Au transformat emanciparea femeilor și noile forme de independență relațiile cu bărbații?
– Una dintre schimbările majore ale lumii contemporane, cu reverberații puternice la nivelul mentalităților, este schimbarea rolului femeii. Eliberată de condiția tradițională de mamă, soție și gospodină, femeia de astăzi devine egala bărbaților din punct de vedere economic și social. Din această situație benefică decurg schimbări în mentalitatea ambelor genuri, cu dificultăți considerabile de acceptare din partea multor bărbați a noii situații. De aici multe conflicte în cupluri. Înseși femeile sunt de multe ori în dificultate în noul rol de partenere cu drepturi egale. Excesele feminismului care desființează nu numai inegalitățile dintre bărbați și femei, ci și diferențele stau mărturie pentru turbulențele din această zonă a vieții sociale.

– Cum vedeți societatea românească de azi: suntem în criză de sens, de educație, de profunzime?
– În ce privește România de astăzi, situația este promițătoare pentru recuperarea pierderilor, rămânerilor în urmă cauzate de comunism. Faptul că acum facem parte din Occident constituie un avantaj considerabil pentru dezvoltarea României nu doar din punct de vedere economic, social și politic, ci și din punct de vedere cultural. În ultimii 30 de ani se înregistrează și o dezvoltare fără precedent a psihologiei și psihoterapiilor, inclusiv a psihanalizei. În pofida dificultăților, consider că ne aflăm pe drumul cel bun, singurul care conduce la civilizația și cultura dorite dintotdeauna de intelectualii României.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.

ABONEAZĂ-TE

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro